AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuVictorii la spartul târgului

Victorii la spartul târgului

Se vede treaba că lui Dumnezeu i s-a făcut milă de stăpânii fotbalului mioritic ‒ Burleanu și Iorgulescu ‒ , care-s tot mai dezavuați, și a iscat, joi seară, două minuni, trecându-i râul speranței pe elevii lui Nicolae Dică și pe cei ai lui Dan Petrescu.

Din păcate, pronia nu s-a milostivit și de oltenașii diriguiți de Mirel Rădoi, lăsându-i de căruță! Așadar, la mijlocul săptămânii trecute, FCSB-ul lui Gigi din Pipera a jucat, în Norvegia, returul cu trupa vikingilor, pe care în primul meci nu reușise s-o înfrângă, ba chiar luase bătaie cu 2-1. De data asta, echipa din Berceni a jucat ofensiv, a inventat nenumărate capcane puse în fața adversarului și a dominat întreaga partidă. Ce ne-a scos din sărite a fost evoluția scorului: în minutul 3, francezul cu barbă de țap Edjouma a deschis chermeza cu o lovitură de cap, apoi, în minutul 26, elevii lui Morten Jensen au egalat cu ajutorul unui penalty, în urma unui fault comis de portarul Târnovanu. După asta, în minutul 54, Cordea trimite mingea la firul ierbii spre poarta imberbului Gunnarson, care o scapă printre picioare, de parcă le-ar fi avut cobiliță, ca-n rahitism! La 2-1 speranțele se umflă precum laptele uitat pe aragaz (cât or mai fi gaze pe țeavă!), iar noi dăm de bucurie cu șapca în tavan! Însă scorul general devenise egal, 3-3, așa că ne pregătim de prelungiri. Cele două „combatante” se cam gândesc și ele la jumătatea de oră de joc în plus, numai că la doar un minut distanță de preconizatele prelungiri, așadar la spartul târgului, un viking dă de pământ cu Florinel Coman, arbitrul ungur Tamas Bognar vede întâmplarea și indică lovitură de la punctul cu var. Radunovic execută cu precizie, și tabela ne zâmbește a calificare: 3-1, adică 4-3 la general, scor care trimite FCSB-ul în grupele Conference League, iar Becali sare în sus de bucurie că a mai câștigat câteva milioane de euroi! Săracu’!

*La Cluj, fotbaliștii CFR-ului i-au primit pe cei de la Maribor cu gândul să-i facă harcea-parcea, numai că, după cum au jucat, nu-și puteau împlini o astfel de dorință. Meciul n-a fost deloc spectaculos, interesant doar prin miză, el curgând plicticos, fără gol marcat, spre implacabilele prelungiri (având în vedere că și în tur scorul fusese tot 0-0). E drept că ardelenii au avut câteva ieșiri din platitudine, mai ales prin cursele lui Petrila, timid și slovenii, dar, fiind puțintele, ele nu puteau duce la cine știe ce reușită. Norocul a venit la spartul târgului, adică în minutul 90, prin inspirația mijlocașului croat Cvek Lovro care, cu o foarfecă pe spate, de pe la vreo 15 metri, le-a trântit oaspeților „buclucașa” în plasă. Și, astfel, „Bursucul” adună patru calificări consecutive în grupe! „Mare-i Dumnezeu!”, a pupat entuziasmat ecranul televizorului prietenul meu Șomârlie, la vederea prețiosului gol. Ar fi de arătat că arbitrii scoțieni s-au dovedit zgârciți când, în minutul 2, un sloven a comis henț în propriul careu, ori în minutul 37, când Yuri a fost faultat în careu, iar „centralul” John Beaton nu a băgat mâna în buzunar… după fluier! Și a mai fost o fază care a produs mirare: în minutul 30, Brnic a scăpat singur spre poarta clujeană, iar „tușierul” Potter l-a oprit fără vreun motiv! Am bănuiala ‒ după cum s-au comportat în unele momente ‒ că drăguții de cavaleri în negru erau și oleacă miopi! Dar, într-un fel, fu bine, vorba olteanului!

*A treia participantă la competiția cu pricina, Universitatea Craiova, a dat ghelă, ca la table, ratând două lovituri de la 11 metri, la departajare. Cei cu… eșecul în picior au fost Bancu și Ivan, ultimul fiind mai mult martor pe teren. Victorioși cu 4-3 la panalty-uri, cei de la Hapoel Beer Sheva s-au calificat, după două meciuri terminate la egalitate și un plus de noroc la… „ruleta rusească”! Sper doar ca „glonțul” să nu-l „nimerească” pe Rădoi, adică finanțatorul clubului să-l mătrășească și pe el ca pe Laszlo Balint sau Reghecampf, motivând decizia prin „lipsa performanței”. Ar fi prea de tot!

*De vineri a luat avânt Superbetul, pardon Superliga, etapa a șaptea. FC Voluntari a primit vizita studenților clujeni, care au venit cu un nou antrenor, Eugen Neagoe, întrucât celui care a promovat echipa de pe Someș, Erik Lincar, neavând rezultate, i s-a pus bagajul la ușă! Neagoe s-a întors acasă cu un punct, remizând cu ilfovenii (0-0).

*Seara, la Arad, Ilie Poenaru l-a învins pe Marius Croitoru! UTA-FCU Craiova: 2-1.

*Sâmbătă, „găzarii” i-au avut ca adversari pe „fabricanții de automobile”. Flavius Stoican, adus la cârma ehipei din Mioveni, prin demiterea lui Alexandru Pelici, a reușit să „scoată” un egal (0-0), care putea fi chiar mai mult!

*După lăsarea întunericului, la Sfântu Gheorghe a făcut haltă Rapidul. După ce trupa lui Mutu a fost condusă cu 1-0, printr-un gol înscris de Rondon de la 11 metri, penalty venit în urma unei interpretări cam șuie din partea VAR-ului, rapidiștii nu s-au demobilizat. Mai întâi, portarul ardelenilor a respins o minge exact la „acarul” Sefer, iar acesta a egalat. Apoi, Ioniță, cu un șut „dintr-o bucată”, a marcat golul victoriei (2-1) pentru giuleșteni. A fost un meci frumos, care a încântat publicul venit bucuros cu cățel și purcel la stadion să-i vadă pe învățăceii italianului Bergodi, dar a plecat cam plouat!

*Duminică s-au disputat trei partide, care au ocupat cam tot atâta timp din viața microbiștilor cât nunta lui George Simion pe tăpșanul frumoasei comune Măciuca! La vremea când se servește ciorba, s-au pus la joc FCArgeș și Chindia. Conduși cu 1-0, piteștenii au reușit, cu greu, să egaleze și apoi să câștige cu 2-1.

*Al doilea meci, dintre CFR și Farul, s-a sfârșit cu victoria clară a echipei lui Hagi: 3-1! Să vezi și să nu crezi! „Bursucul” dădea să intre în pământ de rușine. *Pe gazonul Arenei Naționale, Dică era să înghită papara întinsă pe două felii de pită cu cartofi de sibienii de la Hermannstadt. Spre liniștea tânărului antrenor bucureștean, partida s-a încheiat cu un scor egal, 2-2, după ce băieții veniți din Țara Bârsei au condus până la spartul târgului, minutul 92, în pofida faptului că în repriza a doua în teren au fost introduse patru „stele” ale lui Becali (Octavian Popescu, Edjouma, Cordea și Miculescu), care fuseseră păstrate, să nu se obosească! Noroc cu Edjouma, care a egalat la o minge bâlbâită de oaspeți!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
256 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger