Respectivul titlu nu face referire la viața ori moartea nefericitului pământean Silviu Prigoană care a pus pe roate trei televiziuni și a înființat câteva societăți comerciale de succes, ci la preferențiala… prigoană exercitată de anumite posturi tv asupra unora dintre candidații la jilțul pe care mai adastă vreo două luni globe-trotterul de lux Iohannis.
Scriam în cronica de săptămâna trecută despre hărțuitorii de la televiziunea condusă de un popă, care se zobeau cu sârg să-l prigonească pe George Simion. Mai apoi stimabilii l-au luat la rând, punându-l la zid, pe Mircea Geoană, căutând să-l umilească și să-l scoată din starea lui naturală. Numai că pregătirea și calmul fostului ministru și fost adjunct la NATO le-au stricat, dezolant pentru ei, socotelile, „interogatul” dându-le peste cap intențiile demolatoare! În schimb, în ceea ce îl privește pe Marcel Ciolacu, ubicuitar în genere pe micile ecrane, a lipsit (ca de altfel și generalul în retragere Nicolae Ciucă) la întâlnirea organizată de a „douăzeci și patra” televiziune, neonorând cu dispreț invitația deși era considerat cel mai important candidat, conform sondajelor, dânsul apărând însă la postul popesc! Acolo, cu aplomb și in extenso, și-a etalat întreaga activitate de prim-ministru, făcând imperioase promisiuni (intrarea în Schengen, obținerea vizitelor în Țara Făgăduinței fără viză, prosperitate și viitor strălucit al poporului… său ș.a.m.d.) care, trecute la răbojul alegerilor, ar trebui să îndemne populația să-l voteze cu ochii închiși! Ca o concluzie, s-ar putea spune despre atitudinea celor de la antena înfiptă în inima Bucureștiului de misteriosul Dan Voiculescu următoarea concluzie: pentru unii mumă, iar pentru alții ciumă!
*Trecând la fotbal, luni seară, „hărțuind” modesta reprezentativă a Ciprului (o țară insulară, cu aproximativ un milion de suflete, scăldată de apele Mării Mediterane), „tricolorii” lui Mircea Lucescu au obținut o victorie… răsunătoare, cu scorul de 4-1, ispravă care le-a asigurat primul loc al Grupei C2 din Liga Națiunilor. Meciul a fost la dispoziția jucătorilor noștri, care au deschis tabela de marcaj încă din minutul 2 al partidei. Golul a fost realizat de Bârligea, care a primit o pasă de la Mihăilă „filtrată” printre fundașii ciprioți încă neconectați la meci. Apoi partida s-a jucat mai mult în terenul oaspeților, iar în minutul 42 Răzvan Marin a înscris golul al doilea. După pauză, ciprioții au un… zvâc de orgoliu, și în minutul 51 reușesc, prin Pittas, să aducă scorul la 2-1, cu ajutorul apărării noastre, în frunte cu Drăgușin, căzută într-o scurtă ațipire. Tot Pittas, peste zece minute, a luat mingea din propriul teren, a înaintat până în careul lui Niță și a șutat cu putere. De astă dată intervenția salvatoare a portarului a scăpat echipa de un 2-2 care, în mod sigur, punea oarece presiune pe trupa lui Lucescu. Oaspeții au jucat din ce în ce mai păgubos pentru ei, iar în minutul 77 arbitrul avea să le elimine, pe drept, un fotbalist.
Rămași în zece, ei au devenit o pradă și mai ușoară pentru „galbenii” noștri, Răzvan Marin înscriind în minutul 80, pentru 3-1, apoi Coman a închis tabela (4-1) în minutul 84. Cu această victorie, echipa noastră națională acumulase 15 puncte și rămăsese în fruntea clasamentului, urmată fiind de kosovari, cu trei puncte mai puțin. Dar a venit hotărârea UEFA, care a acordat „tricolorilor” victoria la „masa verde”, ce a făcut ca totalul de puncte obținute să se ridice la 18. În schimb, „împărăția” fotbalului european a amendat FRF cu suma totală de 128.000 de euro, iar pe kosovari cu doar 6.000 de euro! În plus, pentru noi, și o etapă de suspendare a terenului propriu. Deh, naiba să înțeleagă! Revenind la meciul cu Ciprul, din păcate, în minutul 64 Niță s-a accidentat, Târnovanu luându-i locul. Se pare că goalkeeperul a suferit o leziune musculară și este posibil să ia o pauză mai lungă. Este de menționat că Mircea Lucescu i-a făcut bucuria lui Gică Hagi introducându-l încă de la începutul partidei în teren pe juniorul machedon Ianis, care i-a găbjit din nou lui Stanciu tricoul cu numărul zece, căpitanul echipei lipsind din pricina accidentării din meciul anterior. Ca o ciudățenie, ca să n-o numesc altfel, Lucescu l-a trimis în teren pe Mitriță abia în minutul 86! Hm! Ce-or avea antrenorii cu băiatul ăsta supertalentat nu înțeleg?! Și aici s-ar putea aplica zicala „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”!
*Chit că e ploaie, că e vânt, că-s inundații ori alegeri, Superliga lui Burleanu merge mai departe! Vineri, în deschiderea Etapei a 17-a, Sepsi a întâlnit echipa din Crâng. Jucând relaxat, formația din Sfântu Gheorghe a câștigat cu scorul de 2-0, rezultat realizat încă din prima repriză. În partea a doua a meciului, ardelenii au stins motoarele, dându-le putința buzoienilor să se mute în terenul advers, dar apărarea covăsnenilor nu s-a lăsat depășită.
*Pe malul Siutghiolului, imberbii lui Gică Hagi au fost întrecuți de „oțelarii” lui Dorinel Munteanu cu scorul de 1-0, marcarea golului venind abia în minutul 95 al partidei, când nimeni nu se mai aștepta! Se pare că gălățenii au ieșit din neputința ce-i cuprinsese, etalând un joc combinativ, sigur și agresiv.
*Sâmbătă, penultima clasată, Hermannstadt, a primit vizita echipei aflate în fruntea clasamentului, U Cluj. Jucând cu ambiție, sibienii lui Măldărășanu au câștigat cu scorul de 2-1, prin golurile înscrise de mătrășitul de la FCSB Ianis Stoica.
*Meciul al doilea al zilei s-a desfășurat la Cluj, între CFR și Rapid. Joc anost în prima repriză, în care giuleștenii au exagerat pasând pe sus, cu o ușoară dominare a clujenilor, dar fără acțiuni la poartă. În partea a doua, rapidiștii au avut o vagă dominație, dar în minutul 81 Fică a șutat de la marginea careului, mingea a sărit în fața portarului bucureștean și a intrat în plasă. Scorul de 1-0 pentru elevii lui Dan Petrescu face tribunele să exulte! Fotbaliștii lui Șumudică se trezesc din scurta adormire, domină și reușesc, în minutul 90, să egaleze prin Burmaz. Se mai joacă cinci minute, pe contre, dar nu se mai întâmplă nimic. De notat că nivelul partidei a fost mediocru și că atât Louis Munteanu, cât și Claudiu Petrila (cele două tinere… vedete ale fotbalului românesc) au fost ca și inexistenți!
*Duminică, în ziua în care s-au pornit alegerile prezidențiale și… referendumul pus la cale de Nicușor, edilul a cărui așezare deține vreo 700 de blocuri lipsite de apă caldă și căldură, au fost programate două meciuri: FCSB-Unirea Slobozia și Petrolul-Dinamo. Primul s-a încheiat cu izbânda slujbașilor oierului-șef, cu scorul de 3-0, în dauna crescătorilor de dropii. Al doilea, desfășurat la Ploiești, a consemnat la final succesul „câinilor roșii” (1-0 pentru ei), care au practicat un joc modern, agresiv și, pe alocuri, spectaculos.
P.S. Restanța dintre FC Botoșani și campioana FCSB, disputată săptămâna trecută, s-a încheiat cu victoria moldovenilor, obținută în ultima clipă a meciului (minutul 90+8), cu scorul de 1-0, grație unei lovituri libere de pe la 18 metri executate magistral de româno-macedoneanul Zoran Mitrov.