AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuLa plăcinte înainte, la război înapoi!

La plăcinte înainte, la război înapoi!

De câteva zile, șeful Federației de Fotbal, Răzvan Burleanu, și  Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, omul care ține tira instituției cu pricina înlocuindu-l pe Gino Iorgulescu, dat la fund, și-au declarat război, motivul fiind introducerea sistemului de arbitraj video (VAR) în fotbalul carpatin.

Niciunul dintre ei nu vrea să plătească invenția care ar aduce o corectare a greșelilor de arbitraj, deși acestea, fie vorba între noi, abundă și se prăsesc pe zi ce trece mai abitir decât iepurii de câmp. Suma necesară pentru achiziționarea și implementarea acestei tehnologii moderne, de unii dezavuată, s-ar ridica la vreo 550.000 de carboave europene, bani pe care „forțele beligerante” declară că nu-i au în vistieriile lor. E drept, costul ăsta pare cam piperat, dar, dacă vrem să ținem coada sus, el trebuie acoperit de undeva. Ce nu prea este de înțeles, în toată tărășenia asta, ar fi felul în care se repartizează sumele, ele fiind, după cum declară cei doi corifei aflați în mizerie, în mare parte întrebuințate pentru… pregătirea arbitrilor! Adică, se pune întrebarea, ce fel de pregătire? Să învețe alde Chivulete să se uite la televizorul montat pe tușă? Și, după câte se spune, pentru acest surogat de pregătire se vor plăti sute de mii de euro!? Hm! În final, din războiul pornit pe seama banilor reiese că, până la sfânta pace dintre cele două căpetenii ale jocului cu „peticita”, VAR mai poate aștepta! Că nu sunt bani!

Dar pentru deplasări prin străinătățuri, pentru salarii grase și prime gratificând te miri ce, se găsesc milioane?! Cum s-ar spune: la plăcinte înainte, la război înapoi! Poate că cei doi ar trebui să fie mai determinați și să ia exemplu de la un distins realizator de pe la televiziunea trident, care o ține gaia-mațu cu iminentul război despre care știe el cu precizie că se va declanșa între ruși și bătrâna Europă, astfel că noi, românașii, pentru a fi pregătiți de luptă, trebuie să cheltuim miliarde de euroi pe avioane, bărci cu motor, fregate, tancuri și rachete sol-sol și sol-aer, ca, la momentul când scapeții ne vor ataca, invazie pe care el o garantează, să avem cu ce le-o trage la scăfârlie! Sărmanul om, ori e dus cu nuca, ori e plătit de cineva să declanșeze isteria războiului cu foștii sovietici, străduindu-se să inducă, foarte insistent, teama în capul românașilor, preocupați deocamdată de Covid și de criza economică pusă la cale de guvernul lui Câțu! Dacă ar fi să te iei după mintea acestui apocaliptic prezicător, pare că doar noi vom lupta cu dușmanul, iar cei care ne vând cu toptanul armament pot sta în jilțuri savurând plăcinte!

*Trecând la… mioarele noastre, am urmărit vineri seară la teve cum, în padocul „câinilor roșii”, imberbii școliți de Puriul Mircea Rednic le-au dezghiocat cotețul cățeilor dresați de Jerry Gane, trântindu-le cinci bombe în propria curte! Această umilință înghițită de dinamoviști a iscat un adevărat război prin birourile conducerii și printre fani, ale căror speranțe vizau putința celor din Tei de a accede în play-off. Numai că, după acest nefericit eșec, celor din Ștefan cel Mare nu le mai rămâne decât să lupte pentru a evita să joace în ediția următoare de campionat cu echipa din comuna Recea! *A doua zi, trei meciuri înghesuite de FRF ca la pomană. Primul, între Gaz Metan și „Tânăra doamnă” a fost ca într-un mic război, în urma căruia victoria a revenit arădenilor cu scorul de 2-1. Portarul gazdelor, Buzbuchi, eroul din etapa trecută, a fost de nerecunoscut, el purtând în mare parte vina pentru înfrângerea echipei sale.

*În partida de după-amiază, Clinceni-Astra, s-a înregistrat un scor de pace: 1-1. Giurgiuvenii, fără Alibec și Costică Budescu, rămași vitregi și de patron, trimis după gratii, cu salariile neplătite, nu lasă garda jos! Antrenorul Neagoe, cu o echipă ciumpăvită, face minuni. Tehnicianul dunărean a adus acuze arbitrului, cam nepăsător la tactica ilfovenilor de a se trânti pe jos la orice atingere cu adversarul. „Cum bate vântul, dăm fault”, a reproșat el, concluzionând că „s-a jucat țurca”, nu fotbal! *Seara, pe stadionul din Buzău, Chindia, în calitate de gazdă, a primit trupa juveților, condusă mai nou de grecul Marinos Ouzounidis. Meciul a fost animat, dar craiovenii s-au arătat neputincioși de a pătrunde peste meterezele adversarilor. Ei nu au reușit să înscrie, ba chiar, mai neplăcut, au primit gol în minutul 79 de la târgovișteanul Paul Iacob, cel care anterior ratase o lovitură de la 11 metri, acordată cu multă ușurință de arbitrul Kovacs. Respectivul „fluierici”, arogant și gâfnos mai tot timpul, le-a refuzat doljenilor un penalty, atunci când Dulca l-a cotonogit, în propriul careu, pe Ivan! Așadar, Craiova pierde cele trei puncte care ar fi ținut-o aproape de CFR și FCSB.

*Duminică pe seară, sibienii au dat piept cu daco-ungurii lui Leo Grozavu. Ambiții de ambele părți, din posturi diferite, Sepsi luptând să rămână în grupa play-off-ului, Hermannstadt aflându-se la poarta retrogradării. Meci agitat, în care oaspeții a reușit să se impună (2-1), golul victoriei fiind înscris dintr-o lovitură de la 11 metri acordată cam pe veresie celor din Sfântu Gheorghe. *La Botoșani, pe un teren așa și-așa, FCSB a câștigat cu scorul de 2-0, ispravă ce-i păstrează pe „roș-albaștri” pe primul loc al ligii. În primul mitan bucureștenii n-au prea ajuns la poarta moldovenilor, dar în repriza secundă i-au luat la refec pe băieții lui Marius Croitoru, trântindu-le cele două goluri și ascunzându-le de multe ori mingea. „Cavalistul” Hațegan le-a păpat, din motive de orbenie ori… cine știe, elevilor lui Petrea două penalty-uri! Dar cum pe la mai toate meciurile arbitrii dau cu palma în potecă, nu mă prea miră!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
381 afisari

5 COMENTARII

  1. & Când i-a vândut Iftimie lu’ Becali jucători şi nu a pierdut meciurile ce au urmat după transferuri, ?

  2. & Arbitraje slabe în Liga întâi, orientate spre stabilirea echipei învingătoare pe care o preferă arbitrul, ? Sunteţi de părere că ar fi utilă reducerea baremurilor pentru arbitraj şi în condiţiile în care multe dintre echipe au dificultăţi cu achitarea salariilor către jucători, ?

  3. & Sunteți de părere că implementarea video-arbitrajului ar trebui să contribuie și la o reducere a cheltuielilor cu baremurile de arbitraj, astfel încât cheltuielile cluburilor să nu crească datorită lipsei de performanțe a arbitrilor care fac necesară utilizarea video-arbitrajului și nici veniturile cluburilor obținute de la Liga Profesionistă și de la FRF să nu fie reduse, ?

  4. & Dacă „afacerzu” Gherghe Becali a fost şi a dat bani şi s-a rugat la Muntele Aţos să fie pedepsiţi „vrăjmaşii” care nu îl lasă să câştige campionatul Ligii întâi, cum e şi ăla de la Iaşi ,Andrei Cristea, care a jucat şi la echipa lu’ Becali, şi care l-a bătut pe Gheorghe Becali, când să ia titlul de campion, pe care l-au luat ăia de la Cluj unde Gheorghe Becali a mers cu valiza cu bani ca să se joace corect şi să fie arbitrat corect, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger