Nu stiu ce contributie a avut Rinat Ahmetov la tiparirea in „ziarul de specialitate” a peste douazeci de pagini, unele penibile, despre succesele obtinute in cei saptezeci de ani de viata parcursi de Mircea Lucescu, dar cad in banuiala ca „ziaricii” (vorba lui Razvan Boanchis) de la gazeta cu pricina s-au comportat ca niste slujitori amarati ori precum aia de mai molfaie intre gingii cate-o coada de peste afumat. 
Zile la rand, cu o ostentatie bolnavicioasa, pe pagini intregi, in aceasta publicatie ne este prezentat „cel mai mare antrenor roman”, Mircea Lucescu! Fara tagada, fostul dinamovist a reusit lucruri marete in fotbal, atat ca jucator, cat si ca antrenor, nu toate insa pe pamantul natal, ci si prin Turcia, Italia, Ucraina. Ca fotbalist l-am admirat pentru talentul si vointa sa de a se ridica deasupra colegilor de breasla, iar ca antrenor a dovedit o pricepere ce nu poate fi contestata. Cu echipa Sahtior a avut succese aproape notabile, beneficiind insa de jucatori valorosi cumparati de Ahmetov pe ruble grele, iar conditiile de lucru, acolo, in Donbas, au fost, pana la „bombardeaua” separatistilor, excelente. E foarte bine ca Mircea a fost sarbatorit si de presa, e bine ca generatiile de acum sa afle despre ispravi ademenitoare reusite de un mare fotbalist si tot atat de mare antrenor. Dar sa-l urci in ceruri, e prea mult! Chiar daca a implinit o varsta frumoasa: saptezeci de ani. M-am bucurat si eu, de-a lungul timpului, de izbanzile lui Lucescu, l-am apreciat pentru cultura lui, pentru munca lui neobosita, neintrerupta chiar atunci cand sanatatea i-a cam scapatat, dar nu l-am considerat cel mai mare! Nu! Distinsul scriitor si cronicar de sport Fanus Neagu spunea: „Nu exista cel mai mare!”. Si avea dreptate, fiindca si altii pot fi considerati… mari, si nu ca parere personala, subiectiva si arbitrara, ci prin rezultate de exceptie ce au devenit repere de performanta in istoria fotbalului romanesc. De exemplu: Anghel Iordanescu, Emeric Ienei, Constantin Teasca, Stefan Covaci, si poate mai sunt. Ma intreb de ce lui Ienei, cel care a castigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni (1986) si a dus echipa militara in anul urmator pana in finala, nu i s-au acordat, cu ocazia zilei de nastere, douazeci si ceva de pagini din partea celor de la ziarul ce se ocupa exclusiv de sport?! Dar, pana la urma, nu ma supara risipa de hartie acordata lui Lucescu. Ma contrariaza declaratia lui in care vrea sa ne vare pe gat cum ca echipa Dinamo a anului 1990 ar fi fost mai buna decat Steaua! Pai, chiar asa de lovit de cataracta ori de amnezie esti dumneata, Mircea Lucescu, la varsta de 70 de ani? Cum poti spune asa ceva?! Oare, dupa atatia ani de haladuieli prin tari straine, n-ai reusit sa inveti ce-i fair-play-ul?! Pacat! Pacat ca ti-ai intinat cu o vorba cele saptezeci de primaveri, transformandu-le in… toamne noroioase! Acest fapt insa nu ma opreste sa-ti urez: La multi ani!