AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuItalia, campioana Europei în anul pandemiei!

Italia, campioana Europei în anul pandemiei!

Marțea trecută, pe Wembley, sub privirile a 54.000 de împătimiți ai fotbalului, Spania a întâlnit, în prima semifinală a Campionatului European 2020, desfășurat abia în 2021, pe veșnica rivală, formația Italiei. Prima repriză a fost, spre surprinderea chibiților, la discreția elevilor lui Luis Enrique, care le-au cam ascuns mingea fotbaliștilor coordonați de Mancini. Ibericii, la un moment dat, se mutaseră cu totul în arealul macaronarilor, iar aceștia abia-abia mai izbuteau să atingă balonul.

Ne tot întrebam unde-s atacurile alea rapide ca săgeata ale lui Insigne și Immobile, care îi băgaseră în sperieți pe foștii „clienți” din calificări?! Iar asta în timp ce alde Alba mergeau precum ceasul! Rar se ivea câte-o pală de vânticel stârnit de italieni, și aia cam anemică, potolită degrabă de fundașii spanioli. Tot jocul superb arătat de iberici era dirijat cu înaltă măiestrie de un puști, aproape imberb, de 18 ani, Pedri, coleg de-al lui Messi, care, nu cu mult timp în urmă, deschisese poarta grădinii Realului madrilen, dar n-a fost luat în seamă de cei de acolo. În schimb, ajuns la Barcelona, fiind văzut de Koeman într-un joc al rezervelor, acesta s-a arătat interesat: „Cine-i puștiul ăsta?”. Şi astfel la scurt timp tânărul debuta la echipa mare! Așadar, după cum arăta meciul în primul mitan, părea că victoria va fi de partea spaniolilor. În repriza a doua însă, italienii au început hărțuiala adversarului, și în minutul 60 Chiesa trântește o torpilă în o poarta lui Unai Simon! Este 1-0, se joacă precum la ruleta rusească, și Enrique îl trimite în teren pe Morata. Cu el, atacurile spaniolilor se întețesc, iar spre sfârșitul timpului de joc, în minutul 80, acesta reușește să-l învingă pe Donnarumma.

Cu acest scor nedecis, de 1-1, se încheie cele nouăzeci de minute regulamentare, se trece la prelungiri, dar nicio echipă nu reușește să înscrie. Așadar, vine vremea loviturilor de departajare. După două prime ratări de-o parte și de alta, egalitatea persistă până la ultimul set de lovituri, când Morata, băiatul providențial care a adus egalarea, lovește mingea de parcă ar fi avut în picioare ghete de plumb, ratând. Iar Jorginho înscrie, calificând Italia! Ce s-a mai întâmplat apoi? Italienii exultă, sar de doi metri în sus de bucurie, joacă un fel de tarantelă ‒ sârba broscarilor, îmi explică vecinul meu de televizor, Şomârlie ‒, iar spaniolii orbecăie, dezorientați și dezamăgiți, pe gazonul celebrului Wembley! „Vărule, frumușelul acesta, Morata, i-a cam amăgit pe-ai lui! Le-a vândut iluzii în chip de speranță! Păcat!”, concluzionează filozoful meu vecin.

*După o zi de la calificarea italienilor în finală, în asistența a peste șaizeci de mii de spectatori gălăgioși, stadionul Wembley, arătând precum o cutie de conserve plină cu sardele în suc de ardei, a găzduit a doua semifinală, dintre Anglia și Danemarca. După „ceremonialul îngenuncherii”, practicat doar de englezi, partida s-a pornit în trombă, musafirii fiind cei care au ținut mai abitir de minge, înscriind primii prin Damsgaard (minutul 31), printr-o lovitură măiastră care l-a lăsat „bușbe” pe excelentul portar Pickford. Bucurie mare pe elevii lui Kasper Hjulmand și pe cei zece mii de fani cu obrajii vopsiți în roșu. Dar veselia a ținut doar nițeluș, deoarece în minutul 40, sub presiunea lui Sterling, nefericitul Kjaer și-a vârât „peticita” în propria plasă! În mitanul al doilea se joacă mai ales cu mingi lungi, din care nu se fructifică niciuna. La scorul de 1-1, echipele repornesc alergătura în cele treizeci de minute de prelungiri, în care se cam vede că danezii sunt din ce în ce mai lipsiți de vlagă. Englezii atacă, dar apărarea condusă de Vestergaard reușește să reziste până în minutul 104, când Sterling se prăbușește, abia atins de Maehle, în careul advers, și arbitrul, în chip de pomană, acordă lovitură de la punctul alb! Kane trage, Schmeichel respinge, dar tot Kane trimite în poartă, făcând 2-1. Urmează o explozie de veselie, pupături ca la perinița, trânteli pe gazon precum plonjoanele în bazinele cu apă cloraminată, urlete de bucurie. Ce n-a văzut arbitrul în clipele alea, ori s-a făcut că nu vede, a fost prezența în teren a încă unei mingi și, tot atât de grav, direcționarea de către un suporter a unui fascicul de laser, de culoare verde, în ochii portarului danez! După câte îmi amintesc, în asemenea situații „fluiericiul” trebuie să oprească jocul! Dacă se proceda regulamentar, tabela ar fi rămas nemodificată, și cine știe ce se mai putea întâmpla?! Dar asta este, până una-alta Anglia ajunge astfel să dispute finala cu Italia! Tot la Londra! Nu contest că teamul britanicilor a fost mai bun decât al danezilor, dar nu așa trebuia să câștige partida, ci corect, prin joc. Convingerea că acel fault nu a existat a fost exprimată și de fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, dar și de unul dintre marii antrenori ai momentului, Jose Mourinho!

*Cum timpul grăbit aleargă mai abitir decât simplonul (dar nu cel mioritic, întrucât acesta, umblând pe vechile șine ruginite ale drăguței noastre patrii, la viteza de cincizeci de kilometri pe oră sare de pe ele!), a sosit și vremea disputării finalei Euro 2020. Pe Wembley, duminică seară s-au întâlnit cele două finaliste, Anglia și Italia. Lume ciopor, vreo cincizeci de mii de britanici și doar vreo zece mii de peninsulari au dat un spectacol demn de o finală, cântând, fluturând steaguri și agitându-se fără zăbavă. Meciul a început cu o lovitură de teatru: în minutul 2, la un atac bine construit de englezi, Shaw înscrie cu un șut puternic! Italienii sunt marcați de această reușită neașteptată, iar insularii prind curaj și se reped tot mai des spre careul lui Donnarumma. Ei joacă mai mult decât bărbătește, trântindu-i și tăvălindu-i pe elevii lui Mancini, posesori ai unei staturi mai firave. În plus, englezii adoptă un marcaj sever, ce îi încurcă pe adversari, care, în pofida încercărilor disperate, nu se prea regăsesc. Abia în timpul minutelor de prelungire ale primei reprize, macaronarii reușesc să ajungă și ei în careul advers, dar fără succes! În partea a doua a meciului nu s-a întâmplat mai nimic până în minutul 67, când Bonucci a egalat (1-1). De-aci încolo italienii stăpânesc jocul, dar fără reușită, așa că se ajunge la prelungiri, în timpul cărora se observă oboseala ambelor echipe. Antrenorii fac schimbări, însă cei intrați nu aduc un suflu nou, așa că se epuizează și cele treizeci de minute fără a se mai înscrie. Urmează loviturile de departajare, pe care „gurile rele” le numesc „loteria portarilor”, ceea ce este, pe undeva, cam adevărat, întrucât, din spusele unor mari fotbaliști, lovitura de la 11 metri nu se ratează! Și-atunci succesul rămâne pe spinarea executantului, care trebuie să aibă tehnica și, mai ales, inspirația de a trimite mingea în locul unde portarul n-o poate opri. La acest ultim act, „trăgătorii” lui Mancini au fost mai eficienți, înscriind trei goluri în poarta britanicilor, pe când gazdele cu unul mai puțin (3-2). Au ratat fotbaliști importanți, dar, deh, așa-i când se ajunge la loteria portarilor! Așadar, Italia, învingând în finală Anglia, pe stadionul Wembley, a devenit noua campioană a Europei la fotbal în anul pandemiei cu virusul liliacului!

P.S. De când mă știu n-am văzut într-o dispută fotbalistică atâtea trânte și îmbrânceli, urmașii lui… Hercule dovedindu-se a fi jucătorii englezi!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
297 afisari

2 COMENTARII

  1. Bai englezoilor cu cap de creta, v-ati cam fwutut cu BeLeMeul vostru de tot kakatul, au ratat penalty-urile din finala cu Italia cei 3 porcusori negrii spre alb, ca sa zicem asa !! 🙂 Ha ha ha 🙂 Asta e, daca sunteti neam de sclaveti, n-aveti decat sa va puneti propriul genunchi pe cap, pana ramaneti fara aer, idiotilor utili dusi cu pluta pe Tamisa !! 🙂 Bai Rashford, bai albule ngru, arata-le cum se rateaza un penalty in finala, ca tu stii meserie, bai belemistule precoce !! 🙂 Anglia, locul unde totul arata ca un imens camp de concentratie, voi vreti cu tot dinadinsul sa refaceti filmul V for Vendetta, ordinarilor de satanisti, tot in Iad o sa ajungeti, criminalilor de 2 lire sterline !!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger