AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuȚara arde și baba se piaptănă!

Țara arde și baba se piaptănă!

Ajunși să direcționeze banii poporului, precum și o mulțime de mișmașuri, guvernanții noștri, pe lângă o crosnă de neajunsuri aruncate populației din jilțurile puterii, s-au implicat, chipurile să scoată țara din marasm, în tot soiul de acțiuni-activități ce „desăvârșesc” măsurile otrăvite „scornicite” întru mai deplina sărăcire a românilor! Ei bine, mai nou România ajută Republica Moldova să acceseze fonduri UE, treabă parafată prin Declarația comună privind cooperarea în programele UE, semnată la Chișinău.

Asta ne mai trebuia nouă, românilor, după ce, generoși, le dăm cam pe de-a moaca gaze și curent electric și îi sprijinim cât de mult se poate, că, deh, sunt „frații noștri de peste Prut”! Frați care nu dau doi bani pe noi, dar noi nu ne lăsăm, oferim cât de mult se poate, că așa-i românul… prost de bun! Chestia asta cu sprijinirea Moldovei și cu dorința de alipire (cam cu anasâna, fie vorba între noi, căci „frații” de peste Prut nu vor!) a tot fost pusă pe tapet mai mereu, dar mai cu seamă pe timpul ultimului mandat al lui Traian Băsescu, alias Petrov, interesat să-și ia cetățenie moldovenească, dorind ca după ce-și încheie ultimul stagiu la Cotroceni să participe la alegeri în țara vecină, cu gând să devină și acolo președinte. Nu i-a mers șmecheria urmașului lui Popeye, fiindcă cetățenia și speranțele lui i-au fost anulate, individul rămânând cu buza umflată și cu statutul de… pensionar!

Acest servilism al guvernanților noștri, care execută tot ce li se cere din biroul Ursulei, nu face decât să vitregească poporul român de o viață mai bună, ei împărțind în stânga și în dreapta (să nu uităm de Ucraina!) din avutul țării. Cum să te zobești tu guvern mioritic în scopul de a ajuta Republica Moldova să atragă fonduri europene, atâta vreme cât pentru România nu ești în stare, accesarea acestora fiind la un nivel foarte scăzut! Păi?! Dar bomboana pe colivă a pus-o zilele astea ministra facerilor externe. Aceasta, pusă pe „rol” de la Bruxelles, a dat o declarație sforăitoare, prin care se angajează cu fermitate și necondiționat să continue să ofere Ucrainei sprijin financiar, politic, economic, umanitar, militar și diplomatic! Comentariile sunt de prisos, atâta vreme cât Bolojan și guvernul din care face parte și doamna cu nume de clondir de „glojdit” prune distilate, Țoiu, au impus un „pachet” draconic de taxe și impozite ce vor sărăci și mai mult o mare parte a populației. Ei, vorba aceea: Țara arde și baba se piaptănă!

*Marți seară, în Andorra, în prezența a câtorva mii de spectatori din totalul de 87.000 de locuitori ai micuțului stat, trupa lui Gigi din Pipera a zbârcit-o în meciul retur cu echipa Inter Club d’Escaldes. Jucând modern, cu pase scurte și rapide, cu driblinguri reușite și făcând un presing „la om”, andorranii au câștigat cu scorul de 2-1! Cu toate astea, FCSB s-a calificat, „la ciupeală”, mulțumită victoriei cu 3-1 din tur. Dacă tot s-a pornit, așteptăm ca echipa lui Charalambous să piardă și cu vreo selecționată a Vaticanului (764 de locuitori), având drept scuză faptul că fotbaliștii Sfântului Scaun sunt mai aproape de… biserică decât piosul Becali!

*Joi, la Cluj, și Bursucul a avut nevoie de ceva rugi în timpul meciului cu echipa maghiară Paksi, partidă din manșa secundă a primului tur preliminar din Europa League. Protejat de zeița norocului, dacă socotim că ungurii au ratat două lovituri de la punctul cu var, Dan Petrescu s-a liniștit abia în minutul 85, când Munteanu a înscris al doilea gol, după cel realizat de Fică în minutul 34. Izbăvirea deplină a venit în minutul 90, când golul marcat de Muhar a stabilit pe tabelă scorul final de 3-0, CFR calificându-se în turul al doilea (în prima manșă a fost 0-0) și urmând să joace cu echipa elvețiană Lugano.

*Etapa a doua a Superligii a debutat cu partida dintre Hermannstadt și Metaloglobus. În ciuda faptului că sibienii au deschis scorul încă din minutul 3, iar apoi au mărit avantajul la 2-0 (minutul 40), cei de la Metaloglobus (luați în derâdere de unii ca alcătuind o „echipă de cartier”) și-au schimbat maniera de joc, atacând cu insistență, fapt care le-a permis să egaleze (2-2), stricându-le ziua celor de pe Cibin. Metaloglobus pare capabilă de surprize! Vom vedea!

*Seara, în capitala prazului, trupa lui Mirel Rădoi a izbutit să întreacă formația din Pitești cu scorul de 3-1. Un joc în care argeșeanul Sierra a trimis mingea în proprie poartă (minutul 16), ca apoi Sadriu să egaleze. La câteva minute, au venit și celelalte două goluri ale craiovenilor; mai întâi a înscris Mihnea Rădulescu, iar în minutul 53 Baiaram a închis tabela. *Sâmbătă, la Cluj, „studenții” au primit vizita celor de la UTA. Jucând bătrânește (cam lent), cele două formații și-au împărțit punctele, scor 1-1, rezultat care l-a nemulțumit pe Neluțu Sabău, chiar dacă fotbaliștii și arbitrii se tot felicitau la sfârșitul partidei de parcă descoperiseră împreună o mină de aur!

*Seara, la lumina opaițelor lui Ilici, petroliștii s-au străduit să-i încurce pe băieții struniți de Charalambous și Pintilii. Și a fost gata-gata, întrucât FCSB a reușit golul victoriei abia în minutul 76, prin Tănase. După eșecul din Andorra, nu aveam cine știe ce așteptări de la trupa lui Becali! Cât despre ploieșteni, pot spune că au știința jocului, ei ratând câteva ocazii mai ales din pricina naivității.

*Duminică, la Ovidiu, Farul și Oțelul au realizat un joc bun, spectaculos, încheiat cu cinci goluri, victoria revenind constănțenilor cu scorul de 3-2. De remarcat că fostul „oțelar” Răzvan Tănasă, transferat de scurt timp la Farul, a înscris în poarta fostei sale formații de două ori, în minutele 2 și 7, decisiv pentru soarta partidei! *Seara, pe Giulești, Rapidul condus de Costel Gâlcă a remizat (1-1) cu CFR-ul lui Dan Petrescu. Meci antrenant, cu multe faze de poartă, în care prima repriză a fost dominată de ardeleni, care au și înscris, în minutul 25, ca apoi, la începutul mitanului secund, Koljic să aducă egalarea, echipa sa, Rapid, preluând dominarea din acest moment. Văzând meciul, pot afirma că trupa de sub Dealul Feleacului este echipa cea mai consistentă, bine pusă la punct și cu o pregătire fizică mult peste toate celelalte formații din prima ligă.

*Luni, la Clinceni, Unirea Slobozia s-a confruntat cu nou-promovata Csikszereda. Sub un soare nemilos, de puteai prăji oul pe caldarâm, ialomițenii au ieșit victorioși cu scorul de 6-1!

*Ultimul meci al etapei s-a desfășurat pe stadionul de lângă Arcul de Triumf, unde Dinamo nu a reușit, în pofida unei prestații foarte bune, să-i învingă pe botoșănenii lui Leo Grozavu (scor 0-0).

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
132 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger