AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuMeteahna românului: pasa la adversar!

Meteahna românului: pasa la adversar!

Mult-așteptata întâlnire dintre „cocoșii galici” și „dracii roșii”, din cadrul optimilor de finală ale Campionatului European, s-a desfășurat la Dusseldorf, în fața a vreo cincizeci de mii de împătimiți care sperau o întrecere spectaculoasă și cu multe goluri. Partida a început, în primul sfert de oră, într-un ritm bătrânesc, de bănuiam că drăguții de „combatanți” se cred la un joc amical, și nu la unul eliminatoriu.

Dar, mai la vale, primii s-au scuturat de lentoare francezii, apoi și belgienii, așa că a urmat o dispută mai alertă, dar nu pe măsura vedetelor aflate pe gazon. Lipsiți de idei, Mbappe, purtând o mască de protecție a piramidei nazale, și colegii săi au tot șutat în guguștiucii din spatele porții, în timp ce trupa belgienilor, în frunte cu Lukaku, se cantonase în apărare precum ostașii în tranșee, astfel că fotbalul etalat nu arăta ca o dispută între două mari și temute echipe. De altfel, și victoria cu 1-0 a elevilor lui Deschamps a fost la întâmplare, venită în minutul 84, când nou-intratul Kolo Muani a șutat, iar balonul s-a lovit de nefericitul „drăcușor” Vertonghen, deviindu-l, și a intrat în poarta celor veniți din câmpiile în care Napoleon și-a rupt gâtul! Așadar, Franța a fost calificată de un belgian!

*Al doilea meci al zilei s-a disputat între Portugalia și Slovenia. Meci de chin al portughezilor, care n-au reușit să-i învingă pe sloveni decât cu ajutorul loviturilor de departajare (3-0). E drept că peninsularii au dominat, au tras mai multe șuturi la poartă, dar încăpățânarea și dăruirea slovenilor i-au ținut în șah 120 de minute. Calificați fiind, alde Ronaldo urmau să întâlnească altă echipă chinuită de adversar, Franța.

*Marțea trecută, la Munchen, străzile orașului s-au colorat în galben, suporterii „naționalei” conduse de Edi Iordănescu fiind hotărâți să-și susțină necondiționat favoriții în confruntarea cu „portocala mecanică”. Speranțe din partea românilor cât Vârful Omul! „Tricolorii”, după un debut furtunos, când credeam că-i vor face arșice pe băieții din Țările de Jos, atitudine care a ținut cam cincisprezece minute, s-au stins rapid, au dat în neputință, nereușind să repete nimic din ce făcuseră în meciurile anterioare. S-au dus pe apa sâmbetei pasele precise care le asiguraseră succesul cu ucrainenii, marcajul agresiv, deschiderile pe extreme, stăpânirea mingii și acoperirea întregului teren!

E drept că și adversarii au folosit toate armele… dure din dotare, umplându-l de sânge pe Ianis Hagi și asigurându-i lui Mogoș un consult cardiologic de urgență! Văzând că „tactica” lor a dat roade, fără să se teamă de vreo „ingerință” a arbitrului german Felix Zwayer, și că românașii noștri, temători și intimidați, s-au dat la fund, olandezii s-au avântat și au pornit să joace fotbal așa cum știu ei! Din această prestație au înscris primul gol, în minutul 20, când Gakpo, nesupravegheat de fundașii noștri, a tras de la distanță, iar Niță, având un reflex mai întârziat, nu a putut opri mingea să intre în plasă. Și de-aci începe… caruselul, elevii lui Koeman domină și inventează faze palpitante, iar alde Burcă fac și ei ce pot, trimit balonul în corner ori în aut, sau pasează tot mai des la adversar!

Sunt minute în șir când ei nu reușesc să lege trei pase ori să pătrundă în terenul batavilor. În minutul 83, Malen înscrie golul al doilea, ca apoi, în prelungiri, tot el să-l marcheze pe al treilea. Scor de forfait! Cam asta s-a petrecut marți seară la Munchen sub privirile celor cincisprezece mii de români îmbrăcați în tricouri galbene, care și-au refuzat amărăciunea înfrângerii, preferând să aplaude și să încurajeze, poate, un nou început! În pofida acestui rezultat, judecând situația echipei naționale, ea nu pare a fi dezastruoasă, chiar dacă elevii lui Edi Iordănescu au clacat la acest meci la un scor umilitor, fiindcă trebuie să recunoaștem că olandezii au fost și sunt în realitate cu câteva clase superiori fotbaliștilor noștri. Așa că nu mai rămâne decât să-i încurajăm, iar Burleanu să-i ofere tânărului antrenor un contract bun, pentru ca el să nu se lase momit de vânturile deșertului arab, căci vin preliminariile Campionatului Mondial de peste doi ani, și performanță așteptăm de la aceiași fotbaliști, fiindcă alții nu avem!

