Sâmbătă seară, în țara unde se află sălașul zeiței Afrodita ‒ un templu edificat acum două mii de ani pe muntele Olympus ‒, s-a disputat meciul dintre reprezentativele Ciprului și României, din cadrul Ligii Națiunilor.
Pe stadionul din Larnaca, sub privirile a opt mii de spectatori, dintre care cinci mii de purtători ai tricourilor galbene pe care scria „România” (tribuna părea un lan de grâu copt!), jucătorii noștri au făcut o adevărată demonstrație de fotbal modern, cu pase precise, driblinguri reușite, schimbări de locuri și, mai ales, o ploaie de goluri! Primul care a punctat a fost Dennis Man, în minutul 16, în urma unei combinații derutante efectuată de mai mulți coechipieri. Apoi, peste zece minute, Mihăilă a preluat o minge, a pătruns cu ea în careul cipriot, și când să tragă la poartă a fost faultat, astfel că arbitrul a dictat lovitura de la 11 metri, transformată cu siguranță de Răzvan Marin. Surprinse, gazdele fac eforturi de a mai potoli din iureșul românilor, însă nu reușesc.
Drept urmare, în minutul 36, pornită de la o lovitură de colț, mingea a ajuns la Drăgușin, care a marcat cu o lovitură de cap. Ciprioții sunt derutați și nu mai reușesc să pună piciorul pe minge decât rareori, par lipsiți de vlagă și depășiți de situație. Din această stare i-a scos fluierul salvator al arbitrului, care a pus capăt primei reprize, încheiată cu scorul de 3-0 în favoarea selecționatei României! La reluarea partidei, a părut că pauza le-a prins bine gazdelor, fiindcă în partea a doua a meciului au reușit să ajungă de câteva ori în careul lui Niță, având și posesia mingii mai mult decât în primul mitan. Mircea Lucescu a efectuat toate schimbările permise, cu gând, probabil, să-i vadă la lucru și pe ceilalți „pretendenți”. Sigur că această „revigorare” a ciprioților se poate pune și pe seama jucătorilor noștri, care s-au cam lăsat – prost obicei al românului! – pe tânjală. Dar trecem rapid peste… golurile năravului mioritic, spre a scoate la iveală bucuria succesului: obținând a treia victorie (3-0, scor final), reprezentativa noastră a acumulat nouă puncte și ocupă primul loc în grupă. Sperăm ca după meciul următor, cu Lituania, în deplasare, să ne bântuie aceeași bucurie!
*Cu o zi înaintea jocului trupei lui Lucescu, elevii lui Daniel Pancu, „tricolorii” U21, au stârnit o furtună pe terenul din Niksic, învingând Muntenegru – în preliminariile Euro U21 2025 – cu un scor de… tenis: 6-2! Întreaga echipă de fotbaliști cu vârste de până la 21 de ani merită lăudată, dar cel care s-a remarcat în mod excepțional a fost Louis Munteanu, autor a trei goluri în acest meci! Cu toate astea, el nu este luat în seamă de Mircea Lucescu, care, nu se știe din ce motive, nu l-a inclus în formația lui, chit că băiatul acesta dovedește o formă foarte bună și nu stă mult pe gânduri atunci când este vorba despre scuturat plasele porților adverse! Ceea ce a făcut și în meciul cu muntenegrenii, reușind „hat-trick-ul”! Bravo lui! Explicațiile antrenorului „naționalei” nu mi se par suficient de convingătoare, el exprimând părerea că Munteanu a înscris trei goluri, dar ele au fost împotriva unor jucători tineri, nu a unora experimentați, de 32 de ani! Hai, că-i bună! Să sperăm că tânărul Louis nu va spune că scorul de 3-0, izbutit de „aleșii” lui Mircea Lucescu, a fost realizat împotriva reprezentanților unei „insulițe” cu numai vreun milion de suflete, și nu cu o echipă… mare, precum Brazilia, Spania, Franța, Italia ș.a.m.d.!
P.S. Duminică, în prima jumătate a zilei, într-o buluceală organizată pe străzile din centrul Bucureștiului, mii de oameni ai cetății, transformați ad-hoc în maratoniști de ocazie, s-au făcut că aleargă spre a-și motiva, în sinea lor, nevoia de sport în aer liber, blocându-le astfel, ore în șir, dreptul la circulație automobiliștilor plecați cu treburi casnice, dintre cele pe care nu le pot cuprinde în alte zile ale săptămânii. Atât de importantă li s-a părut polițiștilor-paznici această „acțiune”, încât ei nu au permis nu doar vehiculelor să traverseze „pista” dezordonatei competiții, ci nici pietonilor să treacă strada ornată cu panglici multicolore și păzită precum coșulețul cu ouă de aur! Oare primarul capitalei, domnul Nicușor, nu a aflat că în Parcul Herăstrău, care deține zeci de hectare, dornicii de… socializare lunară își pot expune șorturile, tenișii, tricourile numerotate și, o parte din ei, slăninile câștigate prin consumul excesiv de „e”-uri alimentare, lăsând automobiliștilor dreptul să circule în voia lor, fără a mai fi nevoiți să facă stații de așteptare forțată pe unele străduțe adiacente celor pe care nu au acces?! Nu de alta, dar mi-e teamă că cimiliturile necreștinești ale miilor de năpăstuiți, adresate din acest motiv distinsului edil, vor cădea pe capul său, cu atât mai mult cu cât ne aflam în preajma zilei când se prăznuiește Sfânta Parascheva! Ce m-a uimit cel mai mult la drăguții maratoniști a fost constatarea surprinzătoare că unii dintre ei, în timpul mimării alergării, mai trăgeau cu sete din câte o țigară, gest văzut și de un pieton, vecin de așteptare nelimitată, nemulțumit ca și mine, care, făcându-mi cu ochiul, mi-a zis: „Domnule, ține minte: sportul și cu tabagismul întărește organismul”! Deh, așa o fi!
Continua mizeria cu delegarea la meciurile CFR Cluj (contracandidata la titlu) a acestui jalnic arbitru M. Birsan ce este sluga cumpărată a lui gh. becali de la aceasta creatura ilegala fcsb !!
Astfel a procedat și în campionatul trecut prin mijloace obscure gh. becali a obținut delegarea la meciurile echipei lui și a contracandidatelor la titlu a arbitrilor M. Birsan sau Coltescu cumpărați de el și astfel a câștigat campionatul!!!