AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuRădoi, „faultat” de covid!

Rădoi, „faultat” de covid!

Etapa a 28-a a primei ligi s-a lăbărțat, din motive neștiute de nimeni, pe timp de șase zile ‒ de marți până duminică seară ‒, ca apoi cluburile să intre o vreme în leneveală, pe motiv că „naționala” va susține trei meciuri în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2022, primul fiind la București, pe data de 25 martie, cu Macedonia de Nord. Mai apoi, peste trei zile (28 martie), „tricolorii” vor întâlni selecționata Germaniei, iar în ultima zi a lui Mărțișor se vor deplasa la Erevan, pentru partida cu Armenia.

Dacă ar fi să fac o socoteală de-acasă, nu din târg, căci pe teren lucrurile pot sta diferit, dau să cred că două dintre cele trei meciuri înghesuite precum vagoanele trenului le-am putea câștiga, cu Macedonia și Armenia, în timp ce disputa cu nemții ar necesita invocarea unor sfinți binevoitori care să… supradimensioneze norocul (nostru) sau, vorba știm noi cui, ghinionul (lor)! În vederea acestor întâlniri, selecționerul Mirel Rădoi și-a alcătuit deja lotul, anunțând cu ce fotbaliști va încerca să obțină calificarea. Ei, bine, decizia lui a cam iscat nemulțumiri și controverse. Unii se întreabă de ce nu au fost chemați Budescu, Deac, Bălgrădean, Nistor și Mitriță, alții îl suspectează că i-a luat „caimacul” lui Adrian Mutu, convocând câțiva tineri fotbaliști importanți în angrenajul echipei „Under 21”.

Este vorba despre Man, Hagi junior, Mihăilă și Coman, care ar fi fost nimerit să joace, pe 24 martie, la Budapesta, în grupele pentru Euro 2021. Așadar, niște mici frecușuri, dar din toate astea situația cea mai neplăcută o reprezintă lipsa lui Rădoi de la antrenamente și de la primul meci, cu Macedonia de Nord, pricina fiind faptul că, în pofida injectării cu prima doză de vaccin Pfizer, a fost găsit la testare pozitiv ‒ cum s-ar spune, faultat de covid! „Aoleu, păi ce sculă mai e și vaccinul ăsta, dacă-l faci și tot dai în boleșniță!”, s-a zborșit vecinul meu Șomârlie, de parcă eu aș fi fabricat serul cu pricina. Îmbucurător este că antrenorul se simte bine, așa că, mai probabil, dacă starea de sănătate îi va permite, va fi prezent la meciul cu Germania. Deocamdată, îi urăm sănătate și izbânzi în cele trei confruntări! *Prima partidă a etapei s-a disputat la Craiova, între trupa producătorilor de praz și așa-zișii textiliști din Arad. Meci destul de anevoios pentru olteni, care s-au desprins abia în minutul 70, în prima repriză oaspeții întinzându-l de câteva ori pe Pigliacelli. Astfel, prin victoria cu 2-0 și cele trei puncte aferente, craiovenii își consolidează poziția a treia în clasament.

*A doua zi, Viitorul și Chindia au „reușit” un meci nul (0-0), ca urmare a unui joc plictisitor și nespectaculos. Ehei, unde-s vremurile când imberbii lui Hagi băgau spaima-n adversari?! *Joi, la Giurgiu, într-o băltoacă de se putea umbla cu barca, „astralii” au scos un punct din întâlnirea cu botoșănenii. Meci ca de polo jucat cu piciorul, în care mingile se bubuiau fără de țintă, iar jucătorii alunecau de credeai că se dau pe gheață! Scorul de 1-1 ajută, într-un fel, ambele echipe. Astra dă să rupă gardul și să urce în grupa play-off-ului, iar moldovenii se țin agățați precum turița de cei de la Sepsi, care-s pe locul al patrulea în mult-râvnita cavalcadă a speranțelor! *Vineri, după jocul celor de la Voluntari cu sibienii, terminat cu scorul de 1-0 în favoarea ilfovenilor, seara, pe Arena Națională, FCSB a întâlnit campioana. Dacă Toni Petrea a avut posibilitatea să trimită în teren echipa cea mai bună, ghinionistul Edi Iordănescu a fost nevoit să invite pe gazon o trupă ciumpăvită, din care au lipsit Rondon, Bălgrădean, Cestor, Costache și Debeljuh. La această… belea s-a mai adăugat și eliminarea, în minutul 41, a portarului clujean Arlauskis, care l-a faultat pe Octavian Popescu, în afara careului. Arbitrul Hațegan a considerat că lituanianul ar fi fost pe post de ultim apărător, așa că l-a trimis, fără să clipească, la baie! Iar ca să iasă și mai prost pentru ardeleni, în minutul 49 Chipciu i-a oferit cu nonșalanță mingea, nu zic din prostie, lui Olaru, care a împins-o în plasa înlocuitorului lui Arla, Sandomierski.

Ei bine, toate astea, la care se adaugă o lâncezeală a întregii echipe din Gruia, o dezorientare și lipsă de voință, au dus la o înfrângerea cu scorul de 3-0! Astfel FCSB, care se dovedește, de departe, cea mai bună și solidă echipă din campionat, s-a desprins de CFR și mărșăluiește ‒ doar fanfara îi mai lipsește ‒ spre câștigarea primului loc! Dacă o fi așa, să-l vezi pe latifundiarul oier-șef ce ifose o să-și dea de la geamul Bentley-ului de culoarea… vântului turbat! *Sâmbătă, la Pitești, pe stadionul unde fenomenalul Nicolae Dobrin vrăjea balonul, uimindu-și adversarii, urmașii lui de-acum, conduși de Andrei Prepeliță, nu au reușit să-i învingă pe elevii lui Ilie Poenaru, obținând doar un scor egal. Argeșenii, conducând din minutul 46 cu 1-0, au trăit până spre sfârșitul partidei (minutul 84) speranța că se vor sui în căruța play-off-ului, numai că vulpoiul Rusescu a egalat dintr-un o penalty (1-1), dărâmându-le năzuințele. Cu punctul obținut, cei de la Clinceni rămân aninați de grupa de elită. *Seara, în orașul de sub Dealul Copoului, Dinamo a pierdut meciul cu „lanterna roșie”, Poli (0-1), în pofida venirii la timonă a renumitului salvator Gigi Mulțescu, de la care toată suflarea microbistă aștepta o minune. „Câinii roșii” au dovedit că au colții tociți și nu pot câștiga nicio partidă. Cu toate că echipa din Ștefan cel Mare se află pe locul al 14-lea, proaspătul antrenor nu crede în retrogradarea băieților săi. Să-i ajute sfântul! *Ultimul meci al înșiratei etape s-a disputat la Sfântu Gheorghe, unde echipa lui Leo Grozavu a întâlnit trupa distribuitorilor de gaze.

Cele două combatante s-au străduit să câștige, dar n-a fost chip. Până la urmă partida s-a terminat cu scorul de 1-1, ambele goluri fiind înscrise de la punctul cu var. Medieșenii au jucat în zece oameni, prin eliminarea lui Francesco Junior, în minutul 60. Arbitrul Cătălin Popa a „popit” ambele echipe, acordând pentru medieșeni o lovitură de la 11 metri care se pare că nu a prea fost, a anulat un gol al lui Vașvari, motivând un ofsaid, și nu a acordat un penalty pentru gazde. Nu știam că și acest „fluierici” părăsit de păr este component al adunăturii arbitrilor care dau mereu cu palma în potecă!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
239 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger