După mulți ani de tăcere, în care despre justiție nu se mai vorbea aproape deloc, iată că zilele trecute, ca urmare a unui film prezentat pe micul ecran, românii s-au trezit în fața unei realități zguduitoare, aflând că, printre alte nereguli din sistem, dosarele marilor corupți sunt ascunse în sertare bine ferecate!
Ni se spune că inculpați de răsunet, care în prima instanță au primit condamnări grele, sunt reevaluați și achitați în ședințe de recurs de către niște magistrați ajunși în cârdășie cu anumiți politicieni. Respectivul „document” scoate la lumină, prin munca de investigație a unui grup de ziariști (foarte tineri probabil, sau plecați din țară în perioada regimului Băsescu, atunci când se stabileau judecători ‒ pentru anumite procese ‒ în cabinetul prezidențial!), acțiunile de necrezut prin care sistemul juridic, speranța de adevăr a cetățeanului, a fost găbjit de unele grupuri de interese. Ce s-a întâmplat în sistemul juridic pe vremea „binomului” pare că a dispărut din memoria multora, s-a aneantizat, apărând acum, peste noapte, pericolul subjugării bunilor justițiari de către oamenii răi din politică! Aflăm cum în dosare de mare corupție, unor judecători li s-a cerut să ia decizii favorabile inculpaților, iar cei care nu se supun… ordinului sunt ostracizați, chiar expulzați din magistratură. Recenta dezvăluire a jurnaliștilor a stârnit furtună în societate și oarece mobilizare în Piața Victoriei!
De remarcat că intervenția președintelui Nicușor Dan, care declară că a luat cunoștință de acest adevărat paradis al infracțiunilor, este laconică, asemeni stilului său, așteptând liniștit ca uleiul să iasă la suprafață (fenomen ce poate acoperi chiar și apa din bidoanele raționalizate ale nefericiților locuitori din Prahova și Dâmbovița). Totuși, ceva acțiune se întrevede, căci se vorbește prin târg că Luluța Kovesi, slăbiciunea Cotrocenilor, căreia i se va termina curând mandatul european, ar fi tocmai nimerită să revină în postul de gâde absolut, dar probabil fără generalul Coldea, care deocamdată este luat la puricat de procurori. Joi seară, la a treia antenă a lui Voiculescu, nelipsitul Ciuvică, despre care Vadim spunea că e doctor de cai, a tras concluzia că în această… afacere e prins „un grup putinist”! Pe săracul om îl zgândăre existența… bolșevicilor! Tot la aceeași televiziune, o persoană înfășurată în robă a declarat sus și tare că magistrații „sunt terorizați”. De cine și de ce nu a spus! Cumva de faptul că ies la pensie la 48 de ani, ori că au salarii de mii de euro, sau că primesc pensii mai mari decât salariile, ori că, peste astea toate, beneficiază de mașină cu șofer, locuințe pentru care nu plătesc un sfanț, plus decontarea călătoriilor și a concediilor?! Păi, așa mulți și-ar dori să fie „terorizați”!
*La mijlocul săptămânii trecute, Universitatea din Bănie a primit vizita echipei Sparta Praga, în cadrul competiției Conference League. Prima repriză a fost dominată clar de cehi. Cu toate astea, craiovenii puteau trece în avantaj, ei ratând un penalty în minutul 33, acordat de arbitru pentru un fault în careu comis de Sevinsky asupra lui Etim. Din păcate, Anzor Mekvabishvili a trimis însă, nonșalant, mingea peste poartă, visându-se probabil la un meci de rugby! În partea a doua, oltenii păreau mai hotărâți, dar în minutul 50 Rrahmani a înscris. Ṣi chiar dacă Nsimba a reușit să egaleze, în minutul 88 praghezii au marcat un al doilea gol, obținând victoria cu scorul de 2-1.
