Neamuri proaste

Iată că în țărișoara noastră, în afara nesimțiților, a detractorilor și a altor cetățeni înrăiți în… te miri ce, mai viețuiesc și niște tagme de indivizi care, adunați în tot felul de grupări de interese, nu fac altceva decât ‒ pare-se din prostie ori din exteriorizarea sufletelor veninoase ‒ să contribuie la înnodarea frâielor legate de bunul mers al lucrurilor. Nu mai departe zilele trecute am avut ocazia să dibuim o asemenea încrengătură la Federația de Fotbal, condusă de miopul Răzvan Burleanu, președintele parașutat de PDL în această preaînaltă postură.

Acesta, „acompaniat” de la distanță (din Grecia) de elenul Kyros Vassaras, șeful CCA, precum și de încă vreo câțiva lingăi de serviciu, l-a pus în situația de a se retrage din arbitrajul de primă clasă, cu patru ani mai devreme, pe Marius Avram. Împricinatul a dovedit, prin gestul său, că nu-și anulează cuvântul dat înainte cu ceva vreme, atunci când și-a anunțat retragerea în cazul în care nu se revine asupra aberantei decizii de a fi radiat de pe lista arbitrilor FIFA. Decizia… arbitrară pare a-și găsi explicație doar în nominalizarea pe lista arbitrilor FIFA a lui Andrei Chivulete, protejat al lui Vassaras, având calitatea de fiu al unuia dintre consilierii săi. Deși presa a mârâit pe ici, pe colo, „mirosind” putreziciunea argumentelor invocate, „echipa” neamurilor proaste din FRF și CCA s-a făcut că plouă. Nu s-a lăsat deloc impresionată de anunțata retragere a lui Marius Avram, ba chiar a aplaudat-o, chit că el, tânăr fiind, mai putea onora conducerea meciurilor încă timp de patru ani. Mai mult decât atât, la ultimul meci din carieră pe care Marius Avram l-a condus, Clinceni – Dinamo, aceleași neamuri proaste n-au catadicsit să-i înmâneze măcar un buchet de flori, ca gest de mulțumire și apreciere că a arbitrat 246 de partide în prima ligă, situându-se pe locul al optulea în clasamentul acestor prezențe.

Nu mai spun că, la retragere, era momentul să i se ofere măcar un obiect oarecare, cu valoare de simbol, care să țină locul unei cupe sau diplome! Aceeași strânsură de neamuri proaste nu se poziționează în niciun fel în apărarea lui Sebastian Colțescu ‒ cel care a indicat, într-un dialog privat, neoficial, neadresat unui auditoriu, un antrenor de culoare cu vorbele „ăla negru” ‒, arătând astfel că nu există interes ca toată tevatura asta, iscată aiurea, să se atenueze. Din contră, se pune gaz pe foc! Culmea este că mulți fotbaliști de peste hotare îl apără pe arbitrul nostru, ducând în fața acuzațiilor simplitatea faptului că antrenorul secund al echipei turce este negru precum smoala, iar a indica o culoare, fără niciun fel de intenție ori conotație jignitoare, nu conține nimic denigrator, depreciativ sau rasist! *Dar mai găsim și în alte domenii aceste adunături de neamuri proaste. Chiar în politică. Zilele trecute în Parlamentul European s-a votat o rezoluție în sprijinul inițiativei maghiarilor privind drepturile minorităților, prin care Ungaria vrea să impună autonomia pe criterii etnice statelor membre.

Ei bine, din cei 32 de europarlamentari ai României, doar patru au votat „împotrivă” (din PSD și PMP), nouă „pentru”, între care Dacian Cioloș și Corina Crețu, iar restul, în loc să se opună, s-au abținut! Ei fiind din PNL și PSD! Or, cum să-i categorisesc pe cei care au susținut inițiativa ungurilor și pe cei care s-au abținut?! Cumva, neamuri proaste? *Dar, revenind în „Bucureștiul iubit”, vedem cum primărița sectorului 1, madam Clotilde, printr-o măsură aiuristică, a sufocat capitala cu gunoaie, iar primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, în ciuda promisiunilor din campania electorală, ține în frig și fără apă caldă sute de mii de cetățeni! Cum oare să-i etichetez și p-ăștia?! *Gașca de neamuri proaste de la FRF a înnodat etapele a 14-a și a 15-a, creând un adevărat balamuc și un deranj de nereparat în programul echipelor, și așa ciumpăvite de virusul liliacului. Astfel că sâmbătă (19 decembrie) s-a disputat primul joc din ultima etapă a anului: Chindia – Argeș, încheiat cu un scor frățesc: 2-2. *Seara, Gazul lui Jorge Costa i-a strâmbat căciula lui Rednic, învingând cu 1-0 Viitorul, echipă condusă acum de fostul fundaș dinamovist poreclit  Puriul. *Duminică, la Sibiu, ieșenii lui Pancu le-au stricat sărbătoarea de Ignat elevilor lui Ruben Albes, câștigând, surprinzător, cu 1-0. Apoi, două meciuri s-au încheiat la egalitate: 1-1 (Botoșani cu Voluntari și Clinceni cu Dinamo).

*Luni, 21 decembrie, în ziua când se sacrifică godacii (să mai vedem cât timp mai continuă acest lucru, fiindcă, iarăși, a dat buzna în țară pesta porcină, iar spaniolii au exces de carne de râtan!), „Tânăra doamnă” din Arad i-a primit, în budoarul așternut cu gazon, pe Budescu și ai săi. Spre uimirea ardelenilor, giurgiuvenii, lăsându-și manierele sub Podul Prieteniei, au dat iama în plasa porții lui Iacob, trântindu-i șase baloane pline cu umilință; 6-0 este un scor întâlnit doar pe maidanele din vremea când copiii încă mai jucau mingea pe toloacele ocupate acum de mall-uri, societăți de telefonie mobilă și bănci! Budescu a fost iarăși magnific; a înscris trei goluri și a mai „administrat” un assist! *Seara, la Mogoșoaia, pe terenul durat de Mircea Sandu la vremea când era președintele FRF, FCSB i-a primit, ca gazdă, pe elevii lui Leo Grozavu. Meci aspru, în care covăsnenii i-au marcat sever pe bucureșteni, în așa fel încât aceștia în primul mitan nu au reușit să-și facă jocul. Arțăgoșii din Sfântu Gheorghe au luptat de parcă băuseră votcă precum ostașii sovietici în timpul luptelor, punându-i în mare încurcătură pe alde Moruțan. Până la urmă, meciul presărat cu multe cotonogeli, s-a încheiat nedecis (1-1), punctul obținut de elevii lui Petrea fiind de ajuns pentru ca FCSB să ierneze pe primul loc al campionatului, indiferent de rezultatul partidei dintre CFR și U Craiova.

Marți, cu trei zile înaintea sosirii lui Moș Crăciun cu masca anti-Covid pe față, în Gruia adăstară producătorii de zaibăr, pentru a juca poziția a doua în clasament. Meci băbesc, de divizie inferioară, din care a reieșit că ambele… (non)combatante au pus-o de mămăligă, așteptând ca timpul să treacă, leafa să meargă, iar ei să se aleagă, nemuncind, cu câte-un punct în clasament. Cu această partidă, drăguții de fotbaliști intră în vacanță până pe 12 ianuarie, când poate n-o mai fi existând Covid, tatăl pandemiei și provocatorul carantinelor pe care nimeni nu le respectă! Nici măcar poliția! Eh, ca la noi, la români ‒ nimic nu durează atât cât trebuie!

P.S. Cică virusul SARS-CoV2 a făcut, de curând, o mutație! Sunt curios în ce… Carte de imobil îl vom găsi în 2021! Consider că sunt neamuri proaste ăi de-l mutară, că abia ne obișnuiserăm cu ăsta din 2019!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
541 afisari

1 COMENTARIU

  1. Marius avram fiu de arbitru corupt a pus si el botu la spaga, aveti grija cui luati apararea

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger