AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuStabilitatea, bat-o vina!

Stabilitatea, bat-o vina!

De te uiți mai mult pe micile ecrane, trebuie să fii tare de înger ca să nu ajungi în ospiciul de la Bălăceanca, de câte avertizări de iminente catastrofe ți se prezintă de ăi ce băsădesc din jilțurile capitonate cu înlocuitori de piele! Acestor presupuse nenorociri li se adaugă multe aberații și lingușiri și o droaie de păreri… părelnice! În acest context, mai alaltăieri, un ins rubicond, care schimbă, seară de seară, televiziunile precum ciorapii, se dădea de ceasul sfârșeniei referindu-se la fierberea politico-economică din zilele astea în țărișoara noastră, zicând cu smerenie și mândrie că „Statele Unite și Bruxelles-ul vor stabilitate…”, omițând că, de fapt, noi, românii, suntem cei care tânjim al naibii după respectiva stare, mai mult decât cele două entități menționate! Doar că, în stilul ce ne caracterizează, la noi balanța stabilitate-schimbare are prea adesea talerele inversate: perpetuăm falimentarul și modificăm anapoda ce funcționează!

Un exemplu grăitor în acest sens vine din fotbalul ținut în palmă de… stabilul Răzvan Burleanu, deși de aproape zece ani, de când s-a înstăpânit la FRF (ca mare și indestructibil șef), el tot calcă prin hârtoape și bălării! Dar nu se clatină! E destul să vezi ce se petrece la meciurile din Superligă, unde arbitrajul din teren și cel video „fentează” mult prea des regulile jocului de fotbal (uneori chiar și pe cele de bun-simț), pentru ca, în calitate de privitor, să tânjești după „stabilitatea” regulamentului. Deși nu mai există etapă fără rezultate viciate, Federația, în frunte cu președintele ei și cu elenul Vassaras, șef al CCA, tace mâlc, așteptându-l pe Sfântul Așteaptă, spre a blagoslovi cu uitare toate aceste… iregularități!

Timp în care pe Burleanu îl preocupă o schimbare fără sens, regula inventată de el, aia „5+6” (care constrânge echipele să aibă în componență minimum 5 jucători formați la nivel național), și deplasările pe la UEFA, în scopul de a adăsta într-unul dintre fotoliile acestui for, ba poate chiar pe cel mai înalt („Vrabia mălai visează!”). După filozofia insului cu ochelari probabil opaci, cu lentile din fundurile de sifon, fotbalul de club trebuie să se descurce fără sprijin din partea Federației, întrucât sumele strânse în seiful acesteia au altă destinație! De aia unele cluburi suflă greu, stabilitatea lor fiind pusă în pericol prin lipsuri cronice, neajunsuri ce afectează plata fotbaliștilor, întreținerea stadioanelor și, în final, performanța, sau chiar existența acestui sport…

*Dar iată că târâș-grăpiș, prin eforturile finanțatorilor, meciurile se dispută, deși rezultatele sunt uneori cam anapoda. Dar nu mai contează, „birja merge pân’ la gară”, chiar dacă trenul a plecat de mult! Așa că vineri s-a deschis Etapa a 26-a, cu partida dintre Petrolul și Poli Iași. Meci frumos, cu faze palpitante, încheiat în minutul 94, când Albin Berisha, la prima sa apariție în echipa „lupilor galbeni”, a înscris golul victoriei. El a trimis cu putere mingea, care a sărit dintr-o bară în alta, ca la biliard, poposind apoi în plasa porții moldovene. Până atunci fusese 1-1, și mai toți credeau că disputa se va termina cu un scor de pace, dar… ioc, vorba turcului.

*Seara, în Giulești, trupa lui Bergodi s-a duelat cu elevii lui Măldărășanu. Cu un plus de vigoare față de sibieni, „vișiniii” au câștigat cu scorul de 2-0, prin golurile înscrise de doi cosovari: Krasniqi și Rrahmani. Cum de la începutul anului Rapidul a câștigat toate meciurile, pare posibil să o țină tot într-o victorie, ceea ce ar cam trebui să-i stârnească îngrijorări lui Gigi Becali. Trebuie adăugat că mai puțin cunoscutul arbitru Rareș Vidican a avut o prestație de lăudat, în pofida faptului că Ion Crăciunescu, trezindu-se din amorțeală, a spus la televizor că în minutul 26 sibianul Butean l-ar fi faultat în propriul careu pe Papeau. Eh, se mai întâmplă s-o dea în bară și fostul arbitru din „epoca de aur”! La meciul cu pricina au lipsit petardele, dar el s-a întrerupt totuși pentru câteva minute din pricina unui steag al celor din Kosovo.

*Sâmbătă, la Voluntari, „textiliștii” lui Rednic, jucând mai pragmatic, au plecat acasă cu trei puncte, grație golului înscris, în minutul 78, de Fabry.

*În aceeași zi, la Craiova, echipa lui Mititelu a capotat în confruntarea cu trupa condusă de Adi Mutu, pierzând cu scorul de 3-1. Meciul a fost de o factură acceptabilă, dar CFR-ul trebuie să-și mai alimenteze tenderele cu cărbuni dacă dorește pocalul de aur. Altfel…

*Duminică, au sosit la Botoșani juveții lui Rotaru, cu gând să rupă inima târgului în care finanțatorul echipei locale produce… contoare inteligente. Inteligent a fost în prima repriză și jocul formației sale, care, prin Juan Kaprof, a înscris oltenilor două goluri. Din păcate însă, bucuroși din cale-afară, moldovenii în mitanul al doilea și-au lăsat… inteligența la cabine, punându-se cu tenderul în poartă, nerozie care i-a costat, craiovenii egalând (2-2). Zobeală degeaba, întrucât acest scor nu ajută pe niciuna dintre echipe.

*La ora când în mai toate casele se dispută fotoliul din fața televizorului, doamnele dorind să-l revadă pe Suleyman, iar bărbații-microbiști să vizioneze meciul serii, Dinamo a primit vizita oțelarilor gălățeni. Meci aspru, în care „câinii roșii”, mai ambițioși ca niciodată, și-au depășit net adversarii, alergând pe tot parcursul celor 97 de minute, cât a ținut partida, cum nu au mai făcut-o până la acest joc. Văzându-le dăruirea, Zeița Fortuna le-a trimis trei bezele, din care ei au construit tot atâtea goluri. Atitudinea dinamoviștilor a fost mai mult decât lăudabilă, iar miile de spectatori care au umplut tribunele stadionului de la Arcul de Triumf au plecat acasă ori prin PUB-uri fericiți și strigând: „Dinamo redivivus”! Cu această victorie (3-1), echipa din Ștefan cel Mare predă botoșănenilor „lanterna roșie” și începe să spere!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
221 afisari

1 COMENTARIU

  1. Asa este,Tagma jefuitorilor are nevoie de ” stabilitate ” adica tot cu ei inainteee,si de ” linisteeee „,conditii verificate de zeci de ani pt. a putea jefui in continuare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger