Din sânul lui Avram…

S-a încheiat săptămâna de foc a Ligii întâi, moment hotărât imperativ pentru desemnarea cum-necum a unei campioane, prin reguli inventate peste noapte.

Cursa de urmărire a început în etapa a noua a play-off-ului, la poalele Feleacului, când CFR-ul, fără Dan Petrescu pe bancă din pricină de contractare a virusului liliecilor, a întâlnit echipa strănepoților lui Ștefan cel Mare. Meciul era foarte important pentru clujeni, aflați la patru puncte în urma Universității Craiova, ardelenii fiind condamnați să câștige pentru a emite pretenții de lider. Botoșănenii, mai puțin motivați, doreau victoria doar ca palmares, fiindcă prezența lor în Europa League era asigurată, chiar fără a ocupa locul al treilea, mulțumită faptului că FCSB a câștigat Cupa, iar Astra și Gaz Metan nu au drept de participare în competițiile continentului nostru, din motive… financiare! Jocul s-a arătat a fi anost, ardelenii dezvăluind că nu prea sunt în formă, poate și din cauza absenței câtorva titulari importanți, iar elevii lui Marius Croitoru, deja satisfăcuți de ideea prezenței lor în Europa, lăsând-o mai moale cu alergătura.

Partida, după cum a avut momente de lâncezeală, cred că s-a fi terminat cu un scor egal, numai că arbitrul întâlnirii, Marius Avram (ce nume biblic!), a suflat în fluier la o îmbrânceală anemică, produsă în careul moldovenilor între Pereira și Haruț, acordând deîndată lovitură de la 11 metri, transformată de Ciprian Deac! De aci încolo, cei din Gruia s-au pus cu tenderul în poartă, păstrându-și zestrea obținută prin dărnicia arbitrului-pitic.

Cum „omul în negru” a mai avut, în decursul vremii, unele… bunăvoințe față de echipa de pe Someș și cum în urmă cu ceva timp l-a împrumutat pe prietenul său Miklos Nagy, simbriaș al clubului CFR Cluj, fost coleg de arbitraj, cu suma de 130.000 de euro, suntem tentați să bănuim că acest Avram a făcut pe darnicul din sânul lui, ajutând astfel trupa Bursucului cu lovitura din minutul 41, care i-a asigurat victoria și cele trei puncte vitale! Luând în calcul păcatele arbitrului legate de unele greșeli în partidele conduse de el, la care se adaugă chestia cu împrumutul, mai toată suflarea fotbalistică dă să creadă că Avram nu prea este sfânt, motiv care îl va determina, mai probabil, pe Sfântul Petru să nu-i deschidă poarta Raiului… la o adică!

*Dar iată că și în liga secundă arbitrii dau câte ceva din bogatul lor… sân. Așa s-a făcut că la meciul Petrolului cu FC Argeș, arbitrul întâlnirii, Colțescu, a acordat, în minutul 87, o lovitură de la 11 metri pentru un henț imaginar, care ar fi fost făcut de petrolistul Țicu, facilitând victoria argeșenilor (2-1). Astfel, „găzarii” nu mai au nicio șansă la promovare în prima ligă, iar antrenorul Costel Enache, declarând că se simte părtaș la insuccesul echipei, a hotărât să nu mai rămână la Ploiești în sezonul viitor. Hm, iată că mai sunt și oameni de caracter!

*Revenind la play-off, ar fi trebuit să se joace, miercuri, partida Astra-Craiova. Ei, bine, întâlnirea nu s-a mai produs, motivul fiind nelipsitul virus cu piciorușe. Așa că meciul s-a amânat, și fiindcă cei care au avut jucătorul infectat au fost giurgiuvenii s-a tot șușotit ca punctele să se acorde oltenilor la „masa verde”, situație care i-a scos din papuci, pe drept, pe clujeni! Încă o bâlbâială a FRF-ului și a ălora de la LPF!

*Tot săptămâna trecută a jucat FCSB cu CFR. O parodie de meci, scenariul fiind regizat, la răzbunare, de Gigi Becali, care a ordonat trimiterea în teren a unei echipe cu mulți juniori. Această decizie oierul o anunțase cu ceva timp înainte, motivând sarcastic: „Trimit în teren juniorii, așa cum a făcut Craiova cu doi ani în urmă, și din cauza aia am pierdut campionatul (câștigat de Viitorul)”. Până la urmă, ardelenii au câștigat cu 2-0, după un meci, ca aspect, de liga a treia, cu golurile primite de Vlad, care e mai degrabă portar de bloc decât de fotbal!

*Luni seară, pe arena oltenilor, după amânări și tergiversări jenante privind programul primei ligi, s-a jucat meciul decisiv, meciul-finală, dintre Universitatea și CFR, care avea să desemneze campioana țării. După un joc destul de bun, a câștigat echipa cu jucători maturi, ambițioși și bine instruiți de năzurosul Dan Petrescu, absent la locul faptei din pricină că a fost vizitat, cu ședere prelungită, de virusul pandemic. Scorul de 3-1 obținut de clujeni dovedește într-o oarecare măsură diferența dintre cele două combatante, dar poate că el putea fi și altul, dacă juveții n-ar fi fost copleșiți de gândul la cupa de tablă, în momentele când Vinicius și Boli i-au vârât, cu țeasta, mingea în plasă lui Pigliacelli, pentru ca mai apoi fluierarul Ovidiu Hațegan să acorde un penalty, în urma căruia Deac a înscris al treilea gol.

Dacă neatentul tușier nu s-ar fi uitat, probabil, după ciuperci la faza cu pricina, ar fi văzut că Vinicius se afla în ofsaid! Nu spun că această eroare de arbitraj ar fi viciat rezultatul; ardelenii ar fi câștigat oricum partida, fiindcă au fost mai buni cu două clase față de alde Sucă, dar mă uit cum arbitrii dau din greșeală în greșeală, și nu le pasă! Pană la urmă, cu pandemie, cu bâlbe și sincope, competiția a ajuns la sfârșit, avem o campioană, care își merită pe deplin titlul! „Bursucul” și ai săi au luat luni seară al treilea titlu consecutiv, ceea ce spune ceva! În rest, despre celelalte echipe, cam ceață, într-un campionat… virusat !

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
300 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger