AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuÎnțelegeri și neînțelegeri

Înțelegeri și neînțelegeri

Spre uimirea fanilor din Giulești, conducerea Rapidului s-a înțeles cu cea a FCSB ca la partida dintre cele două echipe ce se va desfășura pe stadionul de sub Podul Grant, în cadrul etapei secunde a campionatului 2022-2023, galeria lui Becali să ocupe o întreagă peluză. Să vezi după meci chelfăneală!

*Un tribunal din Elveția a înțeles suferințele lui Blatter și Platini, iertându-i de condamnarea la câte un an și opt luni de închisoare, cerută de procurori pentru presupuse mișmașuri. Așa că cei doi au scăpat de penitență, fiind achitați. *Înțelegând că scumpirea benzinei și a altor produse ar avea efecte nedorite asupra buzunarelor sărmanilor arbitri, Comitetul Executiv al FRF le-a mărit baremurile. Astfel, un „central” va primi 6000 de lei, în loc de 5000, plus 700 pentru transport, iar „asistenții”, 3700 în loc de 2000. Să tot fii arbitru pe praful ăsta! *Șefii FRF, miloși din fire, au înțeles ambițiile lui Istvan Kovacs și au inventat pentru el postul de „suport VAR”. Ce e ăla? Un fel de conțopist. De ce? Iaca, de pildă!

*Jucătorul Eder Gonzalez, de la Sepsi, a fost dat dispărut! De fapt, fotbalistul venit de câteva luni de la Csikszereda a făcut o înțelegere cu echipa elenă Atromitos, lăsându-i pe cei din Sfântu Gheorghe ca la dentist. Decizia lui de a părăsi România vine ca nuca în perete, deoarece anterior declarase că dorește să devină cetățean român! *Neînțelegeri în fotbalul carpatin apar unde te aștepți mai puțin. Astfel, grecul Vassaras, șeful arbitrilor români, l-a mătrășit pe Alexandru Deaconu din funcția de vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Ba, mai mult, urmașul lui Odiseu l-a scos cu totul din distinsa Comisie, unde rămăsese, până una-alta, membru! Spre disperarea lui Vassaras, Deaconu rămâne însă pentru a conduce proiectul VAR, el fiind singurul arbitru care, se pare, ar avea habar de cum stă chestiunea! *Neînțelegând cum trebuie să joace împotriva Elenei Rybakina, Simona Halep a pierdut calificarea în finala de la Wimblendon, fiind învinsă cu 6-3, 6-3. Din păcate, tenismena noastră a fost bântuită de nervi, atitudine văzută de o lume întreagă. Poate că laudele anterioare ale ziariștilor, care au comparat-o cu un taifun, folosind și alte epitete în exces, i-au stricat Simonei. Chiar nu înțeleg jurnaliștii ăștia de sport că pianul trebuie coborât încet pe scări? Altfel, se sparge și se dezacordează! Același lucru l-aș spune și ziariștilor care i-au luat un interviu Elenei Rybakina. Au hărțuit-o acuzând-o că e rusoaică și au tot întrebat-o ce caută la Wimblendon. Degeaba le explica ea că reprezintă Kazahstanul, și nu Rusia, că ei o țineau gaia-mațu’! E tot un soi de neînțelegere și de obtuzitate!

*Tânărul David Popovici câștigă medaliile precum cad nucile toamna din pom! La Campionatul European de înot de la Otopeni, juniorul a adunat patru medalii de aur și una de argint. Bogat om! *Sâmbătă seară s-a disputat Supercupa României la fotbal, protagonistele fiind CFR și Sepsi. Meci aspru, prima repriză fiind dominată de clujeni, care au înscris prin Păun în minutul 2. Covăsnenii au avut în această perioada câteva replici, dar scorul a fost modificat abia în minutul 45+3, când au egalat prin Cosmin Matei. În mitanul al doilea însă, elevii lui Bergodi au pus șaua pe „bursuceii” lui Petrescu, și în minutul 85 au înscris, prin Rondon, golul victoriei (2-1), care le-a așezat în vitrină Supercupa României. Cum micuțul venezuelean Rondon a fost mătrășit de la CFR Cluj, înscrierea golului victoriei pentru noua sa echipă, Sepsi, vine ca un fel de răzbunare.

P.S. Salvatoarea de șobolani din Sectorul 1, madame Clotilde, continuă să-și pună în cap (și) automobiliștii, organizând (pentru a doua oară, duminica trecută) loc de plimbare și distracție pe Bulevardul Bucureștii Noi. Decât să alunge rozătoarele din parcuri, oferind oamenilor un loc civilizat de agrement, „grijulia” doamnă edil preferă să închidă circulația pe un sens al unei șosele importante! Cum pe la ora prânzului în spatele barierelor se aflau doar patru copii și trei bătrâni, acțiunea ei… compensatorie seamănă cu o frecție cu produsul comunist „Diana” la un picior de lemn!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
282 afisari

2 COMENTARII

  1. COMENTATORII CE NU AGREAZA ARTICOLELE ACESTOR MIZERABILE LIKELE PUPINCURISTE SUNT AMENINTATI SI INJURATI PRIN COMENTARII UNDE TOT EI POSTEAZA DUPA CE PUBLICA ARTICOLUL
    JEGUL JURNALISMULUI SI A LINGAILOR IN COOR S-AU ADUNAT PE ZOAIE.COM SI LING LA GREU CLASA POLITICA SI SUNT PLATITI DIN BANUL PUBLIC

  2. & O remarcă după primul meci al etapei, dintre Hermannstadt și Mioveni, ar fi că și-au luat Butean ăștia de la Sibiu și Pelici, de la „Mi-o-veni” , de teamă probabil , că, ,,să nu se facă belire” , la beție, pierdu la Măldărășanu, Moțoc și Alexandru Lăpușneanu absentând totuși, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger