Cauta

Si calul fuge…

Mai deunazi, pe arena lui Oprescu, trupa de berbecuti a lui Becali a irosit putinta de a lua avionul spre terenurile Europei unde se joaca fotbal de-adevaratelea, si asta din pricina lipsei de daruire a dragutilor de fotbalisti, a inspiratiei paguboase in alcatuirea echipei de catre antrenorul „superdivizion” Costel Galca si, nu in ultimul rand, din cauza orbeniei arbitrului venit tocmai de peste Canalul Manecii, britanicul M. Oliver, care, in minutul 55 al partidei, a dat subit in orbul gainii, facandu-se ca n-a perceput pe retina hentul in careu al pseudorusnacului Haceridi.

Dar nu numai astea-s pricinile care au dus Steaua la un mic dezastru, caci, daca e sa o luam ca la alfabetizare, consemnam cu mahnire ca bravii nostri jucatori si-au confundat de multe ori colegii de echipa cu baietii sositi din Kiev, orasul medicului-scriitor Mihail Bulgakov, iar atunci cand incercau sa suteze la poarta batranelului Oleg o faceau precum zbanghiii, trimitand peticita prin tribunele chele de fani ori in reclamele ce anuntau sosirea in curand a Ignatului! Ce-i drept, o parte din elevii tanarului nostru antrenor au alergat cateodata chiar si in viteza a patra pe toloaca din mijlocul cercului de beton, dar, vorba unui suporter suparat de infrangerea suferita cu 2-0, „si calul fuge, dar ce folos?”! Ar mai fi de pus in discutie si imprecizia enervanta a stelistilor, care au avut cateva ocazii, insa au lovit balonul de parca aveau in varful ghetelor cate-un colt de masa! Trist. Tristetea este cu atat mai mare si din pricina faptului ca echipa Aalborg, concurenta ros-albastrilor pentru locul secund, a capotat in fata celor de la Rio Ave, lasand culoarul liber. Cu totii stim ca o victorie a Stelei, in acest caz, ar fi propulsat-o pe locul jinduit, dandu-i posibilitatea sa se califice si, deloc de neluat in seama, sa-si umfle teschereaua cu doua milioane de euroi, banuti ce i-ar fi prins bine finantatorului machedon, mai ales acum cand generalii de la MApN i-au gabjit stema echipei, numele ei, culorile si alte cele. Cu banii respectivi, nefericitul patron Gigi Becali poate le-ar fi inmuiat ambitiile acestor „gradati” despre care regretatul rege al metaforei, Fanus Neagu, deseori isi exprima o nedumerire: „Oare ce razboi au castigat astia de au ajuns generali?”! Vai de mine, sper ca Puiu Iordanescu sa nu citeasca randurile de fata, ca nu cumva sa se supere, mai cu seama ca zilele trecute Traian de Cotroceni i-a mai aninat inca o stea pe epoleti! Probabil ca partida castigata de formatia alcatuita si condusa de el, in dauna celor din Irlanda de Nord, a fost considerata asemeni bataliei de la Stalingrad! In rest, in fotbalul nostru, ceata. Care incepe de la malul Dunarii, din curtea lui Ioan Niculae, a carui echipa a pierdut la Salzburg cu 5-1! Bai, fratilor, luati-va mai bine de pescuit pe Podul Prieteniei! Dar atentie, ca si ala e cam subred!

Ultimele stiri

  • Şedinţă la PSD, luni. Discuții privind OUG ce vizează suspendarea unor finanţări din PNRR şi Anghel Saligny: „Nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare”
  • Cutremur, luni, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 18 august
  • Mesajul lui Trump pentru Zelenski înainte de întâlnirea crucială de la Casa Albă: „Unele lucruri nu se schimbă niciodată!!!”/Cine va fi alături de liderul ucrainean
  • Terapia cu sunete binaurale – îți poate regla Somnul și reduce anxietatea? Mit sau realitate?
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Negocieri, PR și prostie: Nicușor Dan – NO SIGNAL
  • Satele românești se răscoală împotriva Guvernului. S-a depășit linia roșie
  • Trump îl presează pe Zelenski: „Pacea depinde de tine”
  • Exit mobile version