De măgan!

Ardelenii, atunci când sunt nemulțumiți de rezultatul unei activități ‒ așadar, nu un „lucru bine făcut”, vorba președintelui nostru ‒, dau din cap a pagubă și zic că a fost „de măgan”, adică, pe înțelesul tuturor, degeaba! Eh, cam aceeași cimilitură au spus-o fanii fotbalului când au văzut isprava doar pe jumătate împlinită a fotbaliștilor antrenați de Nicolae Dică, în partida din Conference League cu Anderlecht, încheiată cu un scor egal: 2-2.

E drept că simbriașii lui Becali s-au manifestat altfel decât în celelalte meciuri disputate în cadrul grupei B a respectivei competiții, jucând ceva fotbal, însă cu toată strădania lor nu au reușit să obțină decât un punct, care adunat cu încă unul obținut anterior dă o sumă… potrivită pentru ocuparea ultimului loc (al patrulea) în clasament. Primii au marcat belgienii, în minutul 38, prin Verschaeren, apoi scumpul macaronar Compagno (un milion jumate de euro a dat Becali pe el) a egalat (în minutul 60) printr-o lovitură imparabilă cu capul. Dawa, fundașul cu apucături de centru înaintaș, s-a remarcat și el: mai întâi cu o gafă, căci a dormit la golul înscris de Vertonghen (în minutul 75), dar ulterior tot el a adus egalarea, în minutul 82, trimițând mingea cu pieptul în poarta lui Van Crombrugge. Deși Anderlecht nu mai este ce a fost, a arătat că oricum știe mai mult fotbal decât băieții de pe Dâmbovița, dintre aceștia din urmă excelând doar portarul Târnovanu, care a apărat câteva mingi… imposibile! Constatarea că „roș-albaștrii” nu au mare valoare este dată de insuccesele lor în meciurile internaționale, fiind confirmată amar și de declarațiile lui Gigi Becali, care își arată nemulțumirea fățiș, el afirmând că s-a decis să reducă în mare măsură cheltuielile, micșorând echipa și desființând formația (anexă) din Clinceni și o parte din cele ale Academiei, din douăsprezece eliminând șase! „Nu sunt prostul, proștilor: 500.000 de euro la Clinceni, 1,5 milioane la Academie, deci două milioane pe an; ce am înnebunit?” Ei, se pare că da, zic adversarii de la clubul Steaua!

*Al doilea meci în Conference League al echipelor noastre a fost cel dintre turcii de la Sivasspor și ardelenii de la CFR Cluj. „Bursucii” lui Dan Petrescu au o pierdut partida cu un scor de forfait (3-0), coborând în clasamentul grupei de pe primul loc pe al doilea, unde tremură în așteptarea rezultatelor din 3 noiembrie, dintre Slavia Praga și Sivasspor și, bineînțeles, dintre ei și Ballkani. În timpul jocului, clujenii păreau că au băut ceai de mac, iar turcii terebentină! Din toată desfășurarea partidei, în care elevii antrenorului Riza Calimbay au făcut un adevărat spectacol în fața a vreo șase mii de spectatori gălăgioși, se poate reproșa arbitrului norvegian Saggi că a acordat, în minutul 21, gol pentru gazde dintr-o poziție suspectă de ofsaid, dar cum VAR nu a existat, suspiciunea a rămas fără confirmare. Concluzia: un rezultat rușinos al echipei noastre campioane!

*Și-acum, buf în campionatul nostru din… Superbet, pardon Superligă! Primul meci, vineri, Chindia-Botoșani, a luat sfârșit cu scorul de 2-2, dar rezultatul putea fi altul dacă arbitrul Chivulete nu i-ar fi lipsit pe târgovișteni, în minutul 81, de o lovitură de la 11 metri, când Daniel Popa a fost împiedicat de Eduard Pap în propriul careu. Complici la furtișag fiind și cei de la VAR, care nu au reacționat! În plus, „fluiericiul” s-a dat în stambă arătându-i cartonașul galben antrenorului dâmbovițenilor, Toni Petrea, fiindcă omul a deschis gura în semn de protest la numeroasele decizii anapoda, mai toate în defavoarea echipei lui. Partida s-a încheiat cu un cor al spectatorilor care cântau de zor: Hoții, hoții!

*Al doilea meci s-a disputat în Cetatea Băniei, între FCU 1948 și Farul. Joc bun, vioara întâi fiind trupa lui Mititelu, care a ratat câteva ocazii rarisime. Finalul confruntării a consemnat scorul de 2-1 în favoarea echipei lui Hagi, care, așa cum îl știm, corect în aprecieri, a spus: „Am luat prea mult în seara asta. Am avut noroc”. Juveții, treziți din lâncezeală, s-au dovedit, de data aceasta, o formație solidă care pasează mult și reușește să ajungă des în careul adversarei. Forma excepțională a portarului constănțean i-a vitregit de un scor egal, ba chiar de o victorie!

*Sâmbătă, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, echipa edilului Pandele a primit vizita găzarilor ploieșteni. Speculând contraatacul, elevii lui N. Constantin au reușit să înscrie în minutul 10, prin Grozav, apoi n-au făcut altceva decât să-și canalizeze eforturile pentru a menține acest rezultat de 1-0, dorință ce s-a împlinit. Ilfovenii au dominat și au controlat jocul, dar au ratat ocazii bune, zeița Fortuna închizând ochii la încercările lor! Se vorbește pe la colțuri că antrenorul Ciobotariu a început să-și adune de prin baia cantonamentului lucrurile de bărbierit și forfecuțele de unghii!

*La Sfântu Gheorghe, echipa locală s-a luat la întrecere cu cea a nepoților lui Nea Mărin. Două formații cu ochii pe play-off, precum pițigoiul pe prună! Rar mi-a fost dat să văd un asemenea joc! Partida a fost câștigată de Universitatea Craiova, grație singurului șut oltenesc tras pe poartă, de Vătăjelu. În schimb, covăsnenii au avut nenumărate ocazii, au dominat total jocul, i-au înghesuit pe craioveni în propriul careu, dar mingea nu a vrut cu niciun chip să intre în poartă. Norocul a fost de partea elevilor lui Rădoi, care și-au consolidat locul în play-off!

*Duminică, Rapidul a fost gazda CFR-ului din Cluj-Napoca. Meci aspru, „garnisit” cu cotonogeli ca-n „Șapte păcate” și cu prezența unui arbitru depășit de situație, care, din motive neștiute sau necinstite, i-a furat pe ardeleni ca în codrul Vlăsiei. Acest Cătălin Popa a decis scorul final de 2-1 în favoarea giuleștenilor, acordându-le două lovituri de la punctul cu var, care nu au avut niciun suport real. De altfel, Ion Crăciunescu a declarat: „Ambele penalty-uri au fost acordate greșit”! S-a văzut și din avion că în minutul 32 Luckassen a comis un fault în atac, iar în minutul 68 Dugandzic s-a împins cu Burcă, apoi s-a trântit la pământ. M-a surprins refuzul „fluiericiului” de a da curs interogării VAR-ului, și n-am înțeles de ce „interpreții” nu au intervenit să-l tragă de mânecă?! Atunci pentru ce se mai aduce pe terenuri această… mașină infernală, cu oameni bine plătiți, care, după cum se vede, nu-și fac datoria?! Poate că Rapid ar fi câștigat partida, fiindcă a fost, la toate capitolele, superioară CFR-ului, dar această victorie dată cadou de Popa nu servește cu nimic fotbalului românesc, poate doar orgoliilor. Sper că respectivul „om în negru” va sta câteva etape în fața televizorului de la domiciliu!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
343 afisari

2 COMENTARII

  1. & Dincu a demisionat ca sa avanseze Petrescu la Statul Major si Dan Petrescu cu CFR Cluj in cupele europene, o „demisie profitabila”, pentru CFR Cluj, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger