Parastas în Giulești

După ce reușiseră, cu câteva zile înainte, să-i învingă cu 1-0 pe crescătorii de reni din Finlanda, mulțumită unui joc, pe ici, pe colo, mai avântat, și mai ales datorită unor reflexe de excepție ale portarului Niță, marți, asistați de vreo douăsprezece mii de privitori, „tricolorii” au pus la cale un parastas al fotbalului românesc, pierzând lamentabil meciul cu trupa de tăietori de lemne din Muntenegru, o țărișoară ce numără, cu chiu cu vai, vreo șase sute de mii de suflete. Scorul de 0-3 arată nepriceperea selecționabililor mioritici de a stăpâni mingea de fotbal și, de bună seamă, lipsa lor de talent și de ambiție.

Nu știu cât este de vină selecționerul Edi Iordănescu pentru acest insucces, nu știu cât de blamați se cuvine a fi fotbaliștii pentru jalnica lor participare la meciul cu pricina, dar sunt sigur că de toată rușinea ce s-a așternut de destulă vreme peste acest sport ar trebui sa răspundă conducătorul Federației, Răzvan Burleanu, politrucul pus în această funcție de pupila lui Băsescu, Elena din Pleșcoi, și de partidul aflat atunci la putere. Acest individ, miop într-ale fotbalului, vede doar mijloacele de preamărire a persoanei lui, recurgând în acest scop la tot soiul de artificii, cum ar fi, printre altele, stimularea echipelor din diviziile inferioare și din fotbalul feminin spre a-și asigura, la vremea alegerilor, voturile necesare pentru menținerea sa în funcția nemeritată. Toate criticile aduse de presă și de destui foști mari fotbaliști, de unii antrenori, s-au lovit de nesimțirea acestui personaj. În orice țară, chiar și în triburile din junglele uitate de lume, insuccesele mari ori repetate îi determină pe cei care conduc să-și strângă catrafusele și să lase locul altuia mai priceput. Rușinea este o manifestare a oamenilor cinstiți, a celor care înțeleg, printre altele, că trebuie să plece din posturile mărețe atunci când sub conducerea lor se produc dezastre.

Dar la acest individ, posesor al unei diplome obținute la Școala Națională de Studii Politice, pus cu anasâna, în martie 2014, președinte al Federației de Fotbal, sentimentul de rușine lipsește cu desăvârșire. Au fost câteva încercări ale unora de a-l îndepărta din fotoliul din Strada Sergent Vasile Șerbănică, dar micile carteluri mafiote l-au apărat cu dinții, pironindu-l în postul de mare șef. Că, urmare a ambiției lui și a celor care l-au impus, un adevărat om de fotbal precum Gică Popescu a trăit câțiva ani izolat într-un penitenciar, că fotbalul de performanță, și în special cel reprezentativ, merge ca racul, nu contează pentru Burleanu și țuțării lui, care își vâră adânc mâinile în sipetul plin cu carboave. Poate că a sosit timpul să se întâmple ceva cu acest carierist venit de la Bacău cu bicicleta furată, o știe toată lumea, de tatăl său cu ani în urmă. Poate o suspendare dictată de Adunarea Generală care, orbește, l-a uns în poziția privilegiată, sau o hotărâre judecătorească, ori vreo minune, ceva ar trebui să-i isprăvească șederea în funcția ocupată de prea mulți ani, deveniți funești pentru fotbalul românesc! Numai că s-ar putea să bat apa în piuă, întrucât Burleanu este, știați?, finul lui Vasile Dâncu! Aoleu!

*Cât despre meciul cu echipa din Muntenegru, nu e mare lucru de spus. „Tricolorii” au început în forță, dar după vreun sfert de oră oaspeții s-au lămurit cu cine au de-a face, așa că, iavaș-iavaș, le-au pus șaua pe spinare lui Chiricheș și alor săi. A urmat, firesc, un gol ca la antrenament, înscris cu capul de Mugosa, apoi, în repriza a doua, foștii locatari ai Iugoslaviei s-au distrat după cum au dorit, înscriind încă două goluri. În pofida înfrângerii rușinoase, mă simt obligat să-l evidențiez pe portarul Niță, care, printr-un reflex lăudabil, a salvat echipa de la primirea celui de al patrulea gol. Nu de alta, dar 4-0 arăta și mai urât. Strângând din dinți, i-am admirat, până la urmă, pe muntenegreni, care au jucat fotbal, și nu leapșa pe ouate, ca ai noștri! Ce n-am înțeles la oaspeți a fost insistența tragerii de timp, chiar și atunci când conduceau cu 3-0! În plus, mi s-au părut penibile simulările lor: cum cădea unul pe gazon, cum se tăvălea de parcă îi tăiase cineva capul! Văzându-l pe Mugosa, jucător într-o echipă modestă din Coreea de Sud, care a înscris „naționalei” noastre patru goluri, m-am gândit dacă nu cumva o fi pus ochii pe el latifundiarul Gigi din Pipera?!

P.S. Mă întreb din ce fel de lemn o fi fost jăraticul din care fotbaliștii unguri au mâncat înaintea meciului din Regatul nemuritoarei regine Elisabeta a II-a, de i-au bătut cu 4-0 pe supușii ei, aruncându-i pe ultimul loc al grupei?!