După ce le-a mai trecut românilor supărarea pe băieții lui Edi, pentru meciul pierdut cu belgienii, și când taman începuseră să se gândească la o victorie certă asupra slovacilor, apăru un zvon iscat din mintea unor ziariști, de felul lor instigatori, cum că se va aranja o înțelegere de culise între cele două echipe, vizând calificarea ambelor!
S-a speculat că, ispitiți de faima adusă de accederea în „optimi”, dar mai ales de purcoaiele de euroi ce ar umple vistieriile federațiilor și, desigur, jepurile drăguților de fotbaliști, s-ar fi pus la cale un blat nerușinat, reciproc avantajos! Căci, argumentează „îmbârligătorii”, cu un rezultat de egalitate, atât România, cât și Slovacia prind trenul calificării! Sigur că este o nerozie, taxată ca atare și de Iordănescu, dar cei care au lansat-o își văd încununată ideea, întrucât s-au colportat tot soiul de speculații care mai de care mai zvoniste! Nu cred niciun piculeț în această gogoriță aruncată nadă naivilor.
*Dar să o luăm cronologic! A doua zi după meciul „tricolorilor” cu belgienii, viața a mers mai departe și, la Frankfurt, Elveția a întâlnit șenila germană. Ei bine, producătorii de ceasuri au făcut un meci foarte bun și doar inspirația neamțului Fullkrug, care a egalat în minutul 93 (1-1), i-a ferit pe ai săi de un insucces. Nu mai spun că la scorul de 1-0 pentru cei din Țara Cantoanelor bârfitorii dăduseră deja glas că ar fi vorba despre… un blat. Numai că golul egalizator le-a strâmbat rău-vorbitorilor trompetele!
*În meciul din aceeași Grupă A, Ungaria a reușit după multă caznă să câștige împotriva Scoției cu scorul de 1-0, gol înscris de Csoboth în minutul 90+10! E de amintit că arbitrul argentinian (ce cată ăsta în Europa?!) a refuzat ambelor formații câte o lovitură de la 11 metri. Dar mai neobișnuit și destul de grav la această întâlnire a fost accidentarea lui Varga, evacuat pe targă după ceva timp, din pricina întârzierii nepermise a intrării medicilor în teren.
*În Grupa B, Croația a primit replica Italiei. Meci dramatic, în care elevii lui Spalletti au dominat prima repriză, ratând câteva ocazii, pauza prinzându-i la egalitate cu croații (0-0). În partea a doua, Modric ratează o lovitură de la 11 metri, dar tot el înscrie cu un șut puternic în poarta excelentului Donnarumma. Italienii se trezesc din uluire și presează pentru a egala, dar băieții lui Zlatko Dalic se apără organizat. Mai erau două minute până la finalul partidei (90+8) când Calafiori înaintează cu balonul în terenul advers și-i pasează lui Zaccagni care, cu un șut plasat de la vreo douăzeci de metri, înscrie golul egalării și al calificării .
*În celălalt meci al zilei, Spania a întrecut Albania cu scorul de 1-0, reușind să termine grupa cu maximum de puncte .
*În Grupa C, Danemarca a remizat cu Serbia (0-0), după un joc încâlcit. Danezii prind locul secund, iar sârbii o tulesc în patrie. În cealaltă partidă a grupei, Anglia nu a putut trece de Slovenia, scorul de 0-0 asigurându-le ambelor echipe prezența în faza superioară a competiției.
*Calificarea „tricolorilor” în optimile de finală ale Campionatului European a produs imensă bucurie suporterilor români de pretutindeni. Chiar dacă ea a venit cu multă emoție, după un joc nu tocmai strălucit cu Slovacia, reușita aceasta a adus în inimile multora un plus de mândrie națională. Deși am tremurat ceva până când pe tabelă a rămas „dăltuit” scorul de 1-1, la final cam toți ne-am abandonat entuziasmului. De cum s-a pornit meciul, slovacii s-au pus pe jucat fotbal, hărțuindu-ne și acaparând cu zgârcenie mingea, în timp ce ai noștri pendulau de colo-colo, greșind driblingurile, pasând la adversar și trimițând „obiectul disputei” la granița tribunelor. După un timp s-au mai eliberat de emoția mizei și băieții lui Edi, dar pericolul la poarta lui Niță, altfel excelent în câteva situații, nu s-a stins.
Dimpotrivă, în minutul 23, la o centrare executată de Kucka, în libertate totală (Bancu visându-se la picnic), mingea a ajuns în careul celor trei adormiți (Burcă, Drăgușin și Rațiu), astfel că lui Duda, aflat singurel printre ei, nu i-a mai rămas altceva de făcut decât s-o introducă în poartă. Dacă va juca tot așa cum a făcut-o la acest meci, „englezul” Drăgușin va face bătături în regiunea bazoanelor pe banca de rezerve a clubului Tottenham! Au urmat momente de derută în formația noastră, dar la un atac, în minutul 34, Ianis Hagi cade la limita careului slovac (noroc cu VAR-ul, care a confirmat penalty-ul!), faultat de Hancko, și Răzvan Marin, șutând imparabil, înscrie golul egalizator (1-1). În partea a doua a meciului, ambele formații au avut câteva ocazii, ceva mai clare ale lor, dar norocul iordănescian, piciorul lui Niță și mirul părintelui Ghelasie din buzunarul lui Tata Puiu ne-au salvat! În ultimele minute, cele două echipe, cu gândul la calificare, pun batista pe țambal, trag de timp, se mai fac, de ochii lumii, că ar vrea să mai înscrie (nu că n-ar vrea, dar mai bine să nu primească!), iar timpul se scurge izbăvitor spre finalul partidei, cu tabela arătând scorul de 1-1.
Așadar, n-a fost blat, cum trăncăneau unii din media, a fost meci nul, cu final benefic pentru ambele combatante. În „optimi”, România va juca la Munchen cu Olanda, iar slovacii urmau să întâlnească Anglia. De partea cealaltă a grupei, Belgia și Ucraina au terminat tot la egalitate, 0-0, rezultat care-i trimite pe „dracii roșii” să se „dueleze” cu Franța. Fotbaliștii ucraineni, împreună cu miile de fani, urmează să plece acasă și să pună mâna pe arme, să lupte cu urmașii lui Ivan cel Groaznic!
*Ultimele meciuri din grupe au fost Cehia-Turcia (1-2) și Georgia-Portugalia (2-0). Rezultate surpriză în urma cărora cehii părăsesc competiția, zestrea lor fiind de doar un punct, luat gruzinilor. Însă vedeta ultimei zile a fost, de departe, arbitrul Istvan Kovacs, cu cele 16 cartonașe galbene și două roșii împrăștiate în toate direcțiile, celor de pe teren și de pe banca tehnică, la meciul cehilor cu turcii. Doar omul care vindea sandviciuri a scăpat, nu se afla prin preajmă! Unii zic că Istvan s-ar fi enervat aflând de bătălia de la Mohacs și a vrut să se răzbune pe otomani! A reușit: acum istoria (fotbalului) va consemna și performanța lui!
*După o pauză de două zile s-au pornit, pe 29 iunie, meciurile din faza eliminatorie. Prima partidă, Elveția-Italia, s-a încheiat cu victoria pe deplin meritată a fabricanților de ceasuri, care i-au umilit pe campionii europeni en-titre prin calitatea jocului și prin scorul de 2-0, ispravă ce le dă drum liber spre „sferturile” turneului. Italienii au fost penibili, etalând un joc molâu, fără nicio tactică. Altfel zis: o mare deziluzie!
*Seara, Germania a primit replica danezilor. Meci atletic, în care nordicii le-au dat de furcă nemților, dar până la urmă gazdele au izbutit să câștige cu 2-0 și să se califice.
*Anglia-Slovacia, disputat duminică, s-a încheiat cu calificarea britanicilor, după o dispută în care au jucat la nivelul unei echipe de district! În același timp, slovacii au avut ghinionul ca în minutul 95 să fie egalați (conduseseră cu 1-0 din minutul 25), ca apoi, ajunși în prelungirile regulamentare, în primul minut al acestora să primească golul eliminării (1-2)! Zbaterea lor de a egala nu s-a concretizat, așa că au pierdut, în ciuda jocului prestat. Păcat! *A urmat întâlnirea dintre Spania și Georgia. Ibericii au câștigat cu 4-1, asigurându-și prezența în „sferturi”.
P.S. Nu era de ajuns că premierul Marcel Ciolacu, după ce a găbjit un tricou al echipei naționale, s-a amestecat, pentru popularitate, cu miile de suporteri români aflați în Germania, că iată, hop!, au apărut doi inși precum o pereche de guguștiuci, slujbași ai unei televiziuni de știri, în echipamentul galben bine-cunoscut, mătăhăind pe un teren de fotbal și expunându-și ciolanele dizgrațioase! Mimând d-ale fotbalului și strigând din fundul rărunchilor „Hai, România!”, cei doi oportuniști trăiesc probabil speranța că noi, naivii de telespectatori, văzându-i cum se copilăresc, îi vom trece în pomelnicele nemuririi! Că, altfel, ce-or căta acolo?! Pe scurt: goana după audiență, în formă disperată! Vai, vai, țară iubită, tu de mulți ești flendurită!