Cauta

Hai, Metaloglobus!

Din pricina „pricinosilor” de la Clubul Steaua, al Armatei, Gigi Becali, micutul cioban ajuns baci peste o turma de berbeci unul si unul, trebuie sa-si ia sarica la spinare si sa intre in transhumanta, el nemaiavand dreptul, ca urmare a unei decizii judecatoresti definitive, sa anine la strunga sa numele Steaua! Hai, Metaloglobus! - Ziarul NationalFrustrant pentru machedonul cel zvapaiat, trist pentru jucatori, trist si pentru noi cei care iubim fotbalul mai mult decat tihna si confortul fotoliului de acasa. Si-atunci, proprietarul de la Pipera, vazand cat de incurcate-s caile Domnului, s-a gandit ca trebuie sa-si salveze echipa cumparand o formatie mai de mana a treia la care sa-si trimita jucatorii, pe care apoi sa-i „imprumute” celei ramase in prima liga. Si astfel, prin aceasta manevra, FCSB-ul lui Gigi sa ia numele echipei achizitionate. Cum Becali este prieten cu patronul unei fabrici de jucarii din plus, Metaloglobus, s-a dus la acesta, un arab care a studiat medicina la noi si apoi, dornic de castiguri fara nopti pierdute in garzi, s-a apucat de comert parasind meseria de doctor, si i-a propus sa-i cumpere trupa. Se pare ca aceasta intelegere cam scartaie, fiindca sirianul, a carui echipa se afla pe primul loc intr-una dintre seriile Ligii a treia, ispitit de beneficiile pe care i le poate aduce fotbalul, cam sovaie, el dorind sa-si vada trupa, in timp, in prima liga! Becali, optimist si luptator, crede ca-i va suci mintile arabului si va reusi sa-si ancoreze in poarta „palatului” sau de langa Piata Victoriei steagul cu sigla Metaloglobus. Ce-o mai fi, vom mai vedea, dar, vorba prietenului meu Somarlie: „Varule, purceaua lui Gigi e moarta-n cotet!”. Iar daca machedonul va izbuti sa realizeze si aceasta misculatie, de la primavara vom striga din adancimea rarunchilor: Hai, Metaloglobus! Pe teren se vor  afla, desigur, jucatorii pe care-i stim, condusi de Reghecampf, carora li s-a mai adaugat acusica al cincilea „astral”, Junior Morais! L-ar fi vrut Becali si pe Budescu, dar baiatul asta s-a dus la Steaua… din Belgrad! * La inceput de an, Simona Halep (locul 4 mondial) a dat cu racheta in poteca la turneul din China, luand-o pe coaja de la cvasinecunoscuta jucatoare ceha Katerina Siniakova (locul 52), despre care romanca noastra a declarat ca a fost mai tare si ca a meritat sa castige. Deh, asta e, dar ar fi bine ca unii laudatori din presa noastra carpatina sa n-o mai ridice in slavi atat, pentru ca, deocamdata cel putin, se pare ca aerul rarefiat al primelor locuri WTA o cam sufoca, stavilindu-i zborul. La urma urmei, nu-i un dezastru ca Halep si-a luat talpasita de la Shenzhen. Dar nu intelegem cum naiba de e obosita (asa declara) dupa doua luni de pauza?! Cum in aceste zile trebuie sa ne ocupam de indepartarea zapezii turnate de Baba Iarna cu darnicie pe strazi si prin curti, s-o lasam pe Simona sa se odihneasca vreo cateva zile la Melbourne, intrucat urmeaza sa participe la turneul de Grand Slam din Australia. Dintre nameti, ii dorim succes!

Ultimele stiri

  • De ce Trump riscă să redeschidă conflictul cu China
  • Uber-iştii au detronat IT-iştii. Șoferii de ride-sharing au creat cele mai multe PFA-uri în 2025
  • Șoc la Madrid: Jurgen Klopp refuză Realul!
  • S-a tras semnalul de alarmă. MAI și MApN se îndreaptă către un colaps instituțional
  • Americanii pun lacătul pe o fabrică din România. Peste 1.000 de angajați rămân fără loc de muncă
  • Când vor avea bucureștenii apă caldă și căldură la parametri normali
  • Europa trebuie să ia în considerare scenariul de neimaginat pentru NATO
  • Cine va profita de petrolul venezuelean?
  • Primarul din Cernavodă, condamnat definitiv la închisoare cu executare! Câți ani va petrece Liviu Cristian Negoiță după gratii
  • Avarie majoră în Sectorul 1. Alimentarea cu gaze, sistată temporar pe mai multe străzi – LISTA
  • Exit mobile version