Cauta

Miță din Giulești și cei șase imberbi

Miță din Giulești și cei șase imberbi - Ziarul National

În sfârșit, cu o zi înainte de Ignat, și-a dat ultima suflare prima parte a Ligii întâi, consfințind că, după cele 21 de etape desfășurate, CFR-ul Bursucului este lideră și stă cocoțată la distanță de zece poște (puncte) de a doua clasată, FCSB, pe când celelalte echipe au cam tras targa pe uscat, nereușind să țină pasul cu formația de sub Feleac.

Tot în acest timp, s-a văzut, până și din satelit, că bățoșii noștri arbitri, conduși de un șef grec care nu știe o boabă din limba mioritică, sunt ori ageamii ori șmecherași, căci au decis rezultatele unor meciuri după voia lor! Fără să exceleze în ale fotbalului, drăguții jucători carpatini, în acest lung drum presărat cu halte impuse de molima liliacului aruncată în lume peste Zidul Chinezesc, au „compensat” prin evidente înclinații spre cotonogeală, trânte, lamentații și mimări penibile de faulturi, făcând astfel dovada unei pregătiri precare și a unui talent cam sărăcuț. De aia sunt burdușite echipele cu fotbaliști străini, care au jucat în țările lor prin divizii inferioare ori prin formații anonime cu terenuri adăpostite prin jungle sau alte ținuturi uitate de lume.

*Revenind la campionatul ce a luat vacanță, Etapa a 21-a s-a pornit la Voluntari. Ilfovenii le-au umbrit speranțele „textiliștilor” din Arad, învingându-i cu 2-1, după ce elevii lui Laszlo Balint reușiseră să înscrie primii. De altfel, FC Voluntari a demonstrat că este preocupată mai mult de fotbal decât de lamentări, ea aflându-se, spre mirarea multora, pe locul al treilea al clasamentului!

*La Mediaș, fotbaliștii de la Gaz Metan i-au avut ca musafiri pe oltenii lui Reghecampf. Nici de data asta Universitatea nu a reușit să învingă, obținând doar un scor egal:1-1. Insuccesul acesta, tradus prin lipsa victoriei în ultimele șapte etape, creează o situație jenantă în raport cu pretențiile și aspirațiile celor din jurul echipei. Concluzia unui fan craiovean: „Deocamdată, cățeaua e moartă în coteț!”. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar dovedit Universitatea nu are trupă de câștigat campionatul, orice minuni ar încerca antrenorul!

*Pe Arena Națională, sub privirile unor fani cam anesteziați, Rapidulețul a reușit, în disputa cu FC Botoșani, cu chiu cu vai, să se aleagă cu un rezultat de egalitate: 1-1. Cu mulți jucători consacrați lipsă și cu o cohortă de juniori în teren, rubicondul Miță Iosif, surghiunit în tribune de la meciul trecut, dădea, singurel cuc, din barbă, nemulțumit de evoluția echipei sale. Oricum, norocul și portarul Moldovan l-au ferit de umilință, așa că i-ar sta bine ca în ziua de Crăciun să dea o fugă la biserica din Giulești și să-i mulțumească în genunchi Celui de Sus, chiar dacă ăi de la Uniunea Europeană vor să interzică cinstirea sărbătorilor religioase! Cât despre cei șase imberbi care au ținut ușa la sfârșitul partidei împotrivindu-se iureșului botoșănenilor, toată cinstea! Rapid a arătat astfel că deține o pepinieră din care poate trage foloase, acum, dar și în viitor!

*Orbiți de-un soare ca de august, pe stadionul din Giurgiu, fotbaliștii din Clinceni și cei de la Chindia au încheiat socotelile cu partidele primei ligi până în ianuarie. Târgoviștenii au avut nevoie de 84 de minute ca să-i învingă pe ilfoveni, prin golul lui Neguț. Băieții lui Falub s-au ținut bine pe picioare, dar nu până la capăt! *În Gruia, campioana a avut ca oaspete echipa piteștenilor. Cum ne-a obișnuit, CFR a învins fără prea mult spectacol (1-0), reușind și un alt record: nouă victorii consecutive fără gol primit! *La Sfântu Gheorghe, trupa lui Cristiano Bergodi le-a făcut zile fripte, cum se spune, fotbaliștilor conduși de Toni Petrea. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, ardelenii fiind nedreptățiți de zeița Fortuna, deoarece au jucat foarte bine, doar că forma excepțională a tânărului portar al FCSB, Târnovanu, care și-a salvat echipa de la cel puțin trei goluri, i-a împiedicat să obțină victoria.

*Craiovenii lui Mititelu au dat nas în nas cu fotbaliștii de la Mioveni. Joc aspru, încheiat cu scorul de 0-0. *Ultimii, înaintea vacanței, au evoluat „câinii roșii”, împotriva constănțenilor lui Hagi. Dobrogenii au câștigat cu 2-0, cele trei puncte ajutându-i să ocupe ultimul fotoliu în galeria play-off-ului. De partea cealaltă, Rednic a fost demis, iar locul i-a fost luat de Stoican. Propun jucătorilor de la Dinamo să arate mai multă preocupare nu doar pentru promovarea adopției de animale, ci și față de mingea de fotbal, și mai ales față de fani, care se scobesc în buzunare pentru a ține în viață echipa. Cât despre viețuitoarele canine fără stăpân, se ocupă cei care dețin padocurile de patrupede. Mai nou, sigur, și FRF!

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version