*Nu aceeași nemulțumire am trăit-o vizionând întâlnirea dintre FCSB și Feyenoord, din Europa League. Încă din minutul 11, Ngezana a înscris pentru echipa bucureșteană, gol ce a iscat bucurie mare și speranțe, topite însă prin prestația olandezilor care, în minutul 51, au modificat tabela la 3-1! Deși conduși cu acest scor… insurmontabil, „roș-albaștrii” se trezesc din amorțeala în care se scaldă de multă vreme și cu mult curaj țin piept atacurilor oaspeților, ba, mai mult, printr-o bună organizare și dăruire, egalează prin Toma și Thiam (goluri înscrise în minutele 54 și 87). Și minunea care a încălzit inimile spectatorilor s-a produs în minutul 94, când Cisotti a recuperat o minge, i-a pasat-o lui Tănase, iar acesta a înscris golul victoriei în ultima fază a meciului: 4-3 pentru FCSB! Să fiu sincer, de mult așteptam ca echipa oierului din Pipera să-și revină cumva, dar felul în care a făcut-o în acest meci a fost entuziasmant. Rar vedem un astfel de „comeback” la o echipă românească! Să sperăm că o va ține așa!
*Etapa a 20-a a debutat la Cluj, vineri, cu partida CFR-Csikszereda. Echipa condusă de Daniel Pancu, proaspăt posesor al unui carnet de antrenor valabil pentru Liga întâi, a câștigat cu scorul de 3-1. „Vedeta” meciului a fost Cordea, care a marcat toate cele trei goluri ale CFR-ului.
*A doua zi, la Mioveni, FC Argeș s-a întrecut cu FC Botoșani. Meci tipic de campionat, în care a piteștenii au fost mai fâșneți în primele șaizeci de minute, timp în care au trimis de două ori mingea în bară. Apoi, producătorii de esență de prună au început să se bramburească, moment din care moldovenii au preluat inițiativa, dar doar atât! Scorul de 0-0 este echitabil, dar ne așteptam la un joc mai acătării din partea a două echipe cu pretenții.
*Seara, sub Podul Grant, Rapid a primit vizita „oțelarilor” din Galați. Meci cu un rezultat aparent surprinzător, fiind câștigat de Oțelul cu scorul de 2-0, după o prestație de excepție a dunărenilor. Se poate spune că jucătorii lui Balint le-au predat elevilor lui Gâlcă o lecție de fotbal modern și eficient. De foarte bună calitate jocul oaspeților, care, în afara celor două goluri, au ratat încă vreo două, insuccesul respectiv fiind cauzat de bara porții și de portarul Aioani. Giuleștenii au fost, pe alocuri, de nerecunoscut, iar dacă spre sfârșitul partidei au avut câteva acțiuni de fotbal mai ca lumea, această zvâcnire nu-i scapă de nota proastă ce o merită. Se pare că „vișiniilor” li se cam… subțiază gheața de sub picioare!
*Duminică, starostele din Federația de Fotbal, Burleanu, a planificat iarăși trei partide, așa că de la prânz și până aproape de miezul nopții vom… mânca fotbal pe pâine! Primul meci s-a disputat între Petrolul și Universitatea Cluj, încheiat cu victoria „șepcilor roșii” (1-0).
*A doua întâlnire… duminicală s-a stabilit a fi pe Arena Națională, între Dinamo și Metaloglobus. După o alergătură sănătoasă, „câinii roșii” au câștigat cu 4-0, scor care le dă de gândit pretendentelor la titlu.
*În cea de-a treia partidă a zilei, Hermannstadt nu a putut împlini voința lui Dorinel Munteanu, proaspătul ei antrenor, de a câștiga ultimele două meciuri ale anului. Sibienii au pierdut cu 2-0 disputa cu U Craiova.
*Luni, la Ovidiu, Farul nu a reușit să învingă UTA, mulțumindu-se cu un egal (1-1).
*Apoi, la Clinceni, FCSB a întrecut cu 2-0 echipa din Slobozia, prin golurile înscrise de Lixandru și Stoian. De notat că ialomițenii au jucat în zece din minutul 56, prin eliminarea lui Șerbănică, aflat în postura de ultim apărător, care l-ar fi faultat pe Cisotti. Trebuie spus că bucureștenii au jucat cam haotic și fără vlagă. Cu acest rezultat, campioana a ajuns, după douăzeci de etape, pe locul… nouă!