Poate până atunci reușesc să se debaraseze, măcar, de… pasa la adversar! Meteahnă pe care, metaforic vorbind, românii au deprins-o în multe situații ale vieții, când, în dorința de a-i ajuta pe alții, își neglijează propriul interes! Un exemplu în acest sens ar fi președintele Iohannis care, în cârdășie cu membrii CSAT, a… pasat, pe daiboj, sistemul de apărare Patriot, singurul în stare de funcționare, vecinilor ucraineni! Să sperăm că tinerii instruiți de Edi se vor dezbăra de această meteahnă și că rezultatele lor vor conține izbânzi! Deocamdată, trebuie să ne mulțumim cu faptul că actualii „tricolori” au dus numele țării până în optimile de finală ale Campionatului European, lucru nemaiîntâmplat de mai bine de douăzeci de ani!

*În ultimul meci al acestei faze a turneului s-au confruntat Austria și Turcia. După o partidă aspru disputată, turcii au câștigat cu scorul de 2-1, calificându-se pentru meciul cu Olanda.

*Vineri, la Stuttgart, în prima partidă a „sferturilor” s-au întâlnit Spania și Germania. După o dispută antrenantă, cu numeroase faze de poartă, cu destule trânte și câteva ratări, spaniolii au câștigat, în minutul 118 al partidei, cu scorul de 2-1. Golurile ibericilor au părut de o simplitate asemenea celor reușite de fotbaliștii ageamii în curtea școlii: două centrări și două reluări în plasa surprinsului Neuer! Nemții au jucat destul de convingător și agresiv, dar apărarea peninsularilor a fost mereu la post, astfel că elevii lui Luis de la Fuente au reușit accederea în semifinale.

*Tot vineri s-a disputat partida dintre Portugalia și Franța. „Cocoșii galici” s-au calificat doar după loviturile de departajare (5-3), întrucât în cele 120 de minute de joc nu au reușit să înscrie în poarta lui Diogo Costa. Cei mai scumpi fotbaliști, Mbappe și Ronaldo, n-au izbutit să iasă în evidență, primul având o oarecare scuză, fiind accidentat și purtând mască de protecție, iar portughezul, din păcate, nu mai e ce-a fost! Bomboana pe coliva învinșilor a pus-o vedeta Joao Felix, care a ratat trimițând mingea în bară. Francezii s-au bucurat nespus că au putut trece de elevii lui Roberto Martinez, care, de altfel, dominaseră partida! Dar… așa e în fotbal!

*Sâmbătă seară, Anglia a jucat împotriva Elveției. Meci plictisitor, niciuna dintre echipe nefiind în stare, în prima repriză, să tragă măcar un șut la poartă! Abia în minutul 75 cei din Ţara Cantoanelor reușesc să împingă mingea în plasa britanicilor. Aceștia, văzând că nu-i de glumă, organizează câteva „șarje” și, după cinci minute, Saka egalează cu un șut de la distanță. Jocul iar dă în leneveală, așa că partida se prelungește cu cele două reprize, în care nu se întâmplă nimic. La departajare, britanicii înscriu toate cele cinci lovituri de la punctul cu var, iar elvețienii doar patru, dând cale liberă englezilor să meargă în semifinale.

*Tot sâmbătă, la Berlin, Olanda a avut ca adversar Turcia. Partidă viu disputată, în care turcii mai că le-au luat fața batavilor, marcând în minutul 35 un gol pe deplin meritat. Olandezii, nevoiți să pună osul (umărul, coatele, crampoanele) la bătaie, au reușit să egaleze în minutul 70, și apoi să înscrie golul victoriei cu un sfert de oră înainte de sfârșitul partidei. Victoria aceasta le-a adus calificarea în semifinală, urmând să joace cu Anglia pe 9 iulie. Cealaltă semifinală, dintre Spania și Franța, este programată pe 10 iulie.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
375 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger