Etapa a paisprezecea, desfasurata saptamana trecuta, a nascut o multime de controverse si surprize, lucru nu tocmai inedit, caci, fie vorba intre noi, deseori asistam la tot soiul de nereguli si derapaje, de vina fiind dragutii de fotbalisti, starea terenurilor si, de buna seama, misteriosii domni in haine de doliu, arbitrii. In primul meci al acestei „runde”, legumicultorilor din Chiajna le-a fost „arat” terenul de locomotiva ceferistilor de la Cluj, ardelenii culegand, meritat, recolta celor trei puncte. De altfel, baietii de sub Dealul Feleacului alearga precum iepurii de camp si reusesc sa castige aproape toate meciurile (mai putin cel cu echipa lui Hagi), cocotandu-se astfel in zona play-off-ului. In urmatoarea zi, producatorii de praz laminat scos din gradinile Craiolgutei au reusit, dupa destula cazna, sa-i infranga, la mustata, pe minerii lui Grigoras. Cand toata lumea credea ca meciul se va incheia la egalitate, nastrusnicul Ivan i-a scuturat de paianjeni plasa portarului advers. Invingand cu 2-1, baietii lui Multescu au ajuns-o pe Steaua si le zambesc „superior” celor de la Dinamo, Viitorul si altora de prin play-off. Tot sambata, dar spre seara, la vremea cand pitpalacii, rebegiti de frig, se ascund prin tufisuri, pe stadionul din Groapa Teiului, echipa lui Andone a intalnit trupa flamanda a lui Marius Sumudica. Sparta in bucati de oierul-sef Becali, Astra din Giurgiu, ajunsa cea mai importanta pepiniera a Stelei prin livrarea unui manunchi de jucatori de prima mana in curtea din Ghencea, parea victima sigura a „cainilor rosii”. De altfel, acestia, desi nu au stralucit, au reusit sa le administreze doua labe peste ceafa lui Teixeira and company. Scorul de 2-0 aninat pe tabela de marcaj in minutul 51 al partidei parea suficient pentru ca Dinamo sa-si arunce in tolba cele trei puncte care ar fi impins-o in coasta liderului. Dar cand nimeni nu se astepta, fotbalistii lui Sumudica, „flamanzi si goi, far-adapost”, vorba lui Cosbuc, s-au trezit din picoteala in care picasera si au luat-o la goana precum calul lui Verde-Imparat, de parca mancasera jar. Asadar, un fel de miracol, miracol al flamanzilor, nascut, culmea!, odata cu eliminarea giurgiuveanului Morais de catre arbitrul Balaj care, fara discutie, a exagerat dictand excluderea doar pentru ca fotbalistul cu pricina ar fi rostit niscai mascari. Eu inteleg ca acest baimarean, ajuns probabil cu deltaplanul la Bucuresti pentru a arbitra partida, a vrut sa aplice strict regulamentul, dar pentru o bolboroseala greu de inteles nu ciumpavesti o echipa ca sa arati ca tu esti stapanul jocului si al cartonaselor colorate! Ei, si de aici incolo, cum mai spuneam, baietii lui Sumudica, hamesiti, asemenea unor martoage lipsite de ratia de jaratic, primind probabil vreun stimulent ceresc ca urmare a rugaciunilor inaltate de vajnicul parior, au pornit-o ca din pusca, inghesuindu-i ca la pomana pe dinamovisti in propriul lor careu. Ce a urmat vazuram, vorba olteanului, cu totii: un gol marcat de Sapunaru dintr-o lovitura libera, urmat de un al doilea, egalizator (2-2), din penalty, reusit de Nicoara. Aceasta lovitura de pedeapsa a fost acordata eronat de purtatorul de fluier, fiindca portarul dinamovist a lovit mai intai mingea si abia apoi, probabil din inertie, pe jucatorul advers. Sigur ca presa a sarit ca pe arcuri la aceasta decizie a lui Balaj, dar, per total, Astra a meritat sa nu piarda, si ea suportand nedreptatea unei eliminari! Ce ne mira insa mai mult ca orice este scrijelitura ziaristului de la gazeta „de specialitate” care pretinde ca mingea trimisa de Sapunaru in bara si care apoi a cazut in spatele liniei portii nu prea ar fi avut aceasta traiectorie, el indoindu-se (mai bine si-ar indoi pixul cu care scrie!) de valabilitatea golului. Si uite-asa, din greseala-n controversa, fotbalul nostru devine mai mult debandada decat joc!