Erata demisiei

Dârdoră mare au iscat cei nouă „corifei” înțoliți în straie purpurii, chiriași pe câte nouă ani într-o aripă a fostei Case a Poporului, care au respins și aruncat la coșul de gunoi, ca pe o măsea stricată, surogatul de lege privind modificarea pensiilor speciale ale magistraților. Tamjă mare cu aceste venituri uriașe ale celor care pun pe rol tot soiul de procese, prin judecarea cărora unii cetățeni ajung la „mititica” fără a purta vreo vină, sau doar pe aceea de a fi fost ostili celor aflați la putere!

Împins în… corzi de revolta oamenilor privind imensele beneficii acordate acestor privilegiați, prim-ministrul Ilie Bolojan a promis în gura mare că dacă filfizonii de la CCR nu vor da cale liberă legii prin care magistrații să nu se mai pensioneze la vârsta de 48 de ani (ci la 65, ca toată lumea), primind pensie mai mare decât imensul salariu, el își va da mintenaș demisia. Cum refuzul CCR a venit rapid, dând cu tifla dorințelor Coaliției de guvernare, Bolojan ar fi trebuit, conform declarației, să-și prezinte demisia din fruntea guvernului! Însă… nexam, vorba băieților din Bucureștiul vechi. Ṣi asta cu toate că vina respingerii legii îi aparține în totalitate, el și doar el considerând că avizul CSM este o bagatelă, un act mărunt ce nu mai merită așteptat, fără importanță în fața măreței sale decizii! Dar ca nu cumva promisiunea amenințătoare să ia calea realizării, și domnul Bolojan să-și dea – ferească sfântu’! – demisia, al doilea component din proaspătul „binom”, matematicianul olimpic Nicușor, vremelnic președinte, s-a și grăbit să prezinte o… erată, motivând că hotărârea celor nouă ar fi minoră și că va trebui întocmită o nouă lege care să respecte toate normele, cerințele, termenele și avizele. În ceea ce ne privește, previzionăm că termenul ales pentru noua lege va fi la… calendele grecești! Cât despre demisie, după cum se vede, are erată!

*Ṣi dacă politicienii ne mai ispitesc cu o demisie, ne amăgesc cu promisiunea unor legi echitabile, la fotbal am ajuns să ne bucurăm… privind în tribune! Așa s-a întâmplat joi seară, la meciul dintre FCSB și Bologna, disputat în cadrul fazei principale a Europa League și câștigat de italieni cu 2-1. Dacă scorul i-a amărât pe microbiștii români, în schimb prezența în tribună a lui Gianni Morandi, un star al anilor 60-70, sunt sigur că i-a emoționat pe mulți dintre cei care și-au trăit adolescența și tinerețea ascultându-i muzica și vizionându-i filmele. Cât despre meci, acesta a început în dominarea zdravănă a italienilor, ei profitând de prostia lui Adrian Șut care, făcând pe dribleurul, a pierdut mingea, din care a ieșit primul gol înscris de Odgaard, în minutul 9. Apoi, la scurt timp, Târnovanu a boxat balonul în piciorul lui Dallinga, iar bolognezul a marcat al doilea gol, în minutul 12. În prima repriză, formația lui Charalambous a părut că băuse ceai de mac; mătăhăia pe teren și greșea aproape toate mingile. După pauză însă, prin introducerea lui Bîrligea, simbriașii lui Becali și-au revenit cumva, au îndesit atacurile, au făcut marcaj, au alergat pe tot terenul și chiar au izbutit să înscrie prin proaspătul introdus, în minutul 52. La acest scor și văzând redeșteptarea echipei bucureștene, peninsularii strâng rândurile în apărare, trag de timp și mențin rezultatul de 2-1, cu care pleacă acasă. În afară de greșelile celor doi amintiți, erori au venit și de pe banca antrenorilor, mai probabil ale lui Gigi, fiindcă el este cel care alcătuiește echipa și face schimbările! Prima greșeală a fost înlocuirea lui Cisotti, singurul jucător care a alergat și a făcut câte ceva în prima repriză. Apoi scoaterea din teren a lui Thiam care, trecut pe parte stângă, revitalizase jocul echipei. În locul acestora au fost introduși Tănase și tânărul Oct. Popescu, iar ei, din păcate, nu au adus niciun progres formației, ba din contră. Cât despre arbitraj: infect! Poate că fără acele neinspirate schimbări, FCSB ar fi obținut măcar un meci egal! Dar așa…

*La Craiova, echipa armeană Noah a remizat cu Universitatea (1-1), în cadrul etapei a doua a Conference League. Meciul a fost întrucâtva la dispoziția oaspeților, care au alergat mult și au făcut destule probleme oltenilor. Craiovenii au deschis scorul în minutul 38, prin Monday Etim, iar armenii au egalat în minutul 73, prin Nardin Malahusejnovic. Echipa doljeană a avut multe momente de suferință. Se vorbește că, printre altele, între antrenorul Mirel Rădoi și jucătorul Baiaram ar fi intrat dihonia, motiv pentru care fotbalistul nu a figurat în acest meci nici măcar pe lista rezervelor! Treaba lor! Îmi amintesc că doar regretatul tehnician Constantin Teașcă avea… parapon pe jucătorii talentați (Liță Dumitru, Dobrin). Iată că, după decenii, a mai apărut unul!

