Trădătorul!

În primăvara lui 2014, din ceruri s-a pornit un potop ce a pus în pericol viața multor oameni, apele inundând atât zone din țara noastră, cât și din Serbia. Cum era de așteptat, Victor Ponta, care deținea atunci funcția de prim-ministru, și-a pus cizmele de cauciuc, s-a urcat în bărcuță și s-a avântat la fața locului să constate proporțiile calamității și să hotărască măsurile pentru limitarea dezastrului.

Astăzi, prins în bulboana campaniei electorale prezidențiale, fostul premier, vrând să adauge personalității sale o aură de erou, a declarat la un podcast cum că atunci a decis (personal, singur și de capul său?!) să inunde ceva terenuri din România pentru a salva… Belgradul! Declarația comportă două aspecte și tot atâtea dubii. Mai întâi, hotărârea de a deschide niște ecluze la Porțile de Fier, în contextul acela, nu putea fi luată decât cu consultarea unor specialiști din domeniu, incluzându-i pe cei de la Ministerul Apelor și din Comitetul pentru prevenirea dezastrelor. În al doilea rând, presa vremii consemnează faptul că atunci au fost inundații la Belgrad, soldate cu 47 de morți! Dar cine să mai analizeze, când tsunamiul insultelor și al acuzelor s-a pornit? „Trădătorul, ticălosul, antiromânul, la pușcărie cu el!”, s-a țipat masiv și la unison pe TikTok și Facebook.

Patrioți de nădejde ai neamului, unii neplătind vreodată un leu impozit la Statul Român, s-au activat instant, vituperând la adresa lui Victor Ponta într-un limbaj dezlănțuit, plin de ură și dispreț. Fiind campanie electorală, iar Ponta candidat la „biroul” de la Cotroceni, și televiziunile, mai puțin cea a lui Ghiță… belgrădeanul, s-au repezit să-l sfâșie și să-i pună în cârcă eticheta de trădător de țară, de neam și de orice, care merită anchetat, condamnat, legat la stâlpul infamiei în piața publică și bătut cu pietre! Desigur, Ponta a greșit ‒ nu știu dacă și la inundațiile de acum unsprezece ani ‒ declarând lucruri umflate, provocând astfel o „viitură” care, privind competiția electorală, s-ar putea să-i fie fatală! Dintr-o băiețeală vanitoasă, luat de valul imaturității, s-a lăudat anapoda, când ar fi avut argumente reale pentru a-și atrage apreciere. Ṣi mă gândesc în primul rând la faptul că a „reparat” unele dintre multele nenorociri ale regimului Băsescu, atunci când, ca prim-ministru, a înapoiat oamenilor cele 25 de procente din salariu „palmate” de Pirat! Și așa, din salvator, candidatul Victor Ponta a ajuns… trădător, lăsând curs liber către președinția țării rezervistului scos de Ciolacu de la naftalină, Crin Antonescu, și soroșistului Nicușor, pârghia lui Bolojan! Altfel, dacă nu se lăuda, Ponta candidat valabil rămânea!

*Trecând pe terenurile neinundate pe care se joacă fotbal, sâmbătă am urmărit meciul dintre U Cluj și Dinamo. În ciuda faptului că jocul a fost unul destul de liniștit, cu puține faulturi și doar în viteza a doua, s-au înscris șase goluri, patru fiind opera „câinilor roșii”, iar două ale zișilor studenți. Scorul de 4-2 este de lăudat, arătând dorința bucureștenilor de a se reabilita în fața propriilor suporteri. Se pare că trupa lui Neluțu Sabău a cam terminat benzina, situație care o îndepărtează de jilțul de aur al campionatului.

*Duminică seară, la Craiova, echipa lui Rădoi a primit vizita trupei conduse de Charalambous, FCSB. Joc în viteză, cu nu prea multe faze de poartă, dar cu un adevărat recital de trânte, țineri de tricou, chiar și de păr (Chiricheș pe Oshima). Meci fără goluri, dar cu o ocazie rarisimă a oltenilor, întâmplată în ultimele clipe ale întâlnirii, când Mitriță a înșirat câțiva de-ai lui Becali, a pătruns aproape de poarta adversă, a șutat la colțul lung, Târnovanu a respins, iar Mora a trimis mingea de la trei metri în bară! Apoi, arbitrul Feșnic, despre care cred că ar merita să primească un mieluț de la Gigi, a fluierat sfârșitul speranțelor celor două echipe de a-și trece în dreptul lor cele trei puncte. Așa, cu câte un punct, n-au făcut mare scofală și i-au dat putința lui Dan Petrescu să spere la o instalare pe primul loc. Desigur, dacă a doua zi ar fi învins Rapidul! Dar nu a fost să fie, căci…

*Luni seară, în Gruia, elevii Bursucului au „remizat” cu „acarii” lui Șumudică. Joc aspru, cu unele faulturi „profesionale” și o bâlbâială de zile mari a arbitrului Florin Andrei, care a vrut să inventeze o simulare a lui Kait în careul ardelenilor, arătându-i al doilea cartonaș galben (și urmând să-l elimine), când de fapt fusese un fault clar asupra acestuia. Noroc cu intervenția VAR-ului, care a cules din urmă un ofsaid la un jucător giuleștean, altfel ar fi fost încurcată treaba! Din nou constat meteahna dăunătoare a tuturor tușierilor, care nu semnalizează instant ofsaidurile, lăsând faza să continue până ea se sfârșește cumva, ca abia apoi să ridice și ei fanionul! Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, golurile fiind înscrise de Bolgado, în minutul 7, și de Keit, în minutul 52. Clujenii CFR-ului au arătat că sunt o echipă sudată, dar care a fost pusă la colț, în repriza secundă, de rapidiști, aceștia având ocazii să înscrie golul victoriei. Cu sau fără voia lui, Șumudică l-a ajutat cu acest rezultat pe Becali, a cărui echipă, FCSB, rămâne pe primul loc.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
474 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger