Joi seară, pe terenul din Voluntari, echipa condusă de fostul antrenor al „roș-albaștrilor” Mihai Teja a întâlnit trupa lui Gigi Becali, într-o partidă restantă. Punând pe cântar faptul că FC Voluntari are agățată de tender, de destulă vreme, lanterna roșie, iar FCSB-ul se tot zobește să câștige campionatul ‒ în răpăitul de tobe al declarațiilor optimiste ale patronului, clamate cu siguranță ori de câte ori se ivește vreun microfon de jurnalist prin preajmă-i ‒, era de așteptat ca fotbaliștii ilfoveni să fie făcuți pulbere de alde Moruțan!
Dar de unde? Jucând dezlânat, cu prea puțină tragere de inimă, bucureștenii abia-abia au câștigat cu scorul de 2-1, dovedind prin atitudinea lor că nu au ce căuta pe primul loc al clasamentului Ligii întâi, ocupat cu autoritate și pe merit de Dan Petrescu și echipa lui. Aspectul jocului a fost pe alocuri dezolant, ambele formații arătând cu adevărat ca două… restanțiere, la propriu și la figurat, venite la examen fără un bagaj de calități, doar cu gândul de a trece hopul. „Pârleazul” a fost depășit de FCSB, dar nivelul partidei a fost de… să ne vedem la toamnă! *A doua zi, la Giurgiu, o altă echipă ce poate fi trecută pe lista restanțierelor, căci „notele” ei recente sunt pe panta… corigenței, s-a dovedit a fi Astra. Lipsită de „fachirul” Costică Budescu și aflată într-o formă nejustificat de slabă după pregătirea din iarnă, trupa de lângă Podul Prieteniei a înghițit două pietre incandescente de la elevii lui Viorel Moldovan. În timp ce târgoviștenii au pus osul serios la treabă, alergând și făcând un presing nemilos, dunărenii s-au lăsat pe tânjală, nereușind să se impună, ba chiar uitându-se uneori cu admirație la ce fac alde Rață! Este al doilea meci pe care îl pierde Astra în acest an, și după cum se mișcă mi-e teamă că va rata prezența în play-off, mai cu seamă că bravii conțopiști de la Federație, în frunte cu ochelaristul Burleanu, au penalizat-o cu trei puncte. Ar fi de… punctat că echipa din Dâmbovița și-a creat multe ocazii care puteau să devină goluri, astfel că, într-un fel, scorul de 2-1, cu care a pierdut echipa lui Bogdan Andone, poate fi socotit… norocos pentru giurgiuveni! M-a întristat figura deprimată, la finalul jocului, a finanțatorului Ioan Niculae, care, la banii pe care-i scoate din chimir, are, absolut justificat, cu totul alte așteptări! *Sâmbătă, Bursucul s-a dus cu frică la Mediaș, chiar dacă echipa celor care au scumpit gazele nu prea arătase cu o săptămână înainte o formă de speriat, teamă pe care a și exprimat-o fără ocolișuri la o televizie. Pe de altă parte, Edi Iordănescu, a cărui echipă a pierdut în etapa trecută la Craiova cu 2-0, și-a luat toate măsurile de prevedere pentru partida cu cei de pe Someș. Meciul a fost alert, ambele combatante alergând și încercând să ajungă cât mai aproape de poarta adversă, doar că marcajul strict și apărările aglomerate n-au lăsat nicio speranță atacanților. A plăcut atitudinea gazdelor, care nu s-au așezat cu fundul în poartă, ci au ieșit cu destul curaj le atac. Scorul final, de 0-0, nu ajută prea mult pe niciuna dintre echipe, dar fiecare s-a mulțumit, până la urmă, cu punctul luat. Oricum, clujenii au acumulat 48 de puncte! *Duminică s-au jucat trei meciuri. În primul, din ceruri… Sfântul Gheorghe i-a ajutat pe cei de la Sepsi abia în minutul 95 să înscrie împotriva ieșenilor golul victoriei, prin neobositul „dac” Safranko. Trupa moldoveană, preluată de curând de Mircea Rednic, a fost cam martoră admirativă la jocul ardelenilor, care au alergat mult, creându-și o mulțime de ocazii, dar capricioasa „coțofană” n-a catadicsit să intre în halău decât aproape de spartul târgului! *La asfințitul zilei, pe stadionul din Voluntari, Dinamo a clacat, pierzând cu 2-1 în fața elevilor lui Mihai Teja, antrenor care a schimbat în bine jocul echipei ilfovene. Bucureștenii au condus cu 1-0 până aproape de sfârșitul meciului, prin golul reușit de Sorescu, dar simbriașii primarului Pandele au întors roata și au înscris de două ori, tăindu-le cozile „câinilor roșii” în mod brutal și scoțându-i din cap lui Dusan Uhrin prezența echipei sale în play-off. *Puțin înainte de căderea nopții, în orașul Ovidiu, a apărut, cu cățel și purcel și cu o căruță cu coviltir de care era legată nelipsita cățea în chip de mascotă, trupa lui Papură, cu gând să-i atârne cobilița pe spinare echipei de imberbi dădăcită de Gică Hagi. Și, până la urmă, chestiunea i-a reușit: a câștigat cu scorul de 2-1, cu toate că Viitorul a deschis balul, în minutul 17, prin Iancu. Doar că bucuria dobrogenilor n-a ținut mult, fiindcă oltenii au egalat, după șapte minute, prin Nițu. Jocul în primul mitan a fost alert, frumos, cu destule faze de poartă și cu foarte puține cotonogeli. În partea a doua, doljenii au fost mai pragmatici, și în minutul 82 Bărbuț a luat… trotineta electrică (se poartă, e de actualitate!) și, după o fugă ca la cursele de ogari, a centrat exact în capul lui Mihăilă, care i-a vârât, deîndată, „buclucașa” în plasă nefericitului Căbuz! La 2-1 constănțenii încearcă marea cu degetul, dar apa-i rece! Gică Hagi bolborosește mâhnit ceva în barbă, iar Papură se crede… vodă!