*Etapa a 14-a a Superligii s-a pornit vineri, cu partida Csikszereda-Petrolul. Ciucanii au fost conduși cu 1-0, dar au egalat. În minutul 90, Szalay a ratat o lovitură de la 11 metri… privându-și astfel echipa de victorie! Spre finalul partidei, arbitrul Feșnic a împărțit cartonașe galbene și unul roșu cu larghețea unui nabab!

*Tot vineri, FC Argeș a remizat cu Dinamo. Un joc bătrânesc, de parcă pe teren se aflau „old boys”, cu multe ratări și cotonogeli pe cinste, încheiat cu un scor de pace:1-1.

*Sâmbătă, la malul Dunării, Oțelul a capotat în fața Universității Cluj, condusă de câteva zile de Cristiano Bergodi, cu scorul de 1-2. Meciul a fost atractiv, dar a durat 90+21 de minute, printre altele din pricina VAR-ului căruia i-au trebuit zece minute ca să confirme un gol! Cum și în prima repriză aceeași năstrușnică invenție a mai prelungit timpul de joc cu vreo șase minute, tot la un gol, mă întreb: ce naiba ne trebuie asemenea chestie, care mai mult încurcă lucrurile?!

*La Cluj, în Gruia, Farul a umilit-o pe CFR, cu scorul ce 2-0! Comentariile sunt de prisos!

*Duminică, pe terenul din Clinceni, Metaloglobus a remizat cu Universitatea Craiova (0-0). Vedeta Baiaram a ratat câteva ocazii de gol, iar echipa sa, de o vreme, cam bate pasul pe loc. Pare că oltenii, mai nou, se energizează înaintea meciului cu… infuzie de praz!

*Seara, FCSB a spart ghinionul, învingând cu 4-0 formația „textiliștilor” arădeni! Meci cu multe evenimente, în care s-au anulat, de către VAR, două goluri, s-au dictat două penalty-uri și s-a produs o eliminare inedită: cartonaș roșu arătat portarului ialomițean Iliev care a boxat mingea din afara careului propriu. Întâmplare rară!

*Luni, la Botoșani, fotbaliștii lui Leo Grozavu au primit vizita elevilor lui Măldărășanu. Jucând, în prima repriză, aproape perfect, botoșănenii au demonstrat că nu întâmplător se află pe primul loc al Superligii. Ei au etalat un fotbal tehnic, avântat, cu un marcaj avansat, au pasat fără greșeală și au înscris două goluri, prin Kovtalyuc, în minutul 18, și Petro, în minutul 28. Sibienii de Hermannstadt au fost intimidați de jocul excelent al gazdelor, ei și-au revenit abia în mitanul secund, când alde Bordeianu au pus parțial batista pe țambal. De remarcat că excelentul dirijor al moldovenilor, Ongenda, a fost ciuca bătăilor, drăguții de adversari bușindu-l de nenumărate ori, că până la urmă sărmanul de el a părăsit terenul într-un picior. Cu această ispravă, FC Botoșani se menține pe primul loc al campionatului.

*Seara, în Giulești, Rapid, evoluând cum rareori am văzut-o, a câștigat, cu scorul de 4-1, partida cu Unirea Slobozia. Jocul elevilor lui Gâlcă a stârnit aplauze și i-a încântat pe năzuroșii fani din coasta Crângașilor, care n-au mai aruncat pe teren cu petarde. Toți componenții echipei „vișinii” au fost la înălțime, Petrila fiind însă de neoprit, el, de altfel, deschizând seria golurilor, în minutul 8, printr-un șut de la distanță. Celelalte goluri au fost înscrise de Pop (minutul 36), Manea (minutul 45+1) și Dobre (minutul 61). De remarcat că băieții de sub Pod nu au slăbit alura, până la finalul meciului ei încercând să mai înscrie. Golul de onoare al învinșilor fost marcat de Espinosa, în ultima fază a meciului! Totalizând aceleași puncte ca botoșănenii, Rapid, cu un golaveraj inferior, se ține de aceștia precum… gaia-mațu!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
78 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img