AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuDon Quijote și Gigi Sihastrul

Don Quijote și Gigi Sihastrul

Lăsați de căruță de către primăria târgovișteană, care nu le-a mai dat niciun sfanț, fotbaliștii de la Chindia au pus de-un protest, că doar se poartă, refuzând să se antreneze. Geaba antrenorul i-a tot rugat să pună osul la… pregătire, că băieții din urbea fostă cândva capitală a țării au spus, ca la poker, pas!

Cum edilii municipiului au anunțat că bugetul pe anul ce-a venit orbecăind prin tomberoanele pline cu… lipsuri se pune la cale abia prin Făurar, mult-doritele carboave vor intra în… jepurile jucătorilor atunci, urmând ca până la ițirea lor drăguții de fotbaliști să se aboneze la o cantină populară și să doarmă în gară! Deh, nu-s bani!

*Dar cum nu toate lucrurile prind contur pe același calapod, lui Hagi îi surâde… prosperitatea, întrucât o companie americană dorește să investească în clubul Farul. Este vorba despre „777 Partners”, un fond de investiții cu sediul la Miami, care mai deține și alte echipe, aflate prin întreaga lume (Genoa, Standard Liege, Red Star din Franța, Vasco da Gama din Brazilia, Hertha Berlin). În plus, la „rotunjirea” vistieriei participă și fostul mare fotbalist brazilian Rivaldo Ferreira, campion mondial în 2002, vicecampion mondial în 1998, deținător de multe alte trofee, care a preluat zece la sută din acțiunile clubului constănțean. Eh, unde sunt rezultate și perspective, iată că vin și banii!

*Aflăm cu surprindere că Gigi Becali s-a hotărât să se călugărească de-adevărat, urmând să lase FCSB pe mâna uneia dintre fiice, iar el, scăpat de povara și nebunia fotbalului, să ia calea unei mânăstiri din Vâlcea, despre care se spune că a fost ctitorită din banii lui. Mă întreb cu cine s-o mai gâlcevi dânsul, dacă intră în tagma pustnicului Daniil Sihastrul!?

*Spre durerea fanilor, echipa națională masculină de handbal a ajuns ciuca bătăilor! La Campionatul European s-a făcut de râsul curcilor, pierzând toate meciurile din grupă: în fața Austriei a cedat cu 31-24, cu Spania la un scor și mai umilitor, 36-24, fiind învinsă apoi și de Croația, cu 31-25! Dacă prin anii ’70, ’80 handbalul românesc nu ar fi strălucit în lume, poate acum n-am fi atât de triști văzând forma slabă și lenevoasă a unei echipe ce nu are cum vreodată să se apropie de performanțele unor campioni precum Gruia, Gațu, Oțelea, Samungi, Birtalan și alții ca ei. Asemenea repere nu există, din păcate, nici în mentalitatea antrenorului Xavi Pascual, care declară nonșalant: „Spania merita să câștige, dar sunt mândru de echipa mea”! Nu știu cu ce mori de vânt se luptă Señor Pascual, dar pare un fel de Don Quijote de la Mancha, plutind într-un univers paralel!

*Acum când este în desfășurare Australian Open, iar toate cele trei tenismene românce au fost eliminate încă din primul tur, nostalgia ne poartă gândul la Simona Halep, suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj. Așteptând decizia din 7-8 februarie a TAS, ea a părăsit România și s-a mutat în Dubai, unde joacă tenis pe ruptelea, se plimbă cu iahtul și admiră spectacolele aviatice din Emiratele Arabe Unite. Așa zice presa. Din păcate, după spusele lui Ion Țiriac, mai probabil ea nu va primi o decizie favorabilă, situație care îi pune sub semnul îndoielii revenirea în tenisul de înalt nivel. Dar… cine știe, poate că „gena” de campioană se dovedește mai puternică!? Suporteri înverșunați, încă mai sperăm!

*Viscolul prognozat de meteorologii din televizoare nu a împiedicat reluarea campionatului, astfel că vineri, odată cu marea ninsoare, iadul alb, viforul neîmblânzit, s-a pornit Etapa a 22-a a Superligii. Regină a balului a ieșit trupa din Sfântu Gheorghe, ca urmare a celor șase goluri înscrise de Sepsi leneșilor elevi ai lui Leo Grozavu! Șase porții de gulaș livrate ieșenilor direct din laboratoarele covăsneanului Dioszegi! Scorul de o juma’ de duzină este de râsul… palmipedelor, cum ar zice un ornitolog!

*Seara, pe Giulești, Rapidul era gata-gata să deraieze din pricina celor trei pietroaie puse în cale de fotbaliștii de la FCU Craiova. Plecând în „cursă” mai mult pufăind, „garnitura vișinie” ajunsese în minutul 56 să privească speriată la tabela care arăta scorul de 3-1 pentru oltenii lui Mititelu. Dar noroc cu ploaia ruptă din potopul biblicului Noe, care i-a spălat pe băieții lui Bergodi de păcatele neputinței. Mai întâi, primind un nesperat penalty, detectat greu de ochișorii VAR, la hențul în careu comis de „juvetele” Lacroix, Rrahmani reduce diferența. Dar norocul nu se termină aici, deoarece a urmat o bâlbâială a portarului oltean, Gurău, care a împins în proprie poartă mingea șutată de neobositul Onea. Astfel s-a ajuns la egalitate, iar jocul foarte bun din finalul partidei a adus Rapidului, în minutul 94, golul victoriei: 4-3. Cât despre goalkeeperul craiovean, îi recomand să ia în calcul anunțul administratorului unui bloc din strada Carul cu… ploști, care caută un portar!

*La Cluj, pe un gazon foarte bun, neafectat de… vortex, echipa lui Sabău a învins ambițioasa trupă a lui Măldărășanu cu scorul de 2-1, prin golurile lui Chipciu și Popa. Sibienii au aprins primii tabela de marcaj, dar „șepcile roșii” au izbutit mintenaș să egaleze și să părăsească terenul în avantaj.

*Seara, la Ploiești, „găzarii” au primit vizita „câinilor roșii”. Pasa proastă continuă la Dinamo. Petrolistul Jair a risipit, în minutul 80, speranțele bucureștenilor, printr-un gol superb. Jocul nu s-a ridicat la valoarea unui meci de primă ligă, poate și pentru faptul că terenul a fost înghețat, dar nici „combatanții” nu au fost altfel!

*Duminică după-amiază, la Botoșani, CFR-ul lui Mandorlini s-a făcut de baftă pierzând cu scorul de 1-0 meciul cu trupa moldoveană. Posesori ai „lanternei roșii”, fotbaliștii din orașul aflat în Câmpia Jijiei au jucat fără teamă, cu multă dăruire și cu gândul că n-au ce pierde, atitudine ce le-a adus succes. Chit că-s ultimii din clasament, victoria împotriva clujenilor l-a determinat pe finanțatorul Valeriu Iftime să le adauge la salariu o primă bunicică.

*Tot duminică, dar seara, la ora când mai toate televiziunile se întrec în a inventa tot soiul de titluri bombastice, la Craiova oltenii lui Rotaru au primit vizita constănțenilor. Meci deosebit de spectaculos, câștigat de trupa lui Gică Hagi cu scorul de 2-1. Cu această victorie, Farul saltă în grupa play-off-ului.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
289 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger