AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuNăstrușnicii... în timp de molimă

Năstrușnicii… în timp de molimă

Când mii de savanți stau cu picioarele în apă rece și își consumă toată energia mintală ca să dea de rostul tratării virusului cu coroană, care a potopit pământul și nu se lasă de niciun fel dresat, eminențele din fotbalul mioritic, și nu numai ele, ci și din cel mondial, scurmă prin cotloanele speranței, cu gând să poată reporni mașinăria de bani numită fotbal!

Fără doar și poate că mai toată suflarea s-a plictisit șezând pe după ușa de la intrarea casei și ițindu-se la vizor să vadă cum arată strada pustie. De bună seamă că toți microbiștii sunt dornici să-și vadă echipa preferată jucând, dar pandemia, ce deocamdată i-a pus fotbalului căpăstru, nu prea dă înapoi nici cât un… cil. Dar, cum scriam mai la deal, cei care dirijează această afacere nu se lasă înfrânți de izolarea mondială, ce pare fără sfârșit, și încercă să găsească tot soiul de soluții ca meciurile să reînceapă. Așa s-a făcut că, deunăzi, Liga Profesionistă de Fotbal a pus de-o conferință, probabil prin sistemul „tele”, noul mod de…viață pe planetă, la care au spus „prezent” câțiva președinți de cluburi din Liga întâi. S-a discutat ca, în cazul când în România nu se vor putea relua pregătirea și partidele din campionat, echipele să se mute, cu cățel și purcel, în… Antalya! Așadar, în Turcia, la tătucul Erdogan, acolo unde se găsesc hoteluri dornice să le poată oferi găzduire pentru vreo patruzeci de euro pe noapte și de persoană, bașca un ultra-all inclusive! „De unde banii?”, mă întreabă un vecin, mare microbist, care plânge după clubul său și se dă de ceasul morții că acesta e la doi pași de a intra în faliment din lipsă de fonduri. „Din drepturile luate de la televiziuni”, răspund cei câțiva președinți! Năstrușnicia asta însă ar putea să nu aibă sorți de izbândă, fiindcă președintele… tuturor românilor a anunțat, miercuri, pe sticlă, că de la 15 mai se va produce o relaxare a stării de urgență, și atunci, poate, n-o mai fi nevoie să ne cărăbănim în frumoasa Antalye! *Preocupați până-n vârful urechilor de faptul că nu se știe dacă până în iulie sau august se vor putea derula ultimele faze din Champions și Europa League, mai-marii fotbalului de pe mapamond s-au gândit să pună căruța înaintea cailor, și să ia în considerație coeficientul UEFA la calificarea echipelor în ediția următoare a cupelor europene, fără a mai ține cont de poziția formațiilor la momentul întreruperii campionatelor interne din pricina pandemiei! Ce ar însemna această năstrușnicie? Ar determina, în clasamentul primei ligi, o rocadă între FCSB și CFR Cluj, astfel că echipa lui Becali, datorită acestei invenții, ar ajunge în Champions League, iar Dan Petrescu și ai săi ar rămâne de căruță, fiindcă lider ar deveni FCSB, care deține locul 75 în ierarhia generală, cu 20.500 de puncte, CFR aflându-se pe locul 113, cu doar 12.500 de puncte! Altfel zis, degeaba și-au spart oasele, în partidele de până acum, drăguții de fotbaliști de sub Feleac, pentru că de acolo… de sus se fac… jocurile! De bună seamă că totul depinde de năstrușnicul virus, dacă el își va lua mai degrabă tălpășița de pe Terra, ori ba! *Plictisit de atâta stat între pereții casei, uitatul fotbalist Claudiu Vaișcovici sare la arșicele lui Pițurcă, supărat că acesta a spus într-un interviu că stelistul Bumbescu a fost unul dintre cei mai buni fundași din fotbalul românesc, care în zilele noastre, cu jocul și forma de atunci, ar fi putut câștiga douăzeci de milioane de euro pe an. Nemulțumit, „Dulapul studențesc” ‒ așa era numit Vaișcovici pe vremea când scriam la revista „Săptămâna” condusă de Eugen Barbu, iar el juca la Sportul Studențesc, poreclă datorată gabaritului său golemic ‒ sare ars, îi „șterge” una la țurloaie lui Piți, lovind însă mai temeinic în Bumbescu, pe care-l trece în categoria a doua a fundașilor centrali. Ceea ce nu prea este așa! Ei, năstrușnicii! *Cu mintea în vacanța impusă de penitența ordonată de starea de urgență, Rodion Gorun Cămătaru, luat de valul visării, își amintește de zilele lui bune, când juca pe la Dinamo, reverie ce se încadrează în ciclul „Pandemia stârnește grandomania”. Zice el, Rodion, că dacă l-ar fi avut în spate pe Messi ar fi câștigat cu ușurință Liga Campionilor, cu Barcelona! Căci, adaugă el ‒ imperturbabil și nederanjat de adierea ridicolului ‒, ar fi putut juca în locul lui Suarez fără nicio discuție! Și când te gândești că Eugen Barbu, simpatizant al „câinilor roșii”, a scris despre el un pamflet, urmare a unor jocuri nu tocmai reușite, ce se intitula: „Haplea în chiloți”, îți vine să dai în veselie!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
404 afisari

1 COMENTARIU

  1. Cat de penibil poate fi DCT cand il ataca pe Camataru amintind de pamfletul lui Eugen Barbu, uitand insa ca, in cele din urma, scriitorul, seful sau de gazeta, si-a cerut scuze fata de fotbalist in editorialul”M-ai invins Rodioane!”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger