Cauta

Vremea, bat-o vina!

Se dovedește, pe timp ce trece, că vremea e, fără tăgadă, stăpâna Pământului și a ființelor ce-l ocupă. Te uiți și te minunezi câte răsturnări de anotimpuri se petrec, uneori în decursul unei singure zile, de parcă vremea a luat-o anapoda, schimbându-și felul de a se manifesta pe care-l știam cumva altfel încă din pruncie.

Acum, când nici nu te gândești, în mijlocul unei zile însorite apare, de nicăieri, o cohortă de nori vineții care-și varsă peste glie cisterne întregi de apă, însoțită uneori cu bucăți de gheață, unele mari cât oul de curcă. Unii o pățesc din pricina șuvoaielor care ajung de le cotrobăiesc prin case, alții, din cauza grindinei, se aleg cu acoperișurile găurite, rămânându-le să se închine a pagubă și mirare de urgia nemiloasă.

Asociindu-se parcă virusului ce bântuie prin toate colțurile țării, vremea rea a ținut, săptămâna trecută, pe mai toți muritorii în casă, cu inimile cât un purice, înspăimântați de inundații, dar mai cu seamă de tornadele care s-au ivit, nitam-nisam, pe plaiurile noastre, săltând acoperișuri și rupând pomi groși cât omul. Tot din pricina asta, cele câteva cluburi de fotbal care mimau antrenamentele „în trei” nu și-au mai trimis jucătorii pe gazon, ci i-au lăsat să stea cuminți pe după perdelele camerelor, cu privirile înfipte în stihiile iscate. Dar beleaua cea mai de soi au pățit-o niște băieți de-ai lui Trump, cei doi astronauți, Doug și Bob, care trebuiau miercurea trecută să purceadă la o plimbare prin ceruri cu o navetă cât o măgăoaie, dar care n-au mai putut, într-o primă încercare, să-și ia avântul dorit, căci vremea rea, bat-o vina, le-a stricat… sejurul printre stele!

Mă uitam la ei (prin mijlocirea televizorului, evident) cum ședeau cuminți, culcați ca-ntr-un leagăn de sugari, îmbrăcați de iarnă, cu niște căști enorme etanșe, în care nu pătrunde, cred, nici cel mai subțirel COVID, așteptând cu nerăbdare ora „H”, când motoarele rachetei urmau să pornească pentru a-i arunca în nesfârșitele tării, dar ploicica udă și vântulețul rebel anulară forța de propulsie a… miliardelor lui Elon Musk! Deci, cu puțin înaintea decolării, vremea păguboasă, apărută brusc, le-a jucat festa celor de la NASA, oprindu-i pe astronauți din zborul spre înaltul cerului, ispravă ce urma să fie privită de toată suflarea planetei.

„Dacă și sportul ăsta cu… naveta spațială a ajuns să se teamă de ploaie și de vânt, atunci să știi, vărule, că noi, pământenii, n-o să mai ajungem nicicând pe Marte!”, îmi zice cu amărăciune vecinul meu Șomârlie, referindu-se la amânarea lansării capsulei, în timp ce pufăia în draci dintr-un trabuc cumpărat pe sub mână la New York, de la un cubanez de-al lui Castro! Noroc că peste trei zile, capsula stelară, asistată de Tramp însuși, a reușit să spargă norii și audiențele tv, spre gloria Lumii Noi! *Dar vremea proastă i-a iritat și îmboldit la rele și pe câte unii trecuți prin fotoliile fotbalului. De-o vreme, între Mircea Lucescu și Ion Crăciunescu a intrat dihonia, totul plecând de la niște afirmații cam belicoase ale distinsului antrenor. El, printre altele, a acuzat că la un meci al lui Dinamo cu Steaua fluierarul vâlcean ar fi eliminat doi „câini roșii”, prelungind apoi jocul până ce fotbaliștii din Ghencea au înscris golul victoriei (2-1).

Pe de altă parte, „omul în negru” îl contrazice, argumentând că golul reclamat s-ar fi produs în minutul 86 (!), și cataloghează declarația drept „enormitatea anului”, pentru care fostul antrenor din Donbas ar trebui să-i prezinte scuze! *Tot de vremea năucă sunt cam debusolați și suporterii din programul socios „DDB” (Doar Dinamo București), care, având zece la sută din acțiunile echipei din Ștefan cel Mare, s-au opus transferului în Anglia al lui Ricardo Grigore, pentru suma de 400.000 de euro. Ei, fără a ține cont de situația financiară precară a clubului, i-au cerut lui Negoiță să refuze oferta, fixând, după capul lor, suma de 1.000.000 de euro, bașca douăzeci la sută dintr-un viitor transfer! Iar drăguțul de finanțator, aflat în gâtul falimentului, a acceptat părerea DDB-iștilor, dar le-a cerut, în schimb, să strângă 220.000 de bani europeni, pentru a plăti dările la stat!

*Se pare că și pe Gigi Becali l-a lovit coada vreunei tornade, atâta vreme cât declară, nestingherit de vreo reținere, că trupa lui s-a antrenat cu întreg efectivul și urmează să se pregătească tot în comun, recunoscând astfel că echipa lui nu a respectat regula celor trei jucători, impusă de starea de alertă. „Ce să-mi mai facă Miliția? Închide ochii!”, se laudă el, ca răspuns la întrebarea: de ce a încălcat canoanele COVID-ului? Păi?! *Dar și cei de la CFR Cluj pare că au fost atinși de curenți divergenți, din moment ce au trimis un avion particular după Arlauskis, lituanianul dorind să părăsească orașul lui Boc și să se mute la o echipă din Golf.

Cei din Gruia fac tot ce se poate să-l întoarcă din drum, oferindu-i probabil marea cu sarea! Mă întreb de ce l-or mai fi luat pe Bălgrădean de la FCSB, dacă plâng în pumni după drăguțul de Arla, care e atras de zornăitul carboavelor gălbejite?!

Ultimele stiri

  • Accident grav în București. Bărbat spulberat pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de un tânăr
  • Turiștii Apocalipsei de la Răsărit
  • Detox-ul Mental: Cum Să-ți Cureți Mintea Într-o Lume Prea Grea
  • Evaluarea Națională 2025 continuă. Miercuri – proba la matematică
  • Caricatura Zilei
  • Amplă campanie nocturnă de spălare și igienizare a principalelor obiective din Sectorul 4
  • Horoscop 25 iunie 2025 – De azi începeți să reevaluați proiectele
  • Alege ce citești
  • Paradoxul producătorilor auto: modele vechi în tandem cu cele noi
  • WW3 la superofertă: piesa de teatru în Orientul Mijlociu, factura în România!
  • Exit mobile version