Lasand balta isteria navalirii imigrantilor pe meleagurile lor, unde cu multi ani in urma facusera aceeasi isprava hunii, inraitii fani ai echipei Ungariei si-au concentrat fortele cu dorinta de a-i chelfani pe suporterii nostri. Luptand din greu cu politia autohtona pentru a-si potoli setea de himera razbunarii (care razbunare?), chilugii din insula Margareta nu au reusit mare lucru, daca facem socoteala ca n-au putut sparge decat cateva termopane si felinare aflate in dotarea unor magazine intalnite in drumul lor.
In rest, afara de imbrancelile cu grupele de mascati, n-au avut succes. Cum nu au avut succes nici fotbalistii lor, care au jucat vineri seara pe elegantul stadion „Groupama Arena” impotriva selectionatei noastre, fasonata de Tata Puiu dupa o neobosita cugetare mangaiata de adierea racoroasa scursa din padurea de foioase aflata in coasta Mogosoaiei, acolo unde se afla complexul de fotbal al Federatiei, faurit, cu ceva ani in urma, de Mircea Sandu. Meciul s-a disputat in cadrul Grupei F de calificare la Turneul Final european ce se va consuma la anul in tara lui La Fontaine, tatal fabulei in care se „confrunta” o furnica harnica si un greiere lenes. Cum era de asteptat, jocul a fost destul de modest, cu nenumarate pase gresite, cu cateva suturi spre poarta anemice ori prin plopii imaginari si cu o leneveala de credeai ca ai de pe teren venisera sa se antreneze dupa un chef incheiat cu o ciorba de burta si o bere rece! S-a vazut de la inceput ca toti „greierasii” aia care evoluau in fata a peste 22.000 de spectatori aveau in gand doar un joc la tacaneala, ce nu putea duce decat la un final „onorat” cu scorul de 0-0, adica un meci nul! E drept ca acest rezultat ne mai intinde un degetel ce ne trage catre Paris, dar asta n-ar trebui sa fie totul in fotbalul romanesc, despre care presedintele Federatiei a declarat ca „noi avem cea mai buna echipa din Europa”! Desigur, acest Burleanu priveste lucrurile cu vederea lui strunita de cele doua funduri de sifoane purtate la ochi, altfel n-ar ejac… (pardon, era sa ma exprim precum primarul Vanghelie!), n-ar ejecta asemenea prostii. Nu pot evidentia pe nimeni, fiindca toti au fost, vorba unui suporter enervat de evolutia stearsa a jucatorilor, „o apa si-un pamant”! Cat despre unguri, nici atat. Au stat cu gandul la vreo minune si visand un meci egal. Arbitrul, un nemtalau tinerel, la atata leneveala, n-a avut ce „tine in mana”, poate doar aproape de sfarsitul partidei s-a mai agitat si el un pic, atunci cand cele doua tabere au pus-o de-o incaierare, dar si aia anemica rau! Cam atat despre jocul cu pricina, dar, ca orice roman, nadajduiesc si eu, ca si Tata Puiu, ca si cetatenii mioritici, sa ne fandosim la anul pe sub umbra rara a Turnului Eiffel!