Orgoliosul și ageamiii

La doar trei zile de la înfrângerea suferită în meciul cu Germania, echipa noastră națională a întâlnit, pe noul stadion din Ghencea – botezat Steaua ‒, formația Armeniei. Partida s-a încheiat cu izbânda „tricolorilor”, cu scorul de 1-0, gol înscris cu capul dintre înalții fundași armeni, la o lovitură de colț, de piticul Mitriță (1,64 metri). Această victorie a plasat naționala României pe locul al doilea al grupei, situație care, dacă va reuși câștigarea partidelor cu Islanda și Liechtenstein, îi dă posibilitatea de participare la un baraj de calificare la Cupa Mondială din 2022, vis neîmplinit de o mulțime de ani. Rezultatul obținut a creat bucurie mare în inimile microbiștilor carpatini, speranțe cât roata carului și chefuri camuflate pe la Federația de Fotbal ‒ deh, sete după o asemenea ispravă!

Dar, în toată această manifestare exuberantă, un singur om nu a dat cu căciula în câini, ci a transmis un anunț ce i-a băgat în polemici și neliniște pe mai toți ziariștii, mai ales pe acei nelipsiți ciocli ai televiziunilor de sport, din care nu lipsesc foști arbitri, trecuți jucători și câțiva scriitori-filozofi în ale fotbalului. Cine este năzurosul ins? Păi, tocmai antrenorul victorioșilor de luni seara, Mirel Rădoi, care, supărat (pe drept, spunem noi) că Burleanu și chibițul acestuia, Mihai Stoichiță, nu i-au propus prelungirea contractului, a cărui valabilitate se încheie mintenaș, înaintea jocului de baraj, în noiembrie, și-a anunțat plecarea, în ciuda nemulțumirilor manifestate tocmai de ilustrul cuplu din FRF! Auzind dânșii, cei doi, hotărârea tânărului tehnician, în loc să ia măsuri, s-au ascuns prin catacombele lașității, imitând modalitatea de a se piti a struțului, care-și vâră capul în nisip! Situația a creat o mulțime de dispute indirecte între susținătorii lui Rădoi și cei care-l contestă: unii îl ridică în slăvi, alții îl calcă în picioare.

Cert este un lucru: Rădoi, încărcat de orgolii, nu știe exact ce vrea, iar cei de la Federație se dovedesc în continuare niște ageamii! Poate, la apropiatele alegeri, votanții lui Burleanu, în ciuda plocoanelor primite, nu-l vor mai așeza pe acest intrus la conducerea fotbalului de performanță, fiindcă, prin dilentantismul lui, a împins acest sport la groapa de gunoi! Numai că, după cum merg lucrurile acum în societatea românească, nu prea cred că se va întâmpla așa ceva! *De vineri s-au reluat meciurile în Liga întâi. Dinamoviștii, conduși acum de Mircea Rednic, au pierdut la Mediaș cu scorul de 2-1. *A doua zi, Sepsi, pe stadionul nou-inaugurat, a pierdut cu 2-1 disputa cu FC Voluntari, sub privirile triste ale proaspătului antrenor Bergodi și ale celor 2400 de spectatori veniți cu gând să se bucure de noua construcție, o „bijuterie” care a costat 25 de milioane de euro, și de presupusa victorie a fotbaliștilor-gazdă. De subliniat că ilfovenii sunt la a șasea victorie consecutivă, iar Tamaș conduce echipa ca un tată grijuliu! *Seara, cu o trupă măcinată de Covid, infectat fiind inclusiv antrenorul Edi Iordănescu, FCSB a câștigat cu scorul de 3-0 întâlnirea cu fabricanții de autoturisme din Mioveni. Trebuie arătat însă că arbitrul Marcel Bârsan a fost al treisprezecelea jucător al bucureștenilor (penalty inventat la scorul de 0-0, Buziuc eliminat degeaba ș.a.m.d).

*Duminică, FC Argeș a învins echipa lui Hagi, scor 2-1, cu ajutorul unui penalty inventat de arbitrul Sebastian Colțescu. Meciul a fost anost, ambele formații jucând în dorul lelii. Constănțenii sunt la al patrulea joc pierdut în deplasare. *La Arad, formația lui Laszlo Balint a reușit să învingă FCU Craiova (Mititelu) printr-un gol șmecheresc: Roger, cel care a înscris, a făcut-o cu ajutorul unui henț! Arbitrul Cătălin Popa ori n-a văzut infracțiunea, ori s-a făcut că n-o vede. Păcat! *Seara, pe stadionul din Mioveni, Rapidulețul benzinarului Miță Iosif, cel fără pretențioasa licență cerută de conțopiștii de la FRF, l-a lăsat de căruță pe Bursucul Dan Petrescu vărsându-i două tendere de cărbuni în plasa nou-titularizatului portar al clujenilor, Hindrich. Jocul a fost antrenant, giuleștenii stând la pândă și organizând din când în când prin careul adversarilor niște raiduri înfricoșătoare, care au și dat rezultate prin cele două goluri înscrise de atacantul de sub Podul Grant, A. Bălan. Cu această înfrângere, „mister” Dan pierde trei puncte, ele scăzându-i-se din zestrea adunată de mătrășitul Șumudică. Cei din Gruia au arătat ca niște fantome neputinciase de a se reîncarna!

P.S. Cele două bucureștene, FCSB și Rapid, joacă, în calitate de gazde, în bejenie (pe la Mioveni, Buzău, Giurgiu), deoarece Armata (Clubul Steaua) și cei de la Federația de Rugby nu le dau voie să folosească stadioanele construite de curând în capitală pe banii statului român! Păi, cum vine asta? Stadionul din Ghencea și cel de la Arcul de Triumf sunt ale statului, nu aparțin clubului Steaua, respectiv celor cu balonul oval! Chiar nimeni nu-i potolește pe acești ciocoi care se cred proprietari pe ce nu-i al lor?! În plus, amintesc și de tâmpenia organizată de primarul capitalei, Nicușor Dan, care a dispus ca pe Arena Națională să se desfășoare concursul DOTA 2, competiție de sporturi electronice! Așa că fotbalul nu are acces pe stadion, din cauza unei decizii a acestui „edil” care ține în frig trei sferturi din București! Bravo nouă, români!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
514 afisari

1 COMENTARIU

  1. @ Un rezultat la Craiova între CSU și Clinceni care probabil arată și despre „cât s-a înscris” și la drepturi litigioase , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger