AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuFlagelări cu pliciul lui Prigoană

Flagelări cu pliciul lui Prigoană

Săptămâna trecută, în Țara Sfântă, Edi Iordănescu și ai săi fotbaliști au disputat o a doua partidă amicală, cu echipa națională a Israelului, terminată cu scorul prietenesc de 2-2. Filmul meciului ne-a dezvăluit că românii au jucat în prima repriză ca la carte, când au și înscris cele două goluri (prin Cicâldău și Man), iar în partea a doua, tot ei, s-au bâlbâit, împiedicându-se în propriile nojițe și dându-le astfel putința gazdelor să egaleze. Lipsa de victorie a „tricolorilor”, mai cu seamă că au condus cu scorul de 2-0, le-a dat aripi de erete flămând defăimătorilor proaspătului selecționer, strânși ciorchine în jurul dragului conducător al unicei publicații cu preocupări sportive.

Astfel, încă de la început, pe prima pagină, drăguții intransigenți ne dau o poză a împricinatului, care arată ca un dandy, dar e acoperit în parte de un titlu de miștocăreală, cu litere de-o șchioapă: „O repriză Edward, o repriză Ediță!”. Eu, ca privitor, dau să cred că așa cum a jucat echipa lui Iordănescu jr., nu e de hulit. Fără să mă refer la scor ‒ satisfăcător, la urma-urmei ‒, pun în cumpănă forma bună a câtorva dintre componenți, apoi stilul ofensiv și dăruirea arătate în prima repriză, care nu-s de colea. Sigur, este păcat că nu s-a reușit obținerea unei victorii, dar șansele ca Edi să reușească un progres de la meci la meci încep să-și arate conturul. Cum reprezentativa noastră nu a câștigat partida de la Netania, în noua rubrică de spart speranțele cu ciocanul, intitulată „Vocile gazetei”, apar trei titluri cu efect de plesneală: „Echipa nimănui” (Ioanițoaia) „Când ești neserios și figurant” (Eduard Apostol) și „Tot mai slabi” (Răureanu)!

Nu spun că ar fi trebuit ca domnii de la „Gazeta sporturilor” să-l omagieze pe selecționer, dar, după cele două amicale în care el s-a străduit să depășească inconvenientul unor indisponibilizați din cauză de accidentări și îmbolnăviri și să alcătuiască o echipă cât de cât competitivă, puteau să nu-l plesnească, precum cunoscutul ctitor de televiziuni Prigoană, cu pliciul de muște, ci mai degrabă, cumva încurajându-l (și are nevoie!), să folosească pana răbdării! Și ca să-i mai dea o scatoalcă lui Edward („neputinciosul”), ăl de pune notele jucătorilor îi trece lui Olaru în casetă nota 7, din care ar trebui să înțelegem că tânărul fotbalist al lui Becali a fost dintre cei mai buni! „Hâț!”, ar zice fanul rapidist Șomârlie. Eu îl anunț pe intransigentul „profesor” că Olaru nu a jucat mai bine decât Niță, Mihăilă și M. Marin (notați cu 6), ba a „prestat” cam de nota 5. Dar, deh, șaptele cu pricina este tot o flagelare a lui Iordănescu, pedeapsă că nu l-a luat de la început în lot pe tânărul „fecesebist”, motiv de „pălmuire” și zilele trecute, de către același ziar.

Și atunci, ce să mai înțelegi? În loc de o analiză echilibrată, din care să reiasă nu doar părțile rele, dar și cele bune, „specialiștii” de la ziarul cu pricina, mânuitori de plaivazul părtinitoare, dau, de fapt, cu palma în potecă! Nu înțeleg de ce atâta zbatere din pricina numirii lui Edi la „națională”, că doar Adi Mutu, protejatul lor, botezat „Briliantul” de Ovidiu Ioanițoaia, a primit cea mai iubită echipă a țării: Rapid! „Calmo, calmo, ragați”, ar rosti probabil macaronarul Bergodi, că viața nu-i făcută doar din dat la palmă cu nuielușa!

*Dar nedelicatețile se țin lanț în publicația din strada…(?!), din păcate nu este trecută în niciuna dintre paginile ziarului, ceea ce mă face să cred că redacția e pe undeva prin… cosmos! Îl am în vedere pe Dan Udrea, care, „plutind” pe lângă subiect, referindu-se la faptul că arbitrul Hațegan era gata-gata să fie răpus de un infarct miocardic, scrie cu litere mari, să vadă toată lumea,: „Arbitrajul nu e o corvoadă prost recompensată. Îi dorim sănătate lui Hațegan, dar arbitrii nu trebuie compătimiți!”. Nenișorule, te întreb: chiar și când se îmbolnăvesc de infarct miocardic, așa cum a pățit Hațegan? În articolul său, autorul înfierează cu mânie proletară că respectivul arbitru primește cam 12.500 de euro lunar. Te pomenești că-l roade invidia! Păi, cine-l oprește să se facă arbitru? O periuță pe reverele lui Burleanu și Vassaras, și… gata! *Dar să trecem la ce se mai întâmplă pe plaiurile noastre, la meciurile din play-off! De a doua zi a lui aprilie, după cea a păcălelilor, echipa din Voluntari a primit vizita „marinarilor”, al căror timonier este Gică Hagi. Ilfovenii, cu un ultim efort, la spartul târgului, i-au scufundat corabia machedonului! Scor 1-0. *Duminică, trupa lui Gigi din Pipera a dat piept cu nepoții lui Sucă. În ciuda valorii de zeci de milioane a simbriașilor lui Becali ‒ Octavian Popescu, Olaru, Tănase, Coman și ăilalți fotbaliști păstoriți de Toni Petrea ‒, oltenașii lui Reghecampf le-au îndesat pe gât năzuroaselor vedete două legături de praz crescut în solariile finanțatorului Rotaru (2-0)!

P.S. În „Gazeta sporturilor” de joia trecută, distinsa trupă a lui Ioanițoaia s-a pornit să facă o analiză „la sânge” a calităților deținute de Edward Iordănescu și, mai cu seamă, a celor două jocuri conduse de el, insistând, conform zicalei „bate șaua să priceapă iapa”, că tânărul selecționer poartă o căciulă prea mare pentru extremitatea sa cefalică. Atunci, dacă „naționala” nu-i de nasul lui, ar fi mai nimerit, propun eu, ca echipa să fie preluată de bravii gazetari, împreună cu Dorinel Munteanu, care-și dă și el cu părerea, hm, uitând… lucruri, și neapărat Radu Naum, autor al unui „spumos” editorial! Poate așa, cei care-l îmbrățișează pe Gică Contra o vor duce la pierzanie, de altfel ascunsa lor dorință! Aferim, nenișorilor!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
311 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger