AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuÎnșirate precum mărgelele

Înșirate precum mărgelele

De-o fi ploaie, de-o fi vânt, ori arșiță pe pământ, fotbalul carpatin are program non-stop! Luni, săptămâna trecută, s-a încheiat etapa a șaptea, iar marți onorabilii de la FRF&LPF au și planificat primele trei jocuri din etapa a opta. Eu nu-i căinez pe fotbaliști, dar luând în seamă efortul fără o recuperare în timp, așa cum o cere fiziologia organismului, depus în partidele înșirate precum mărgelele pe ață, dau să-i cred că au început să obosească, și asta când abia a debutat campionatul, pardon Superliga!

Și nu-i mare lucru să constați, privind meciurile, cum adesea după minutul 70 drăguții de ei, jucătorii, se mișcă mai lenevos, dau în minge cu nesiguranță, comit faulturi necontrolate și sunt bântuiți de cârcei. Un conțopist din sediul aflat pe Strada Sergent Șerbănică Vasile, unde domnește Răzvan Burleanu, mi-a explicat că toată această înghesuială de meciuri, precum cea de la metrou din fiecare dimineață, e în folosul echipei naționale, căreia îi este necesară o perioadă mai lungă de pregătire în vederea disputării partidelor de calificare. Mă rog, așa o fi, dar să obligi echipele să joace la două trei zile, mi se pare anapoda! Dar, dacă-i ordin, cu plăcere, așa că marți, la Mioveni, UTA a luat doar un punct (1-1), din pricina argeșeanului cu viză de flotant Krasniqi, care a ratat lovitura de la 11 metri, trimițând mingea în bară. Altfel ar fi fost 2-1 pentru gazde.

*Craiova lui Mititelu a izbutit s-o învingă pe Sepsi, grație inspirației șmecherești a jucătorului Sidibe care, în minutul 44, și-a aranjat mingea cu ambele mâini și apoi a trimis-o cu piciorul (ca la fotbal!) în poarta lui Niczuly. Degeaba au protestat covăsnenii, în frunte cu antrenorul lor, fiindcă arbitrul Feșnic și echipa de la VAR (Iulian Dima și Vlad Bârlădeanu, cine-or fi ăștia?!) au validat golul! Cum la mai toate meciurile VAR-ul pare… stins, cred că ar fi nimerit ca aparatura să fie donată unei țări în suferință, iar alde Dima să se fie scoși la pensie!

*Pe terenul din Giulești, Rapidul a trecut de U Cluj cu 1-0, dar jocul feroviarilor nu a prea încântat, și în plus victoria le-au asigurat-o arbitrul Găman și mașina infernală de pe marginea terenului, VAR, care „explodează” anapoda. Povestea e astfel: prin minutul 76, Săpunaru a tras la poarta lui Gorcea, mingea s-a lovit de Ispas, iar arbitrul a fluierat henț! După proteste și negocieri de minute-n șir, s-a apelat la minunea secolului spre a analiza și interpreta faza cu pricina, dar, ca în mai toate încercările, și de data asta VAR-ul a fost… incert! Așa că ezitantul arbitru din mai tot meciul a rupt pisica în două și a hotărât că este lovitură de la 11 metri. Dugandzic a înscris, iscând mare bucurie mare printre fanii acarilor. De aici, probabil, și titlul celor de la Gazetă: „Fiesta în Grant”. Hm, te pomenești că băieții de la ziar urmăresc niscai bilete de tren mai ieftine?! Să se grăbească, întrucât Guvernul, sau cine mai știe cine, vrea să vândă CFR Călători! Altfel, de ce să-i lauzi, când în prima repriză rapidiștii nu au reușit să tragă nici măcar un șut la poarta „șepcilor roșii”?

*Miercuri, la Ploiești, găzarii ‒ în calitate de oaspeți (!), deoarece Chindia nu are încă stadion ‒ s-au chinuit cu târgoviștenii, învingându-i totuși, dar greu, spre finalul meciului, cu: 3-2. Se pare că antrenorul Chindiei, Adrian Mihalcea, își va face bagajele, echipa lui fiind „lanterna roșie” a clasamentului, cu doar două puncte.

*Tot miercuri, la Cluj, „bursuceii” lui Dan Petrescu i-au umilit pe elevii lui Ciobotariu, înfrângându-i cu 4-0. Ce-i drept, ilfovenii au avut în Popa un gafeur de zile mari, iar în Meleke un pasator precis la adversar, oportunitate speculată de Mistrati, care a marcat fără jenă! Fâșnețul Petrila a înscris un gol spectaculos, primul al partidei, dintr-o lovitură liberă de pe la vreo 25 de metri. Jucând din ce în ce mai bine, tânărului fotbalist îi e hărăzit să ia drumul străinătății!

*Miercuri, aproape de crucea nopții, s-a săvârșit, în fosta localitate dobrogeană Canara, numită actualmente Ovidiu, ca omagiu adus poetului roman Publius Ovidius Naso, partida dintre Farul și FCSB. Juca echipa nașului cu a finului, Hagi și Becali, unul… stăpân absolut în a conduce mingea de fotbal, și altul posesor de mari întinderi de terenuri și de fotbaliști. Trupele celor doi, cu jucători de marcă bine plătiți (FCSB) și bine instruiți (Farul), au realizat un spectacol mai mult decât agreabil, cu patru goluri și faze incitante. Scorul a zâmbit în favoarea dobrogenilor, care au câștigat cu 3-1, dându-le totodată bucureștenilor un exemplu de cum se joacă fotbalul eficient. Noutatea la formația „roș-albastră” a reprezentat-o italianul Andrea Compagno, achiziționat cu două zile în urmă, pe 1,5 milioane de euro, de către Gigi Becali, de la echipa lui Mititelu. Se poate spune, după cum a evoluat jucătorul, că finanțatorul din Pipera nu a aruncat banii în vânt, nou-venitul marcând golul de onoare, iar evoluția sa a fost apreciată cu nota 8. Ceva totuși nu funcționează la formația din Berceni, cu care Dică are visuri de câștigare a campionatului, fiindcă, după opt etape, FCSB se află pe locul 13, cu 7 puncte!

*Joi, la Botoșani, Argeșul a reușit un 0-0, după ce VAR-ul a spus „nu” la un penalty cerut de moldoveni.

*Seara, sibienii lui Măldărășanu le-au spânzurat cățaua de sub căruța cu coviltir oltenilor lui Rădoi (1-0). Și cu asta s-a încheiat etapa a opta. Și când credeam că fotbaliștii vor răsufla ușurați vreo câteva zile, iată că șefii fotbalului le-au vârât pe gât etapa a noua, ce a început după doar 24 de ore! Deh, dacă le e greu jucătorilor, trebuiau să se facă parlamentari, să se poată odihni în voie!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
259 afisari

4 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger