Filozoful Stoichiță

Cum toată țara noastră mioritică a ajuns plină de filozofi, unii chiar cu doctorate, multe dobândite prin plagiat, iată că și la Federația de Fotbal, condusă de un ins care nu are nicio legătură cu fotbalul, Răzvan Burleanu, miop la propriu și la figurat, a apărut, mai nou, un filozof. El este fostul fotbalist și antrenor Mihai Stoichiță, acum ajuns simbriaș, ca șef al Comisiei Tehnice din Federație. Respectivul, cu trup și suflet alături de cel care își odihnește oasele în fotoliul din imitație de piele cumpărat de Mircea Sandu, s-a apucat să filozofeze în legătură cu „profilul selecționerului viitor”.

Și ce spune, printre altele, distinsul gudurător pe lângă președintele ales de reprezentanții fotbalului feminin și de cei din diviziile liliputane? Că un antrenor al reprezentativei României trebuie „să cunoască fondul de jucători, să accepte că poate să fie demis după baraj și să fie un tip calm, calculat”. Preocuparea vine după ce Cosmin Contra și-a înaintat demisia, ca urmare a rușinosului eșec al „naționalei” în tentativa de calificare la Campionatul European. Este la mintea cocoșului că trebuie… de îndată (nu știu dacă, mai nou, acest termen mai are vreun conținut!) recrutat un antrenor. Dar care-s criteriile? Ei, aici își dă cu părerea proaspătul filozof Stoichiță. Păi, să le luăm pe rând. Ce zice el: 1. „Ne trebuie un antrenor care cunoaște la perfecție jucătorii români”. Așadar, cei care lucrează peste hotare (Reghecampf, Bölöni, Șumudică, Olăroiu) nu pot intra în discuție, fiindcă n-au cum să-i cunoască, „la perfecție”, pe fotbaliștii din Liga întâi. 2. „E nevoie de un om curajos, care știe fotbal și nu e tensionat, pentru a nu face greșeli sub presiunea exagerată a acestei mize imense care va fi pusă în joc la baraj.” Curajoși sunt toți, că s-au luptat, ca fotbaliști, cu adversarii, dar care tehnician nu este cuprins de tensiune atunci când echipa lui joacă meciuri importante, mai ales de calificare?! 3. „Să-i dedice naționalei următoarele trei luni.” Aici filozoful fotbalului românesc bate șaua să priceapă iapa. Oare vrea să spună… în exclusivitate? Par a fi vizați Pițurcă și Hagi, aceștia dorind să preia „tricolorii”, dar să-și continue activitatea și la cluburile lor. 4. „Contractul nu poate să nu conțină o clauză care să-l oblige pe antrenor să câștige barajul.” Hai că-i bună! Care tehnician bine pregătit și cu personalitate nu ar dori să obțină calificarea, dar jucătorii ‒ adică „marfa”, vorba unui chibiț ‒ dețin și ei condiția să joace doar la câștig? Au resurse tehnice și fizice? Și dacă antrenorul nu câștigă, afară cu el? Oare cine ar înghiți chinina asta?! Care antrenor ar fi de acord să-și părăsească echipa de la care primește bani serioși (Dan Petrescu, Șumudică, Pițurcă ș.a.) ca să devină șomer după trei luni, la ideea genială a lui Stoichiță? 5. „Vom alege un tânăr sau un tip de vârstă medie, așa că pe mine mă puteți scoate din calcule”. Sanchi, zexe, zise contele Alexe!, șopârlește el, Stoichiță, dar sunt convins că drăguțul de filozof e cu ochii cât cepele pe postul acesta, ca pe butelie! Vorba aia, măcar pentru un trimestru! Așadar, cu această cimilitură (prin care îi exclude pe Iordănescu, Cornel Dinu, Pițurcă, Mircea Lucescu…), împricinatul se arată a fi și suferind de gerontofobie! A mai rămas, după mintea lui și cea a lui Burleanu, doar Rădoi, care, dată fiind puțina lui experiență, este cam crud pentru „națională”. Poate peste câțiva ani… Desigur, noul antrenor al „tricolorilor”, indiferent de câți ani poartă în raniță, trebuie să aibă o bună pregătire, dorință de a câștiga, fără însă a fi supus vrerii discreționare a celor doi „corifei” ai fotbalului carpatin. Dar, fiindcă veni vorba despre Răzvan Burleanu, ne întrebăm dacă după rușinoasa necalificare, ornată cu scorul de 5-0 de spanioli, n-ar fi momentul să-și dea și el demisia?! Nu de alta, dar, în afară de faptul că ar fi un gest bărbătesc (hm, are vocea cam subțire!), eșecul poartă girul și semnătura lui, și nu văd de ce asumarea trebuie luată în calcul doar pentru… alții! Mai direct spus, sub conducerea lui Burleanu s-a ales praful de acest sport atât de iubit! Vineri, la tragerea la sorți, petrecută la Nyon, echipa noastră a „picat” să dispute un meci de baraj cu Islanda, urmând ca, dacă va câștiga, să dea piept cu una dintre vecinele noastre: Bulgaria sau Ungaria. Iar dacă…, iarăși dacă!, atunci de-abia vom zări curcubeul! *După ce fotbalul românesc și-a lins rănile provocate de insuccesul echipei reprezentative ‒ oarecum planificat, prin numirea lui Contra la conducerea ei ‒, jocurile primei ligi au luat-o la vale, pe ploaie, pe vânt și pe multe terenuri cu cocoloașe de pământ! Prima apariție s-a produs la Cluj, unde a sosit Chindia. Dornici, ca după o pauză de inactivitate de două săptămâni, elevii lui Dan Petrescu le-au umplut nețul târgoviștenilor cu patru mingi, luându-i, vorba vecinului meu Șomârlie, maul lui Viorel Moldovan. Iar Bursucul își râdea în mustăți! *A doua zi, pe Arena Națională ocupată de guguștiuci, în tribunele ei aflându-se doar câteva sute de spectatori, s-a disputat partida dintre FCSB și Astra. Bănuiți de blat din pricina împrumuturilor de carboave dintre cei doi finanțatori, Becali și Ioan Niculae, jucătorii au pornit-o în trombă, cu gând să ne șteargă din minte asemenea suspiciune. Meciul a fost frumos, mai mult decât interesant, și a fost dominat de la cap la coadă de trupa giurgiuveană (învingătoare cu 3-1), cu doi maeștri ai balonului rotund ieșiți la rampă, Budescu și Alibec, înconjurați de nouă colegi talentați. Cei doi au făcut o demonstrație de fotbal, adresată poate și antrenorului Cosmin Contra, care, în afară de ultimul joc din grupa de calificare la Euro 2020, i-a crezut dispăruți în Cosmos! {i un pic și lui Gigi Becali, care i-a scos cândva din ograda lui!