Explozia de orgoliu a lui Gică Hagi, iscată zilele trecute de faptul că fiul său, Ianis, nu a fost inclus de Edi Iordănescu pe lista preliminară a selecționabililor pentru naționala României, în vederea meciurilor cu Andorra și Belarus, a deschis ușa unor polemici pe alocuri spinoase. De ce nu se află băiatul său în lot?, ar fi întrebat iritat Hagi sr., acuzându-l pe selecționer că ar avea unii preferați, fotbaliști care, după părerea lui de tată, nu merită mai mult decât Ianis locul cu pricina.
Pierzându-și cumpătul, el a afirmat, drept argument, că „Ianis e deja consacrat (…), are deja personalitate (…), e deja cineva în lume, reprezintă România ca taică-su, e același brand în lume”. În mândria lui de tată, fostul mare jucător pierde din vedere că Ianis a fost timp de un an și două luni în convalescență și recuperare după operația la genunchi suferită, iar apoi fragila refacere i-a impus antrenorului său de la Rangers să îl menajeze încă, introducându-l rar și puțin timp în teren. Din câte am aflat, Edi l-ar fi sunat la telefon pe tânărul fotbalist și i-ar fi explicat că deocamdată nu ia în calcul aportul lui, dând în vileag și motivul. Gândesc însă că această neincludere pe lista respectivă este doar temporară, numai pentru cele două meciuri (cu echipe a căror valoare nu justifică nicidecum asumarea riscului unei reaccidentări!), dar mai apoi, pentru celelalte partide, sunt convins că antrenorul „tricolorilor” îl va convoca pe talentatul jucător fără nicio reținere. Acest lucru, cred, nu l-a înțeles Gică Hagi, fiindcă altfel nu s-ar fi repezit ca uliul la puiul de găină să-l „înghită” pe fiul lui Anghel Iordănescu, „brand” și el în fotbalul românesc, și nu numai. E drept că noi, părinții, suntem îmboldiți să credem că ai noștri copii sunt nemaipomeniți, ba chiar geniali, și de aici dorința de a-i vedea luați în seamă, chiar dacă sunt încă necopți sau tributari unor momente nefericite. Îmbătați oleacă de mândria părintească, ne ia valul orgoliului și credem oricum că ei sunt cei mai buni, cei mai frumoși, cei mai… cei! Dar și Edi are orgoliul lui, acela de a alcătui un lot, iar din el o echipă cu care să câștige meciurile și să se califice! Nu? Dacă ar fi să punem într-o balanță, dar nu cea utilizată de justiție, care-i pe alocuri strâmbă, orgoliul lui Edi Iordănescu apasă mai greu ‒ conținând și speranțele a milioane de suporteri ‒ decât cel al tatălui lui Ianis!
*Tot orgolii, dar de club, am văzut ițite la meciul jucat, de data asta în întregime, de Sepsi și FCU Craiova, început cu două etape în urmă, când a fost torpilat de fluieratul lui Chivulete, care l-a suspendat, ursindu-i astfel să fie târât prin comisii de disciplină, pentru redisputare! Partida era importantă, întrucât rezultatul ei decidea a șasea participantă la play-off. Așadar, joia trecută, la ora 21, la Sfântu Gheorghe, cele două formații au pornit jocul sub supravegherea de Argus a lui Radu Petrescu și a VAR-iștilor Cătălin Popa și Mircea Orbuleț. S-au văzut clar două tactici: Sepsi desfășurând acțiuni rapide încă de la început, de-a dreptul sufocante, iar FCU Craiova replicând printr-un joc liniștit, pasiv, cu pase multe, dar ineficient. Cum elevii lui Bergodi alergau precum iepurii hăituiți, iar adversarii nu-i puteau ajunge, rezultatul a fost de partea ardelenilor, ei înscriind încă din minutul 7. Apoi, după alte zece minute, a urmat golul al doilea, ca la sfârșitul primului mitan tabela să lumineze scorul de 3-0. În esență, băieții lui Napoli nu au putut face față avântului covăsnenilor, care au mai înscris încă un gol. Cu 4-0 s-a încheiat partida care a propulsat-o pe Sepsi în play-off! Privindu-l pe olteanul Mititelu, am avut un sentiment de tristețe; arăta de parcă îl lovise trenul! În schimb, daco-maghiarul Dioszegi, roșu la față de bucurie, părea că a câștigat lozul cel mare!
*Prima etapă din play-off s-a pornit sâmbătă seară, cu partida dintre FCSB și CSU Craiova. Meci de bună factură, în care craiovenii au avut inițiativa în prima repriză, când Markovic a driblat cinci jucători bucureșteni și a înscris (minutul 32). După pauză, terenul „s-a înclinat” în avantajul simbriașilor lui Becali. Ei au presat poarta doljeană și au reușit să egaleze prin Edjouma (minutul 66). De remarcat că ambele echipe au înscris câte un gol anulat. În rest, voie bună și speranțe, dar cam vitrege, dacă e să se ia în calcul câștigarea pocalului de aur! Am înțeles că Olaru, la pauză, s-a cerut afară. Bine a făcut, fiindcă în cele 45 de minute, cât a fost pe teren, mai mult a tras targa pe uscat și a cedat mai toate duelurile. În plus, în ciuda faptului că tot pierdea mingea, se încăpățâna să dribleze, în loc să o paseze unui coechipier. Deh!
*Duminică, la vremea siestei, la Ovidiu, Farul a primit vizita fotbaliștilor de la Sepsi. Meci frumos, cu multe faze spectaculoase, în care imberbii lui Gică Hagi au fost vioara întâi. Ardelenii s-au dovedit a fi adversari pe măsură, vânzându-și scump pielea! Au câștigat constănțenii, deloc ușor, cu 2-1, prin golurile puștilor Grameni și Mazilu. Cu această ispravă, echipa dobrogeană se menține pe primul loc, dar drumu-i lung!
*La asfințit, sub Dealul Feleacului, trupa de falși ceferiști a lui Dan Petrescu a dat intrare liberă în gara din Cluj garniturii Rapidului. Animați de dorința de a face o figură frumoasă, elevii lui Adi Mutu au jucat mai bine ca oricând și au fost cei care au animat meciul. De data asta, clujenii au cam umblat în papainoage și era gata-gata s-o pățească. Până la urmă giuleștenii au obținut un 2-2, dovedind că-s greu de deraiat. În ultima clipă a meciului ardelenii au izbutit să înscrie, însă golul a fost anulat de mașina infernală VAR, pe motiv de ofsaid. Care, se pare, că nu prea a existat, dar, vorba aia, birja merge pân’ la gară! Poate că Edi Iordănescu ar trebui să îl ia la ochi pe tânărul fundaș Onea, care de câteva etape joacă precum, odinioară, Ilie Greavu, unul dintre foștii mari fotbaliști de sub Podul Grant!
