Saptezeci si vreo patru de minute si-a tot mangaiat si pupat iconita din dotare generalul in rezerva Puiu Iordanescu pana cand Cel Milostiv i-a dat frau liber Sfantului Sisoe sa-l blagosloveasca pe fostul senator cu golul barbosului Papp, prin care Cerul ne-a deschis o portita spre minunatul Paris. 
Ba, indulcit de uitatura plangacioasa, peste ochelarii de vedere, a antrenorului de ocazie, Sfintia Sa i-a mai pus in picior lui Sanmartean o minge „cu har”, pe care stelistul, ce in curand, asa cum se trambiteaza, se va retrage prin desertul bogatilor emiri, i-a teleghidat-o purtatorului tricoului cu numarul 2 (Paul Papp), acesta trantind-o cu o capatana de berbec direct in plasa nord-irlandezului Carroll. Cam asa s-a consumat povestea victoriei „tricolorilor” nostri in meciul cu reprezentantii celor aproape doua milioane de suflete asezate de Dumnezeu in extremitatea unei insule zbuciumate de apele Atlanticului. Veniti tocmai de-acolo, de pe peticul de pamant asezat in nordul Irlandei, cu gandul sa ne faca pocinogul, asa cum reusisera in urma cu 29 de ani, baietii lui O’Neill au tot pandit momentul cand, poate, ai nostri vor cadea in vreo scurta atipeala, si-n acest timp ei sa-i arunce lui Tatarusanu in net obiectul peticit! Si, sa fim sinceri, aceste clipe s-au ivit: in minutul 17, cand „verdele” Blunt a trimis mingea la o lungime de palma de bara lui Tata, de ne-au trecut, de spaima, fiori reci prin sira spinarii, si cu putin inainte de a-si da duhul prima repriza, cand Lafertty a tras cu sete, dar bratele portarului nostru au prins mingea. A mai fost si faza aia pacatoasa cand neastamparatul Lafertty l-a tromfat pe Chiriches si a luat-o spre glia aparata de Tatarusanu, dar noroc cu Pintilii, care l-a oprit ca la lupte libere pe insularul in verde. Am avut si noi cateva ocazii, dar cam anemice, si asta fiindca Tanase, si nu numai el, nu a prea putut sparge apararea precisa a irlandezilor. Minunea a pogorat peste noi in partea a doua a meciului. Iordanescu l-a scos pe Stancu si l-a introdus pe Keseru. Sperante cat casa! Gata, spuneau spectatorii care se dedulcisera deja la un portativ de injuraturi, ii face Claudiu sa planga-n pumni. Dar n-a fost asa. Insa a sosit minutul 74, cand, asa cum mai scriam, Papp, cel cu barbuta de tarcovnic, i-a torpilat poarta lui Carroll. Apoi, peste cateva minute, tot el i-a varat a doua oara in plasa mingea sarmanului portar! Cu aceasta isprava, ne-am cocotat in varful grupei. Ar mai fi de aratat ca Tanase a iesit din teren tarandu-si un picior, ca Stancu si Torje au jucat cu viteza a doua, iar Pintilii s-a ingrasat putintel, devenind mai lent, fapt ce ar trebui sa-l puna pe ganduri. In schimb, Sanmartean a fost magnific! Opusul acestui calificativ i-l putem atribui arbitrului suedez Jonas Eriksson, care ne-a papat, fara rusine, o lovitura de la 11 metri, la un fault comis de McGivren asupra lui Sanmartean. Dar, ce mai conteaza?! Am invins, si pe sub gene ni se iteste Turnul Eiffel!