AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuUnde ești tu, Covidele?

Unde ești tu, Covidele?

Înspăimântătoarea decizie a rușilor de a da buzna cu lansatoarele Katiușa  peste ucraineni ‒ altfel, frați în timpul Uniunii Sovietice ‒ a șters degrabă, precum buretele tabla mânjită de cretă, întregul arsenal chinuitor de legi, decrete, OUG-uri și alte înțelegeri ce căutau să pună în regulă comportamentele pământenilor față de molima liliacului. Deodată, toată tevatura stârnită de virusul ăla păcătos s-a dat la fund, pandemia numită Covid 19 fiind în parte uitată în doar 24 de ore, din pricina războiului pornit în trombă de alde Nichioșca.

Brusc, nu s-a mai respectat decât nițeluș din „preceptele” născute din mintea încrețită a lui Arafat și din mințile guvernanților și ale unor băieți cu interese mercantile, fiindcă toate televiziile, toate foile tipărite și radiourile nu se mai ocupă decât de luptele ce se dau la răsărit de țara noastră, comentând situații și scene, unele inventate, care au băgat în sperieți neamul nostru mai abitir decât venirea Apocalipsei. Cu toate că mai-marii țării au menținut starea de alertă, toate restricțiile cunoscute și respectate de noi mai bine de doi ani s-au scurs, mai ales pe la granițele țării, pe apa sâmbetei, lăsând loc unor brambureli și dezorientări surori cu lăsatul pe tânjală! De altfel, sub aripa Podului Grant, lăutarul Nae Chioru, văzând el „cum devine cazul” a și scos la iuțeală o cântare: „Unde ești tu, Covidele,/ Ce ne băgași în belele?/ Ai fugit ca un puhoi,/ Lăsând locul la război!”.

Mă uitam cum prin vămile noastre intră zeci de mii de oameni, în chip de refugiați, fără a purta masca știută ca obligatorie, fără a respecta zisa, greșit, distanțare socială, ei trecând hotarele țării mergând în cohorte, fără a ține cont de câți inși pot alcătui numărul legal al unui grup, nimeni nu se mai spală pe mâini, așa cum ne predica sfătos președintele Iohannis, șipurile cu dezinfectante au dispărut, iar dezordinea s-a generalizat! Cât despre „certificatul verde”, a pălit și el! „Eh, e război, domnule, nu vezi?”, îmi veți reproșa. Ar trebui să răspund: „Așa-i, dar nu pe glia noastră, pe care, deocamdată, mai viețuiește păcătosul virus, și dacă îl mai aduc și alții, înmulțindu-l, nu-i a bună!”. Însă, mai bine îmi țin gura, fiindcă, altfel, fătuțele de prin mass-media, care s-au ambalat, din pricina acestui război, mai abitir decât mașinile de curse, mă vor face praf și pulbere, acuzându-mă că nu sunt „pe linie” cu cele transmise și propovăduite de dânsele. Tot fără mască și fără distanțare au apărut, retrăgându-se (fără torțe!), treisprezece fotbaliști de la Dinamo Kiev și Șahtior. Ei au sosit în vama Albița, unde au fost așteptați de autocarul Federației de Fotbal, un gest frumos și emoționant, și transportați, împreună cu familiile, la cantonamentul de la Mogoșoaia, unde li s-au pus la dispoziție camere și de-ale gurii.

Toate bune până aici, însă din păcate „filmul” a fost voalat de prezența, tocmai la Albița, a lui Răzvan Burleanu, dus acolo ca să-l vadă toată lumea; nu de alta, dar pe 12 aprilie participă la alegerile pentru funcția de președinte al FRF! Un gest de carierist, care caută să profite, pentru a-și „ajusta” imaginea, chiar și pe spatele unor fugari speriați de grozăviile războiului! *În această atmosferă încărcată de fumul prafului de pușcă și de grijile iscate de facturile gigantice, fotbalul carpatin merge înainte, pornind, încă de marțea trecută, Etapa a 29-a. În primul meci, echipa lui Emil Săndoi, Chindia, blagoslovită cu un penalty inventat de arbitrul Marcel Bârsan, i-a învins cu 1-0 pe „textiliștii” lui Ionuț Badea. *În partida a doua a zilei, trupa daco-maghiaro-italiană din Sfântu Gheorghe le-a ciordit ciolanul de la bot „câinilor roșii”, ciomăgindu-i cu scorul de 3-1! *Seara, pe stadionul din țara prazului, elevii lui Napoli le-au pus trei bolovani pe șine Rapidului, obligându-l astfel să deraieze, iar odată cu el și antrenorul Mihai Iosif, mătrășit și înlocuit degrabă cu Adrian Mutu. Victoria cu 3-2 a juveților se datorează în mare parte organizării impuse echipei de italianul ce poartă numele orașului unde a strălucit fenomenalul Maradona. Că finanțatorul din Grant, Victor Angelescu, l-a pus mecanic de locomotivă pe Mutu, e treaba lui, dar cred că mai nimerit ar fi fost să înlocuiască vreo cinci fotbaliști, care joacă mai degrabă leapșa pe ouate! Nu de alta, dar s-a văzut că ultimele goluri ale craiovenilor și-au făcut loc prin găurile ca de șvaițer ale bănuitei și inexistentei apărări giuleștene. Iar Miță Iosif să fi fost lăsat să-și vadă visul cu ochii: un meci al Rapidului, condus de el, pe noul stadion din Giulești. Pentru ce a realizat acest sufletist, merita un atare gest!

*Miercuri, la Mioveni, nepoții lui Sucă, cei dirijați de Reghecampf, le-au spulberat năzuințele constructorilor de automobile, înfrângându-i cu scorul de 3-0. *Seara, pe stadionul din Voluntari, ce a semănat cu un pui de mlaștină, „armata” lui Dan Petrescu i-a întrecut cu 1-0 pe Budescu, Tamaș și alți câțiva ilfoveni. *Joi s-a încheiat Etapa a 29-a, cu două partide, prima fiind Farul-Botoșani, terminată cu scorul de 2-0 pentru constănțeni. Moldovenii au fost de nerecunoscut, iar elevii lui Hagi au confirmat forma bună din ultima vreme. În cea de-a doua, pe Arena Națională, elevii lui Prepeliță i-au tuns la zero, lăsându-i chilugi, pe simbriașii lui Gigi din Pipera. Bucureștenii, în ciuda valorii lor, nu reușesc să alcătuiască o echipă compactă. Fiecare joacă ce vrea și ce crede. În plus, portarul Vlad i-a oferit, cum n-am mai văzut de când stau cu ochii pe fotbal, o pasă ideală unui adversar piteștean, iar de la acesta mingea a ajuns la Ganea, care a înscris! Văzând ce se petrece, Becali a dat în foc. După acest eșec, echipa Bursucului le face cu mâna simbriașilor lui de la o distanță de… 14 poște! Aoleu! *Ca nu cumva să se răcească talentul în ei, fotbaliștii noștri, datorită deciziei Federației lui Burleanu, au intrat în dârdora meciurilor Etapei a 30-a încă de a doua zi, vineri, inaugurată cu partida Sepsi-FC Craiova. Comentarea lor rămâne pe săptămâna viitoare, că prea sunt înghesuite ca la pomană!

P.S. Mai deunăzi, președintele țării, Klaus Iohannis, a anunțat ridicarea stării de alertă, începând cu ziua de 8 martie. Gurile rele spun că această decizie ar fi luat-o din pricina sutelor de mii de refugiați, care nu respectă restricțiile, și nu din pricina faptului că pandemia și-a cam luat valea!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
753 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger