AcasăEditorialDan Claudiu Tanasescu„Dumnezeul” de pe gazonul din Arad

„Dumnezeul” de pe gazonul din Arad

Săptămâna trecută s-au desfășurat o mulțime de meciuri din Cupa României – etapa întâi din faza grupelor –, în care au evoluat și echipele din nemaipomenita Superligă a lui Burleanu. Cum era de așteptat – asta deoarece în ultima vreme jocurile din Cupă nu se mai iau în serios –, antrenorii formațiilor din prima ligă au trimis în teren rezervele și câțiva juniori purtând pecetea perspectivei. Așa se face că unele echipe din prima ligă n-au reușit să-și învingă adversarele aflate în eșaloanele inferioare, ca de exemplu Farul, care a remizat (2-2) cu CSM Alexandria, la fel FCU Craiova cu Dinamo (0-0) și FC Argeș cu Minaur Baia Mare (0-0), iar altele au și pierdut, cum ar fi Chindia, cu Ocna Mureș (0-1). Din puzderia de partide, am urmărit confruntarea dintre UTA Arad și FCSB. La bucureșteni au jucat dintre titulari doar Octavian Popescu, Radunovic și Miculescu, restul fiind rezervele rezervelor și vreo doi imberbi. La UTA, antrenorul Poenaru a fost mai prudent și a alcătuit o echipă cu mai mulți titulari. Meciul a fost alert, presărat cu cotonogeli și trânte, cei ajunși să joace „băgând cărbuni” spre a-și impresiona antrenorii, care, văzându-i cât de harnici sunt, să-i aibă în vedere.

Partida s-a încheiat la egalitate (2-2), dar spre sfârșitul jocului trupa lui Dică a ajuns, ca urmare a deciziilor arbitrului Adrian Cojocaru, să aibă în teren, cu totul, doar opt jucători! „Fluierarul” gălățean a vrut cu tot dinadinsul să demonstreze că el este Dumnezeu pe gazonul din Arad, arătând patru cartonașe roșii bucureștenilor, unele dintre ele atribuite aiurea, doar cu intenția de a face, cum spuneam, pe toată lumea să înțeleagă că el e cel mai tare… din parcare! Așa că a scos „stacojiul” din buzunar pentru Chindriș, care se afla pe banca de rezerve, un altul arătat lui Bouhenna, chipurile pentru tragere de timp, iar lui Octavian Popescu i l-a fluturat pentru gesticulări și proteste! Poate singurul care trebuia sancționat cu al doilea cartonaș galben a fost Radunovic, dar în rest… să fim serioși! De fapt, bravul suflător în fluier a condus jocul, în anumite situații, anapoda, așa cum s-a întâmplat în minutul 22, când n-a sesizat, ori s-a făcut că nu vede, faultul în careu comis de arădeanul adoptat Hoxhallari, care l-a călcat pe tendonul lui Ahile pe Miculescu. Noroc cu mașina infailibilă VAR, care l-a trimis să vadă faza pe televizorul de la marginea terenului, și astfel să se facă dreptate! Ce-o fi căutând asemenea exemplare prin fotbalul de liga întâi, Dumnezeu știe, sau poate Burleanu și ai săi!?

Legat de tânărul Octavian Popescu, cred că ar trebui să consulte un psiholog, care să-l determine, prin puterea-i terapeutică, să abandoneze prea desele gesturi de nemulțumire ce-l fac să protesteze exagerat, cam fără motiv, la unele faze ale jocului. E prea tânăr și încă nu a ajuns la nivelul potrivit ca să apeleze la asemenea reacții, pe care le mai vedem la Cristiano Ronaldo! Apropo de noul sistem de disputare a Cupei, cei interesați îl pot studia din „Gazeta” lui Ioanițoaia de joia trecută, în care se află expunerea exhaustivă a desfășurării mirobolantei competiții. Dacă pe cei curioși, nereușind să înțeleagă tâmpenia stabilită de „elitele” fotbalului nostru, îi va apuca durerea de cap, le recomand, ca medic, să înghită, vorba marelui actor Constantin Tănase, o pastilă de Capol! Asta și pentru că rimează cu „nasol” și „carambol”!

*Vineri seară, în Giulești, feroviarii lui Mutu i-au primit pe marinarii lui Gică Hagi, pentru un adevărat derby, între prima și a doua clasată. Meciul s-a pornit furtunos, cu „șarje” rapide ale giuleștenilor, care i-au cam uimit pe dobrogeni. Dar din minutul 20, când Alibec a înscris un gol superb în poarta lui Horațiu Moldovan, elevii lui Hagi au prins aripi și au pus stăpânire pe joc, lăsându-le rapidiștilor doar rareori putința unui contraatac. Primul mitan s-a încheiat cu o învălmășeală la poarta lui Aioani, precum se vedea la centrele de vaccinare împotriva Covidului la vremea când pandemia era în toi. Spre norocul lor, constănțenii au ieșit cu fața curată, scorul rămânând 1-0 pentru Farul. În partea a doua a partidei, Săpunaru izbutește să egaleze cu o lovitură de cap (minutul 53), apoi ambele formații se angajează într-un ritm alert și spectaculos, realizând un meci de calitate, rar văzut pe terenurile mioritice. Partida se sfârșește în minutul 95 cu scorul de 1-1, formația giuleșteană rămânând să fie ținută în continuare la respect de Farul, care are un avans de cinci puncte.

*Sâmbătă, Chindia s-a deplasat la Voluntari. Târgoviștenii, după ultimele isprăvi din campionat, și de data asta și-au ținut obiceiul, administrându-le ilfovenilor trei goluri. Eroul meciului a fost dâmbovițeanul Popadiuc, el realizând un hat-trick. Ultimul gol a fost de excepție: cu un șut puternic a marcat de la 45 de metri, făcându-l de rușine pe portarul Mihai Popa. Iată că Toni Petrea nu-i de aruncat, așa cum a procedat cu el Gigi din Pipera!

*Seara, echipa lui Mititelu a primit, în Cetatea Băniei, trupa sibiană a lui Măldărășanu. Nici de data asta oltenii n-au făcut mare scofală. După ce au condus cu 1-0 au fost egalați, spre disperarea finanțatorului, care se tot agită că dă echipa cui dorește, gratis! Sanchi, zexe, zise contele Alexe!

*Duminică la prânz, la Mioveni, trupa locală a dat piept cu elevii lui Teja. Scor 0-0. Evenimente: botoșăneanul Dican a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, și VAR-ul a șters golul argeșenilor (minutul 81) acordat de adormitul „fluierici” Găman, întrucât mingea, cu o fază înainte, ieșise afară de doi coți!

*La căderea asfințitului a început meciul dintre UTA și CS Universitatea Craiova. Conduși cu 1-0 din minutul 13, craiovenii au reușit să egaleze prin Baiaram (minutul 45+1), ca apoi, profitând de eliminarea lui Anton din minutul 50, să înscrie peste șapte minute golul victoriei (2-1), prin același jucător. Izbânda de la Arad i-a mai descrețit fruntea lui Mirel Rădoi.

*Târziu, la ora când mai tot românul se bagă sub plapumă, „studenții” de la Universitatea Cluj i-au întâlnit pe „ceferiștii” lui Dan Petrescu. Ambițiile ardelenilor de sub Feleac s-au încheiat cu scorul de 2-1 pentru cei din Gruia, care, pas cu pas, vorba știm noi cui, urcă spre jilțul de aur, visul Bursucului!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
370 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger