Pricina s-arată!

O vorbă din bătrâni, învechită, invocată adesea de cel nedreptățit ca ultim argument atunci când un lucru incorect se impune ca fiind bine făcut, așa s-ar putea explica expresia din titlu, ea marcând intervenția salutară a sorții de a îndrepta o injustețe. Cam asta s-a întâmplat marțea trecută la Cluj, unde acarii lui Șumudică au încercat să-i treacă pe linie moartă pe „tinereii” elvețieni de la Young Boys, în meciul din manșa întâi din turul trei preliminar al Champions League. Mobilizat de importanța meciului, dar mai ales de discursul triumfalist al antrenorului,

tocmai ce dădeam să-mi așez berica pe măsuța din fața televizorului și să-mi aprind eventual ‒ în loc de artificii ‒ un trabuc cubanez, din alea despre care se spune că ar fi rulate pe coapsele tinerelor din țara revoluționarului Fidel Castro, că Manea, urcând în atac, chit că era al treilea fundaș central, a trimis mingea, din poziție de ofsaid, în plasa lui Von Ballmoos. Era minutul 4. Spre nemulțumirea oaspeților și din fericire pentru ardeleni, golul a fost validat de arbitrul Danny Makkelie, dându-le celor din Gruia o stare de bine și un neașteptat avânt. Elanul însă nu a ținut prea mult, deoarece băieții din țara cantoanelor, încet, încet, au pus stăpânire pe joc, obligându-l pe Arlauskis să se întrebuințeze serios pentru a nu-și vedea plasa fâlfâind.

Mai apoi, în mitanul al doilea, „ceferiștii” au așezat tenderul locomotivei în poartă, s-au detașat de orice intenție ofensivă, dându-le astfel ghes elvețienilor să atace fără întrerupere. Tactica păguboasă de a apăra zestrea fragilă de un gol a funcționat cu succes până în minutul 93, când Sierro a trimis în ațe o minge respinsă de portarul clujean. Era 1-1, mai rămăseseră vreo cinci minute de jucat, când clujenii au încercat, în sfârșit, să dea o replică din care să iasă un gol, dar s-au lovit de tactica și tehnica oaspeților, care mi s-au părut cu o clasă peste trupa lui Șumudică. Un vecin microbist, nelipsit de la meciurile transmise la televizorul meu cu dimensiunea diagonalei apreciată drept convenabilă de pasionatul musafir, avid, fie vorba între noi, și de câteva berici reci, la sfârșitul partidei mi-a zis cu vorbă pilduitoare, dar și cu amărăciune: „Vărule, pricina s-arată!”.

„Adică?”, m-am nedumerit eu. „Păi, golul lui Cristi Manea a fost din ofsaid, așa că Ăl de Sus a dres lucrurile ajutându-i pe bancheri să egaleze!”. Deh, așa o fi, ce să zic?! *Miercuri, pe Stadionul Steaua, ce poartă haină nouă de câteva zeci de milioane de euro, vreo patru mii de nostalgici după foștii mari jucători Liță Dumitru, Puiu Iordănescu, Teo Anghelini, Marius Lăcătuș și Miodrag Belodedici s-au strâns în tribunele încă mirosind a vopsea proaspătă să-i vadă „la lucru” pe urmașii celor amintiți mai sus, în cadrul primului meci de la promovarea în liga secundă, împotriva ciucanilor de la Csikszereda. Meciul a fost spectaculos, de un bun nivel tehnic, pe alocuri chiar arțăgos, cu destule faze de poartă, și s-a încheiat cu victoria „militarilor” cu scorul de 1-0. Cum era de așteptat, „împătimiții” fani din Drumul Taberei au bombardat gazonul cu zeci de petarde, provocând un nor dens de fum lacrimogen, de sub care s-au „ițit” numeroase vorbe necreștinești adresate jucătorilor din Miercurea Ciuc. Aflăm cu veselie că arhitectul care a proiectat complexul a pus casele de bilete în incinta acestuia, așa încât ca să-ți cumperi bilet trebuie să ai… tichet de intrare! Ca la noi, la români! Din această pricină au fost atât de puțini spectatori?

*De vineri s-a pornit etapa a patra a primei ligi. Seara, revelația FC Botoșani a primit-o pe UTA, care-i făcuse zile fripte, în etapa precedentă, echipei lui Becali (1-1), condusă până în minutul 90! Dacă în prima repriză arădenii le-au încurcat dorințele moldovenilor, în partea a doua elevii lui Marius Croitoru au pus osul la treabă și au reușit să câștige cu scorul de 2-1. *A doua partidă a zilei s-a disputat între CS Mioveni și trupa „europeană” a lui Șumudică. În pofida celor declarate de antrenorul clujenilor, care spunea cu o zi înainte că totul va fi ușor ca fulgul sărit din scărpinatul găinii, partida s-a încheiat în favoarea celor din Gruia destul de anevoie, la un scor sărac, doar 1-0, prin golul marcat din ofsaid de tânărul Claudiu Petrila! Argeșenii au opus o rezistență remarcabilă, fiind, spre sfârșitul jocului, gata-gata să egaleze. De data asta, la golul marcat din ofsaid, pricina nu s-a mai arătat! Ca și arbitrul Makkelie, „fluiericiul” Andrei Chivulete, la faza respectivă, era sub umbrelă, apărat de o ploaie imaginară, așa că nu a văzut infracțiunea!

*Sâmbătă seară, în Trivale, Rapidulețul acarului Iosif le-a răsturnat cazanele cu țuică de prună băieților conduși de Ianovschi și Prepeliță, învingându-i cu 1-0. Scor la limită, dar giuleștenii au avut vreo șase-șapte ocazii mari cât roata locomotivei. Impresionant jocul micuțului imberb feroviar Pănoiu, care a înscris golul victoriei și le-a scos peri albi fundașilor argeșeni. *Duminică seară, răsfățații fotbaliști ai lui Becali le-au închis robineții distribuitorilor de gaze din Mediaș, câștigând cu scorul de 2-1, dar meritul victoriei revine puștiului Octavian Popescu. Acesta, la scurt timp după intrarea în teren, a luat mingea de unul singur, a înșirat vreo câțiva medieșeni ca pe mărgele și a înscris printr-un șut din afara careului în poarta avută în pază de Vâlceanu. Cum golul victoriei este opera tânărului năzdrăvan, iar primul a fost marcat dintr-o lovitură de la 11 metri, luăm în seamă că izbânda trupei din Berceni a fost una… individuală, echipa neavând mare rol în câștigarea meciului cu naivii pasatori prea adesea la adversar școliți de Mihai Teja. FCSB nu reușește să arate o ca o echipă bine organizată, neavând o prestație mulțumitoare.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
380 afisari

1 COMENTARIU

  1. @ Sunteți de părere că Iuliu Mureșan ,care e ceva pe la Dinamo ,zice că nu știe de speța judecată la TAS care l-a obligat pe Adrian Mititelu să dea banii din urmă pentru unul dintre jucătorii străini legitimați la FCU Craiova ,echipa dezafiliată pentru care a fost declarat falimentul, când jucătorii dinamoviști îi cer banii neplătiți din contracte, ? Sunteți de părere că Iuliu Mureșan , căruia îi plăcea să vorbească de bătălia de la Șelimbăr la emisiunile lui Ioanițoaia, ar fi putut contribui și la transferul turdeanului Radu Crișan la Șelimbăr, echipă din liga a doua, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger