AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuÎnfrângerea celor nouă „corifei” din CCR

Înfrângerea celor nouă „corifei” din CCR

În dârdora iscată de furtul săvârșit de către niște lotri de obiecte istorice, care au dat iama într-o casă fără stăpân dintr-un târgușor olandez subtilizând un coif din aur autohton al lui Burebista ori Decebal, a apărut – nu chiar în „prime-time”, ci mai pe neobservatelea, căci este „doar consultativ” – Raportul Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale din România.

Întreaga suflare supusă cu anasâna „împăratului de paie” Iohannis, aflând conținutul slovelor din documentul respectiv care-i pune la zid pe cei nouă „corfei” din CCR (umili slujitori ai Ciolacului și ai chiriașului de la Cotroceni), păstrează, încă, un strop de nădejde că anularea voturilor celor nouă milioane de românași s-a isprăvit, întorcându-se, precum un bumerang, împotriva celor care au decis să le scoată din uz! Ṣi asta deoarece predstavlisirea celor din orașul cândva al dogilor scoate la iveală „subțirimea” motivației de care s-au servit judecătorii în robe roșii spre a distruge, prin hotărârea lor minicinoasă, rezultatul dorinței unei bune părți a românilor, aruncând astfel în derizoriu și în haos adevărul și democrația. Cum în scrierea Comisiei de la Veneția se află pe puncte și explicit, ca la mintea cocoșului, ce le-ar fi trebuit dezonoranților membri ai Curții Constituționale ca să poată emite o hotărâre de anulare a unui proces electoral, sper că oamenii în robe stacojii vor accepta că au greșit (voit ori nevoit) și vor reveni cu o… erată, pentru a se ajunge pe făgașul stabilit prin vot de cetățeni, și nu impus de niscai grupări înfrățite cu trădarea! Cum s-ar spune, vor recunoaște că au dat-o în bară!

*Tot în bară au dat-o, la propriu și la figurat, jucătorii lui Gigi Becali, care au pierdut cu scorul de 2-0 meciul cu Manchester United, în cadrul rundei a opta din calificările pentru Europa League. În prima repriză, am asistat la un joc modest, aproape plictisitor, dominat steril de britanici, care au avut două ocazii mai acătării, iar fotbaliștii de la FCSB doar una. „Roș albaștrii” au fost preocupați exclusiv de a se pune pavăză în fața lui Târnovanu, și mai puțin de a se avânta înspre poarta oaspeților care au plimbat mingea în terenul advers cu un calm englezesc, agrementat cu foarte rare sclipiri. În partea a doua a întâlnirii, insularii, treziți brusc din lentoare, au realizat un joc bine organizat, spectaculos, o adevărată lecție de fotbal, cu acțiuni rapide, înscriind două goluri și ratând câteva ocazii bune. Cu toate astea, trebuie să amintesc bara lui Bîrligea și ocazia lui Mihai Popescu, cele două faze ridicând în picioare miile de spectatori aflați pe Arena Națională, grație cărora, dincolo de rezultat, meciul s-a desfășurat într-o ambianță de mare sărbătoare. În pofida înfrângerii suferite, ca urmare a rezultatelor bune din partidele anterioare, FCSB s-a calificat în „șaisprezecimile” competiției, urmând să joace, tur-retur, pentru o treaptă superioară, cu PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu.

*De vineri s-a pornit Etapa a 24-a a Superligii. Primul meci s-a jucat la Sibiu, între echipa locală și UTA. După cele nouăzeci și trei de minute se zobeală, tabela a rămas nemișcată (0-0).

*Seara, crescătorii de dropii din Bărăgan au întâlnit „câinii roșii”. Elevii lui Mihalcea au simțit pe pielea lor „colții” celor din Ștefan cel Mare, pierzând cu scorul de 3-1.

*A doua zi, sâmbătă, Sepsi s-a deplasat la Botoșani. O primă repriză dominată net de moldoveni, care au tras spre poartă peste zece șuturi, ratând câteva ocazii foarte bune de a înscrie. Arbitrul Vlad Baban, vrând probabil să intre în istoria furtișagurilor, precum hoții tezaurului din târgușorul olandez, n-a acordat, în minutul 45, lovitură de la 11 metri pentru echipa lui Leo Grozavu, când un ardelean a trântit în careu un adversar! Cum și cei de la VAR s-au făcut că plouă, nepoții lui Ștefan cel Mare n-au avut altceva de făcut decât să fluiere a pagubă, unul dintre ei primind, pentru proteste, cartonașul galben. În mitanul al doilea, ca urmare a eliminării cam ușoare a lui Miron din minutul 68 și a schimbărilor neinspirate făcute de antrenor, prestația gazdelor a scăzut vizibil, dând ghes oaspeților să atace, însă fără rezultat. Până la urmă, meciul s-a încheiat la egalitate (0-0).

*După prânz, Oțelul a jucat cu Gloria Buzău, pe care a învins-o cu scorul de 2-1, anulându-i speranța de a se debarasa de „lanterna roșie”!

*Seara, la Cluj, a sosit Rapidul. Meci așa și-așa, cu doar câteva perioade scurte de fotbal, cu multe mingi greșite, câștigat cu 2-1 de U Cluj, prin dania arbitrului Adrian Cojocaru, care a validat golul al doilea al gazdelor fără să ia în seamă că înainte fusese un fault în atac. Mai apoi, în minutul 85, când Manea a fost călcat în careu, insul în negru s-a făcut că nu vede infracțiunea, acordând, în loc de penalty în favoarea Rapidului, doar… corner! Cum și cei de la VAR au tăcut mâlc, se poate spune că a fost furtișag în echipă! Bravo, Burleanule, bravo, Vassaras! De cap să vă fie arbitrii voștri frați de cruce cu ăia de ne fură coifurile și brățările din tezaurul țării!

*Duminică, sub conducerea noului lor antrenor, Mirel Rădoi, oltenii din Cetatea Banilor au obținut o victorie… măreață (4-1), în dauna echipei din Iași, aflată pe antepenultima poziție a clasamentului! Cred că și sub conducerea lui Gâlcă rezultatul ar fi fost cam același.

*Seara, pe Arena Națională din București, FCSB nu a putut învinge trupa Bursucului. Partida a luat sfârșit cu scorul de 1-1, prin golurile înscrise de Louis Munteanu (în minutul 53) și Miculescu (în minutul 57). Cu un sfert de oră înaintea fluierului final, Tănase și-a lăsat echipa în zece jucători, primind un cartonaș stacojiu. Din acel moment, trupa lui Becali a suferit cumplit, CFR Cluj fiind foarte aproape de victorie.

P.S. Aflu cu surprindere că ministrul Învățământului ar fi dispus scoaterea Geografiei și Istoriei din programa claselor a XI-a și a XII-a! Bănuiesc, precum orice român, că e o glumă. Atât dorința ministrului, cât și… el!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
60.063 afisari

6 COMENTARII

  1. Dl.Tanasescu, ar trebui să vă uitați în actul de identitate și în conștiința dumneavoastră când comentați asemenea subiecte.

  2. Domnu Tanasescu,Esuatul expirat nu e ” chirias „,in primul rand pt.ca nu plateste nici o chirie,i-a expirat Contractul.Dela 20 Dec. anul trecut locuieste acolo cum ar spune un politist,fara forme legale. Acest individ nu a mai bagat mana in buzunar, de cand l-au Cococat securistii ” mei „,sa-si cumpere nici macar o chifla de 33 de bani.In schimb a tocat din banii nostri zeci de meleoane pe aveoanele de lux cu cina cea de taina de 5 steeeele.Meniul desigur a fost ” secretizat ” la fel ca si pagubele pe care le-a creat si care se impun a fi reparate,silit.Ca de buna voie nu vrea sa dea nici banii pe care i-a furat statului,chiar daca l-a obligat ICCJ.Halal exemplu de a respecta Deciziile Justitiei.

  3. „lotri de obiecte istorice, care au dat iama într-o casă fără stăpân dintr-un târgușor olandez subtilizând un coif din aur autohton al lui Burebista ori Decebal”

    -e doar o APARENTA
    coiful se prea poate sa fi fost substituit INAINTE…..
    -cert nu era a lu Burebista ori Decebal
    a fost datat cu 500 de ani INAINTE…

  4. Văzând decizia,, corifeilor” de la curtea constituțională, cu privire la anularea alegerilor, nu pot sa nu remarc, despre cei noua ca nu se ridică nici la nivel de patru clase! Cine oare le-a oferit scaunele alea moi și tapițate?
    Stand pe aceste scaunele, ca despre cei noua corifei e vorba, nu pot sa nu remarc, că mă asfixiaza atmosfera pe care au creat-o înlocuind oxigenul pur, cu bioxidul de carbon intens și vizibil ca un nor negru, pana și în insalubrele Lagune de la Veneția…
    Dulce mai e rahatul ce l-au mâncat în școala…

  5. Punctul6,din cap.||,cred că spune totul.Dar când te faci că nu există,ești ori prost,ori incompetent.Altfel să vă trăiască Alesul,stapaniti-l sănătoși până va va stăpânii el pe voi că pe iobagi.

  6. Tovarășul Tănăsescu , ce post de conducere va promis domn- tovarășul Georgescu la Cotroceni sau aveți și dumneavoastră contract cu ambasada Rusiei , sau va scos din rândul protejatilor actuala conducere , noi cei mulți vrem sa mergem spre vest nu spre est. Multa bafta , păcat ca aveți parul alb și o anumita virsta

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger