Infantilul Infantino

Gândind cu mintea unui copil dornic să se joace continuu – nu doar la intervale prestabilite de adulți –, Gianni Infantino, președintele FIFA, din motive de plictis, dar, spun unii, și financiare, a vrut să anuleze obiceiul disputării din patru în patru ani a Cupei Mondiale, ogod statuat de Jules Rimet încă din anul 1930, când a avut loc ediția inaugurală, desfășurată în Uruguay, încercând, dar cam cu anasâna, să reducă la jumătate periodicitatea acestei competiții. Mai direct spus, „Infantul”, uitând că nu e rege, dorea să impună organizarea World Cup o dată la doi ani! Din fericire, după multe lupte absconse, cu lovituri din toate direcțiile, ca la jocul de bâza, tentativa lui a eșuat, mai toate federațiile de fotbal opunându-se năstrușnicei idei.

Ironizat, amenințat cu boicotul, deocamdată Infantino a renunțat la această propunere cam… infantilă, care, pusă în practică, ar fi creat o mulțime de neajunsuri, prin impactul asupra jucătorilor, cluburilor, întrecerilor naționale, dat fiind că în prezent Campionatul Mondial este cea mai importantă, costisitoare și solicitantă competiție fotbalistică. Devenit bienal, CM și-ar fi pierdut din însemnătate și interes! Așa s-a făcut că până la urmă hotărârea șefului FIFA, cu hangul ținut de Arsene Wenger, un directoraș de-al lui, a fost blocată de intervențiile majorității reprezentanților europeni, sud-americani și asiatici. Dar cum chelul nu se lasă până nu se piaptănă dimineața pe scalpul glabru, Infantino dorește să reorganizeze Cupa Confederațiilor, care a debutat în 2017, dar s-a fâsâit în 2019! Ei, băiatu’ insistă! *Joi seară, la Cluj, Dan Petrescu, „măturătorul” lui Șumudică, a mai înghițit o doză de chinină, servită de olandezii lui Pascal Jansen, „profesorul” fotbaliștilor de la AZ Alkmaar. Meciul s-a disputat în cadrul Grupei D a Conference League și a fost pierdut de CFR cu scorul de 1-0. În prima repriză, clujenii au arătat de-a dreptul penibil, oaspeții având o posesie a mingii de 76 la sută, în timp ce băieții de pe Someș se plimbau alene, de parcă atunci ieșiseră de la saună! În partea a doua, „bursucii”, pentru scurt timp, au echilibrat jocul, dar asta doar pentru că alde Karlsson o lăsaseră mai moale. Sunt curios ce-o gândi în sinea lui finanțatorul clujean Neluțu Varga, care l-a mătrășit, în doi timpi și trei mișcări, pe Șumudică, spre a-i face loc Bursucului, care pierde în serie! Ha!

*De vineri, etapa a 13-a a luat-o la picior. Se pare că numărul cu pricina îi poartă ghinion lui Becali, deoarece machedonul are echipa ciumpăvită de Covid și accidentări, situație care îl pune în imposibilitatea de a strânge o trupă completă pentru jocul cu Farul, programat inițial a fi duminică. Dilemă mare: conțopiștii din fotbal se bătură în carandașe dacă FCSB să piardă la „masa verde”, ori disputa să se amâne?! Ei, dreptate au avut ultimii: partida s-a amânat pe 4 noiembrie, când fotbaliștii scăpați de molimă și cei cotonogiți vor fi apți de joc. *Vineri a fost ziua fastă a echipelor din țara prazului, căci ambele și-au depășit adversarele. În primul joc, FCU Craiova-Mititelu a câștigat meciul cu Gaz Metan, cu scorul de 2-0. În al doilea meci, disputat la Ploiești, trupa lui Reghecampf a învins Chindia cu 1-0, gol înscris în minutul 74 de Ivan. Scorul putea fi mai mare, însă răsfățatul Nistor a „bărbierit” transversala, ratând lovitura de la 11 metri acordată pe veresie de arbitrul Radu Petrescu. Se vede treaba că nici la vremea carantinei arbitrii nu se potolesc și nu se „vaccinează” împotriva hoțiilor! *Sâmbătă, revelația FC Voluntari a primit vizita piteștenilor. De data asta ilfovenii și-au găsit nașul, căci FC Argeș le-a administrat două goluri. *În meciul al doilea al zilei, FC Botoșani s-a deplasat la Mioveni, pentru jocul cu trupa finanțată de primarul Ion Georgescu, cel care a avut curajul să declare că retrage echipa din campionat din pricina furăciunilor comise de arbitri. Ei, ce credeți? Deodată, distinșii simbriași de la ziarul „de specialitate”, ce papă faguri de miere din palma lui Ioanițoaia, au pus tunurile pe bietul edil, dând cu el de pereți și insinuând, la adresa lui, tot soiul de lucruri neplăcute, doar-doar l-or compromite! Și ne mirăm de ce nu se mai ivesc oameni de bine care să susțină fotbalul românesc, ajuns pe năsălie?! Or, s-o naște un nou Tolontan!? Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, după ce producătorii de automobile au condus cu 1-0 până în minutul 91!

*Seara, la lumina „opaițelor lui Ilici”, în Groapa Teiului, „câinii roșii”, preluați de curând în dresaj de Mircea Rednic, i-au așteptat mârâind și cu colții pregătiți pentru a-i sfâșia pe acarii lui Miță Iosif Giuleșteanu. Și a fost gata-gata să se întâmple asta, dar norocul l-a ajutat pe antrenorul fără țidulă să scoată un rezultat de egalitate (1-1) exact la spartul târgului! Jucând precum se mișcă babele cantonate la azilul de bătrâni din comuna Puțul cu Iepuri, Rapidul a fost dominat de fotbaliștii din Ștefan cel Mare, care i-au luat maul, în minutul 55, portarului Horațiu Moldovan, prin șutul de zile mari al micuțului Torje. În continuare, s-a jucat în aceeași manieră, dinamoviștii având câteva ocazii bune, pe care însă nu au izbutit să le fructifice. În ultimele minute, în sfârșit, „vișiniii” s-au trezit din leneveală și au inițiat câteva atacuri, unul dintre ele încheindu-se cu golul egalizator înscris de Carnat, în minutul 91. Elevii lui Rednic sunt de felicitat pentru dăruire și dorința de a scoate echipa din ceața în care se găsește. De la „ceferiști” nu-l pot evidenția decât pe tânărul portar. El, de vreo două ori, a ieșit până la mijlocul terenului ca să respingă atacurile gazdelor trecute cu minge cu tot de colegii săi, fundași, în frunte cu Cristi Săpunaru, care mătăhăiau în căutare de ciuperci!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
340 afisari

2 COMENTARII

  1. Dar cât ai furat mata pe vremuri și câte șmenării ai făcut când erai pe cai mari nu ne scri într-un articol?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger