Putini au fost cei care au crezut, cu adevarat, ca Portugalia va invinge Franta in aceasta finala disputata in inima Parisului si sustinuta de vreo saizeci de mii de frantuji indarjiti. Mai cu seama ca lusitanii cam se chinuisera pufaind pe loc prin garile calificarii (0-0 cu Austria, 1-1 cu Islanda si 3-3 cu Ungaria). 
Ajunsi in optimi, i-au invins cu greu pe croati (1-0), apoi, in sferturi, au castigat in fata polonezilor dupa loviturile de departajare (5-3), pentru ca in semifinale sa le arunce, prin trezirea din somnolenta a lui Ronaldo si Nani, celor din Tara Galilor balonul in poarta de doua ori! Iar, in plus, jocul lor nu a impresionat pe nimeni. Asadar, ajunsi in finala, portughezii pareau victime sigure in fata unei echipe franceze care jucase mai toate meciurile in viteza a patra, iar cativa dintre fotbalistii sai dovedisera o forma de exceptie! Cum, in prima jumatate a partidei, elevii lui Deschamps alergau ca simplonul si presau poarta lui Rui Patricio, iar alde Nani se stransesera in fata careului propriu ca in jurul focului, iarna, incepusem sa-i cainez pe lusitani. Ba, mai mult, cand „ortopedul” Payet l-a scos pe targa pe Cristiano Ronaldo, paradindu-i voit genunchiul, am fost aproape sigur ca partida e ca si jucata, desigur in favoarea „albastrilor”! Numai ca, iata, elevii lui Fernando Santos s-au scuturat de teama ce-i cam covarsise si s-au pornit sa initieze niste raiduri prin terenul frantujilor, unele al naibii de periculoase. In partea a doua a meciului, portughezii au avut momente foarte bune, cand „cocosii” alergau sa-i opreasca in disperare, cu limbile scoase de un cot. La sfarsitul mitanului al doilea, scorul era 0-0, iar prelungirile aveau sa ne arate doua echipe decise sa dea lovitura. S-a ratat, s-a trimis in bara, portarii au scos mingi grele, iar pana la urma, cand credeam ca vom asista la loviturile de departajare, brunetul Eder, aruncat in lupta abia in minutul 80, i-a tras, de pe la 22 de metri, un obuz in plasa nefericitului Lloris, care s-a lungit degeaba dupa mingea care aducea victoria Portugaliei si, desigur, castigarea trofeului! Asta se petrecea cam prin minutul 108, asadar mai era oleaca de timp, interval in care frantujii nu au reusit sa egaleze si, sigur, sa spere in rezultatul loviturilor de la 11 metri. Astfel, arbitrul britanic, cu nume de carnacior, Clattenburg, a fluierat sfarsitul partidei, in timp ce Ronaldo intrase schiopatand pe teren pentru a-si felicita coechipierii care-l razbunasera pentru faptul ca el fusese nevoit sa paraseasca gazonul in minutul 24. Ar fi de mentionat cainosenia cu care Payet l-a lovit pe starul portughez si orbenia trecatoare a arbitrului englez, care nu i-a aratat macar unul dintre cartonasele tinute in buzunar! Si cu asta, la Lisabona, cantec, dans si voie buna, iar la Paris, planset, tristete si nemultumire! Caci asta-i fotbalul, uneori greu de prevazut, chit ca Franta se pregatise pentru marea sarbatoare! Vorba unui fan inrait: „Nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”!