O tara intreaga a asteptat cu sufletul la gura jocul „tricolorilor” cu echipa albanezilor. Adversarii nostri de duminica seara dovedisera in cele doua meciuri (cu Elvetia si Franta) ca au in picioare terbentina si o vointa greu de infrant. Dar, cum pierdusera cu amandoua concurentele, cum noi, de la fasa pana la barba alba, ne imbarbatam si ne faceam tot soiul de planuri, incepuseram sa credem ca le vom veni de hac si o vom tuli spre „sferturi”, lasandu-i de caruta pe urmasii lui Demolari. 
Nu mai spun ca baietii de la ziarul de specialitate le prezentasera alor nostri o caruta de propuneri tactice si, mai cu seama, adunarea castigurilor in euro, punand pe hartie tot felul de ineptii care, luate in serios de biciclistul ochelarist Burleanu, ar fi adus Federatia in topul bogataselor! Sigur, asta era important: sa faci socoteala precum Marghioala cand pleaca la piata cu straita! Ei, bine, toate astea s-au dus pe apa sambetei din pricina jocului de amatori al celor din echipa noastra damboviteana, trupa care a aratat asijderea cu o ciurda haituita de un urs flamand. Ma uitam la jucatorii nostri cum pasau cu indarjire la adversar, cum pierdeau mai toate mingile, cum aruncau obiectul muncii tocmai in varful peluzei, sau cum cadeau ca secerati cand dadeau piept cu necrutatorii albanezi, si m-am gandit ca Sadiku, prin golul sau, ne-a izbavit de chinul sperantei neintemeiate! Nu incerc sa comentez jocul repetentilor condusi de Tata Puiu, fiindca n-am ce. Doar spun ca se miscau ca baba Safta cand iese de la ortoped, ca pierdeau aproape toate mingile, fiind greoi, depasiti continuu de adversari, cu orizontul cazut in intuneric… si cam atat! De partea ailalta, adica privind la jocul albanezilor, am constatat ca acestia au fost mai buni. Au atacat aproape fara zabava, au jucat pe extreme cu mingi lungi si precise, au facut un marcaj diabolic, au cotonogit atat cat sa-i sperie pe ai nostri, au pasat intre ei, si nu la adversar, si ne-au introdus nasalia in casa, marcand prin Sadiku, un baiat neobosit care a alergat cat doi cai de curse si s-a batut, atat cat a stat in teren, cu bietul Chiriches si cu ceilalti fara teama! La gol, am vazut cum Tatarusanu a gafat ca ultimul copil de mingi, iar capitanul lui Iordanescu (acelasi Chiriches) se afla si el pe-acolo, un fel de privitor! La toata aceasta umilinta ar fi de adaugat atitudinea presedintelui Razvan Burleanu, care a refuzat sa acorde un interviu unui reporter, si prostia exalata de Tata Puiu, care a declarat cu nonsalanta: „Chiar nu ne reprosam nimic! A fost o performanta ca am ajuns aici!”. Se vede treaba ca Iordanescu poseda cam mult colesterol in vene daca face asemenea declaratii idioate! Iar daca am a ajuns acolo nu se datoreaza numai lui, ci si lui Piturca, omul care a obtinut, daca nu ma insel, in preliminarii, doua victorii in deplasare! Nu am carnet de antrenor, dar imi permit sa-i spun lui Iordanescu, fara jena, ca, daca o pornea de la inceput cu Rat, Sanmartean si Torje, rezultatul era altul! Insa el, incapatanat si neinspirat, a facut altfel! Iar jucatorilor le propun sa se uite la inregistrarile jocului, ca poate asa invata si ei care-i secretul cu fotbalul modern! Oricum, nu toata lumea a iesit pagubita din acest Turneu. Am aflat ca domnul presedinte Burleanu si-a dat o prima de 90.000 de euro, pe spinarea calificarii! E o treaba buna sa joci tintarul in biroul Federatiei si sa incasezi bani pentru ca altii au jucat fotbal!