Cauta

Șenila teutonă

Într-o seară de vineri (cam neagră!), la Hamburg, în asistența a 25.000 de spectatori nemascați împotriva Covid-19, trupa lui Rădoi a fost călcată de șenila teutonă, după ce, pentru un timp, reușise cumva să o defecteze, grație golului înscris de micul machedon Ianis Hagi. Acest băiat care îi seamănă tot mai mult tatălui său ‒ la fotbal, nu fizic ‒, în minutul 9, a driblat scurt doi adversari și, precum Gică altădată, a trimis apoi cu șpițul o torpilă în plasa portarului „barcelonez” Ter Stegen.

Această neașteptată ispravă a născut stupoare în tabăra urmașilor teutonilor, care, puțin împăunați de blazonul purtat („ornat” cu patru titluri mondiale!), o luaseră „langsam”, crezând că alde Pușcaș vor fi niște victime sigure. Şi era cât pe ce să li se ofere un… prinos, în minutul 5, moment de cumpănă descurajantă pentru tabăra noastră, atunci când arbitrul, „ienicerul” Cuneyt Çakir, a arătat cu insistență puncul cu var din fața porții lui Niță, motivând că Burcă l-ar fi faultat în careu pe Werner! Numai că invenția secolului, adulată de unii și contestată de alții, VAR, i-a schimbat „convingerea” turcului, decizie ce le-a adus o explozie de curaj alor noștri, care s-au mobilizat și, cum consemnam mai sus, au înscris, după câteva minute, golul speranței. Dar, văzându-se conduși pe glia proprie, brusc nemții s-au înfuriat și au turat motoarele panzerului în forță, dând năvală cu tot batalionul peste adversari și punând la cale o mulțime de canonade inițiate de Reus, Gnabry și Sane.

Dar degeaba! Băieții lui Mirel Rădoi s-au apărat ca sovieticii la Stalingrad și au reușit să mențină tabela neschimbată, retrăgându-se la pauză cu scorul de 1-0, chit că adversarii realizaseră o posesie de pomină: 74 la sută! În repriza a doua, școliții noului antrenor Hans Flick atacă întruna, cu și mai multă insistență, și izbutesc să egaleze în minutul 52, prin excelentul Gnabry. Apoi joaca de-a șoarecele și pisica se ține lanț, dar din când în când Pușcaș, Hagi și Stanciu ajung în situații de gol, însă, din păcate, se precipită, iar încercările lor eșuează (precum statul român în pandemie, ca să-l cităm pe distinsul nostru președinte ce poartă același nume ca atacantul echipei germane, Werner). Totuși, o vreme baricada mioritică a rezistat cu succes, ca în ’89 la Intercontinental, însă doar până în minutul 80, când Thomas Muller, intrat pe gazon de puțin timp, înscrie golul victoriei (2-1).

Nu vreau să fac pe specialistul în ale fotbalului, cum procedează cohorte întregi de chibiți-sfătuitori, dar am văzut că pe atacantul bavarez, la faza aceea, nu l-a marcat nimeni. Or, lăsat liber, fotbalistul lui Bayern Munchen n-a avut altceva de făcut decât să scuture de păianjeni plasa lui Niță, care, altfel, s-a dovedit, în câteva situații, un portar de excepție! Și, cu acest episod, șenila teutonă ne-a mai călcat o dată, „tricolorii” nereușind, în toată istoria lor, în vreun meci oficial, să-i distrugă sofisticatul angrenaj! A rămas de poveste doar amicalul din 2004, încheiat cu astronomicul scor de 5-1 pentru naționala României! Totuși, în pofida faptului că selecționata noastră a pierdut acest meci, cum de altfel, cunoscând performanțele lotului german, era de așteptat, consider că elevii lui Rădoi au jucat cu dăruire, cu mult curaj, iar cu oleacă de noroc Pușcaș, Stanciu, Hagi et company ar fi putut obține un rezultat de egalitate, chiar dacă acesta nu ar fi reflectat tocmai exact balanța valorică. Întreaga echipă merită apreciată, dar mie în mod deosebit mi-au plăcut portarul Niță, Chiricheș, un adevărat tată al careului, daco-maghiarul A. Rus și Hagi junior.

Cât despre Mirel Rădoi, el a alcătuit un angrenaj care funcționează, insuflându-le tinerilor jucători multă ambiție. Felicitări! Deocamdată România ocupă doar locul al patrulea în Grupa J de calificare la Campionatul Mondial 2022, dar evoluția bună a „tricolorilor” împotriva Germaniei ne oferă un pic de optimism privind meciurile următoare, cu Armenia, Islanda și Liechtenstein. Pentru a ne califica, de pe locul secund, avem nevoie de victorii în toate aceste trei partide, altfel jocul rezultatelor obținute de celelalte pretendente ne va stabili drumul.

P.S. Din păcate, această cronică merge la tipar luni la prânz, așa că nu am putut consemna rezultatul meciului cu Armenia, care s-a disputat luni seară. Sper ca Zeița Fortuna să ne zâmbească!

 

Ultimele stiri

  • Israelul explică masacrul din Rafah
  • Ciolacu va avea o ședință cu miniștrii privind PNRR
  • Ciolacu: „Vom avea ședință de guvern comună cu Ucraina”
  • Nuntă criminală! S-au tras focuri de armă la petrecere. Mirele a ajuns la închisoare
  • Alege ce citești
  • În lipsa ciclonului…
  • Cerşetor-mituitor! I-a oferit şpagă 100 de euro unui poliţist ca să nu-l amendeze
  • Adrian Videanu şi Ioan Niculae au scăpat! Achitați definitiv în dosarul Romgaz
  • Derapaj cu declarații naziste ale unui lider liberal, în fața generalului Ciucă: “ostașul în slujba țării” a aprobat dând din cap
  • Germania „inundă” Europa cu 1,3 milioane de refugiați ucraineni!
  • Exit mobile version