AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuDe primăvară capricioasă...

De primăvară capricioasă…

Etapa a 26-a a primei ligi a debutat vineri, cu partida dintre Sepsi și Chindia. Meci bramburit, în care cele două adversare au cam tras targa pe uscat, căutând mai mult să bușească nevinovatul balon, fără să încerce să joace câte ceva. Drăguții de fotbaliști se întreceau care mai de care să dea mingea cât mai sus și mai departe, în timp ce antrenorii lor răgușiseră de cât țipau la ei, în tentativa de a le corecta cumva atitudinea din teren. Dar „interpreții” „dansau” numai după capul lor, de parcă se aflau la o chermeză în care, de prea multă gălăgie, orchestra nu se mai aude!

Până la urmă, toată suflarea, redusă la cele două loturi cu amploaiții lor și câțiva porumbei lihniți de foame care ciuguleau cojile semințelor consumate de plictisiții medici ai (non)combatantelor, a crezut, după aspectul jocului, că tabela va îngheța la un scor nul. Numai că, în tot haosul ăla, în minutul 53, târgovișteanul Neguț, păcălindu-i pe adormiții Ștefănescu și Mitrea, a marcat golul ce le-a adus dâmbovițenilor trei puncte! *Al doilea meci al zilei s-a disputat la Ovidiu, între Viitorul și cei de la Clinceni. S-a jucat tare de la început, elevii lui Rednic infiltrându-se printre tranșeele adversarilor, dar fără a reuși să înscrie.

După un timp, văzând ei, elevii lui Poenaru, că nu-i a bună, s-au trezit din mahmureală și au început să-i hărțuiască pe alde Boboc. Și această schimbare de… macaz le-a adus în minutul 42 satisfacția înscrierii golului de către Andronic. În partea a doua s-a practicat un fotbal de maidan, în care toți se îmbulzeau, precum la pârtiile de schi, fără nicio perspectivă. Ilfovenii s-au retras după metereze, dorind să-și păstreze zestrea de un gol, dar, ca un făcut, în minutul 92 brunetul congolez Tsoumou, nepăzit de cine trebuia, a trimis mingea în plasa lui Vâlceanu, egalând (1-1), spre disperarea lui Ilie Poenaru. La meciul cu pricina l-am văzut pe arbitrul Marian Barbu, venit tocmai de la Făgăraș să conducă partida, cum nu a acordat, în favoarea oaspeților, un fault clar în careu, atunci când portarul constănțean Cojocaru, în minutul 82, s-a suit în spinarea lui Chunchukov, ca la jocul lapte gros, practicat de elevi în recreații pe vremea când lecțiile se țineau la școală, nu pe tablete și alte… bazaconii cu sau fără fir!

Cât despre arbitraj, vai de el! De altfel, atâta vreme cât arbitrajul românesc este condus de un grec sadea, Kyros Vassaras, care stă tot timpul pe la el pe-acasă și nu știe o boabă românește, nu poate fi altfel! Oare, în țara asta nu se află niciun român în stare să conducă onorabil Comisia Centrală a Arbitrilor? Până și aici ne vindem altora?! *Sâmbătă, la vremea prânzului, în Bănie sosiră pentru o luptă scurtă strănepoții lui Ștefan cel Mare. După un joc nu prea lăudabil, Universitatea a câștigat cu scorul de 1-0, prin golul înscris, în minutul 43, de puștiul Baiaram, care se dovedește, pe zi ce trece, a fi un fotbalist talentat. Oltenii alcătuiesc o trupă bună, însă aceasta deocamdată nu poate depăși ștacheta peste care au sărit FCSB și CFR Cluj. Proaspătului antrenor elen Ouzounidis îi mai trebuie, în toate compartimentele, jucători. Altfel, va rămâne de căruță, eventual pe locul pentru care se atribuie medalia de bronz! *Aproape de crucea nopții, la Arad s-au întâlnit formațiile dirijate de Laszlo Balint și Edi Iordănescu. Băiatul lui Tata Puiu a schimbat din mers maniera de joc a echipei, considerând, pe bună dreptate, că tactica învățată de fotbaliștii din Gruia de la Dan Petrescu se cam coclise! Jocul a fost animat, clujenii fiind mai mereu în atac. Cu toate astea, nu au reușit să înscrie, în ciuda multor ocazii, decât tot dintr-o fază fixă, ca pe vremea Bursucului, prin bătrânul Vinicius, gol marcat cu capul după o lovitură de colț executată de Ciprian Deac.

Şi dacă partida a plăcut, nu același lucru se poate spune despre „fluiericiul” Adrian Cojocaru, care l-a eliminat pe Edi Iordănescu (cartonaș roșu direct!) fiindcă tehnicianul clujenilor a protestat la decizia de a nu se acorda un corner pentru echipa sa. Mai scriam și cu alte ocazii că mulți dintre arbitri își fac de cap, se cred Dumnezei, și profită de faptul că timp de nouăzeci de minute pot lua orice decizii doresc, și atunci, din orgolii primitive, își arată… veninul! Prin țările unde fotbalul e… fotbal, nu ca la noi unde calitatea jocului este submediocră, nu prea vezi așa ceva. Altfel zis, cum e turcul, și pistolul! *Duminică, la ora când cei care prânzesc se retrag pentru siestă, la Giurgiu, echipa ciumpăvită a lui Neagoe i-a așteptat la capul Podului Prieteniei pe sașii de la Hermannstadt, pentru a-și încerca forțele. Jocul n-a fost însă deloc amical, dunărenii forțând victoria, pe care, de altfel, au și izbutit-o, câștigând cu 2-1. Încă trei puncte bunicele pentru formația finanțată de doamna Niculae, care a preluat… cheltuiala echipei, în locul soțului aflat câțiva ani plecat de-acasă!

*Meciul serii s-a disputat la București, la mustață, cum se spune, privind timpul, deoarece de la ora 24 capitala și-a închis, din pricina covidului, porțile și cam toate locurile unde cetățeanul se mai putea distra, lua masa, bea o cafea ori viziona un spectacol sau film. Cu această nouă opreliște, scumpilor noștri tineri care hălăduiau nopțile pe străzi li se taie porția de mătăhăială, fiind obligați să-și omoare plictiseala între pereții caselor proprii. Revenind la fotbal, care, oricum, se joacă în continuare fără spectatori, uneori pe veresie, în partida cu pricina am văzut, printre altele, cu ajutorul televizorului, cum trupa lui Becali a câștigat meciul cu medieșenii printr-un gol norocos și nemeritat, înscris de Tănase în minutul 92. Este de remarcat că elevii lui Toni Petrea nu au reușit să tragă niciun șut la poarta lui Pleșca, până în clipa când s-a ajuns la finalul partidei! Această carență arată sterilitatea atacului. Oricum, târâș-grăpiș, alde Moruțan se mențin pe primul loc. Ce o mai fi, vom mai vedea! Pe de altă parte, tot la meciul respectiv, l-am văzut pe arbitrul Iulian Călin cum acorda fault de îndată la orice cădere a „roș-albaștrilor”, pe când celor de la Mediaș, mai rar! Hm!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
280 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger