De la lume adunate

A dat Bunul Dumnezeu și anul în care i s-a tăiat coada Covidului s-a încheiat și, odată cu sfârșitul lui, încercăm să uităm multele insatisfacții trăite din pricini de tot felul. Ca microbist, e destul să-ți amintești de ghela dată, până una-alta, de „tricolorii” lui Iordănescu cel mic și de miopul Burleanu, ca să te întristezi și să-ți treacă amocul de fotbalul carpatin, ce stă proptit pe marginea copârșeului, mai ales că n-ar fi de mirare dacă în acest an, 2023, se va prăbuși pe de-a-ntregul sub capacul lui. Vom vedea peste puține luni dacă temerea se va adeveri, când „naționala” va da piept cu câteva echipe unse și ele cu speranța calificării la Campionatul European.

În așteptarea trezirii fotbaliștilor noștri, să dăm o raită printre dunele de nisip îmbibate de petrol, în Qatar, unde cu puțină vreme în urmă s-a încheiat Turneul Final al Cupei Mondiale, competiție a cărei norocoasă câștigătoare a fost să fie Argentina. Zic norocoasă întrucât faimosul și mult-râvnitul trofeu, furat în urmă cu mulți ani și înlocuit cu unul dintr-un metal mai puțin prețios, s-a acordat după loviturile de departajare, considerate de mai toată lumea ca fiind un joc al hazardului ce inclină după bunu-i plac balanța șansă-ghinion, adică la noroc, precum la barbut! Dar, obiectiv privind lucrurile, sud-americanii conduși de Messi, pe parcursul competiției, au făcut câteva partide care au demonstrat că nu întâmplător cupa cu pricina a poposit acasă la ei, unde fotbalul dă pe-afară de jucători rasați. Aprecieri merită și franțujii, care au pierdut „la mustață”, căci și ei, cu puțin mai mult noroc, puteau câștiga. Deși, dacă e să fim să fim drepți până la capăt, băieții ăia care au trimis mingea pe lângă poartă ori în bară nu au fost lipsiți doar de noroc, ci și de tehnică, fiindcă tot… gura lumii clevetește că „11 metri nu se apără, se ratează”!

*Revenind la turma noastră de mioare, observăm cu veselie cum unii antrenori umblă după potcoave de cai decedați, schimbând echipele ca pe… Era să spun ca pe ciorapi, dar observ cu mirare că mai toți tinerii își încalță botinele pe piciorul gol, din nu știu ce motive, unii cică din cauză de… modă. Cum încălțările ei le poartă pân’ se terfelesc, mă întreb dacă ele, ca și franjurile blugilor ce înconjoară genunchii scoși la vedere n-or polua cumva atmosfera?! Or, acum, când întreaga lume bună (adică bogații planetei, din iahturile și avioanele lor personale dotate cu sisteme de climatizare performante) vrea să ne reducă acest aer (stricat) la cote de să înghețe aisbergul ‒ prin interzicerea creșterii cornutelor mari, a întrebuințării cărbunilor, carburanților etc. (mai nou constatându-se de către niște „specialiști” că și simpla coacere a cozonacului poluează urât al naibii atmosfera în care viețuim, ba chiar și pregătirea la cuptor a curcanului ori puiului – pentru cine n-are bani de curcan ‒ duce la dezastru) ‒ apare firesc întrebarea cum de încălțații făr-de ciorapi nu sunt luați la ochi de ecologiști și platnicii lor?! Dacă-i condamnă pentru poluare… vizuală, subscriu și eu! Dar să revenim pe pășunea noastră (la figurat, desigur, la propriu fiind un termen perimat, curând chiar interzis), adică la plimbarea antrenorilor de colo-colo. Şi-l iau ca etalon pe simpaticul oltean Neagoe, alias Geană, care nici n-a apucat bine să străbată Corso din Cluj de la un capăt la altul ori să cunoască toți jucătorii Universității, fiindcă, aflând de demisia lui Mirel Rădoi, juvetele a luat primul ghezăș din gara de sub Feleac și a coborât (s-a coborât!, zic unii) în Țara Banilor, lăsându-l pe edilul Boc precum statuia lui Mateiaș Rex din Piața Centrală a orașului de pe Someș.

*Mai zilele trecute, întâlnindu-mă în târgul de animale din familia Suidae cu un fan din Țara Bârsei, acesta m-a oprit și m-a rugat să merg la Federația de Fotbal să aflu, ș-apoi să-i transmit și lui, de ce pentru suma de vreo 1500 de lei, pe care clubul sibian o datora unui jucător, echipa de fotbal Hermannstadt a fost penalizată cu 9 puncte, fiind trântită de pe locul al șaselea pe undeva pe la coada clasamentului! Nu mă miră nedumerirea microbistului de pe Cibin, fiindcă și mie mi se pare exagerată măsura luată de Comisia ce funcționează sub acoperișul FRF, atâta vreme cât suma cu pricina este mai sărăcuță până și față de leafa unui gunoier! Mă întreb: dacă așa-i regulamentul, ce regulament e ăsta? Iar dacă „distinsa” Comisie a hotărât o asemenea năstrușnicie, ce comisie e asta?

*Construit cu 95.000.000 de euro, Stadionul Steaua, ridicat pe vechiul amplasament din Ghencea, pe banii statului, a fost dat în administrare clubului militar. Din păcate, eficientizarea lui, din pricina unor „Moș Teacă” aflați în conducerea clubului, nu interesează pe nimeni, elegantul edificiu fiind lăsat în dorul lelii: scaunele de plastic sunt veșnic prăfuite, magazinul de prezentare nu a fost încă deschis, chit că arena s-a dat în folosință de un an jumate, interes pentru atragerea suporterilor nu există, iar spațiile comerciale sunt insuficiente. Ca o… curiozitate, doar suporterii echipei din liga a doua au acces în incinta lui, alții, ca și alte formații, neavând acest drept. De luni de zile, Gigi Becali se zobește ca trupa sa, FCSB, să poată primi dreptul de a juca pe acest teren (nu gratis!), dar șefii în cizme îl refuză! Poate că premierul și ministrul Armatei îi vor potoli pe acești stăpâni prin danie ai stadionului și îi vor obliga să admită disputarea și a altor partide, în afara celor jucate de formația lor, Steaua! Ce naiba, doar nu sunt pe moșia lor! *Informându-se, nu știu de unde, că Guvernul României este obligat de Uniunea Europeană să instituie „blackout-ul” în orele de vârf, o mulțime de microbiști mă întreabă ce se va întâmpla cu transmisia de fotbal la tv, în cazul întreruperii curentului electric în timpul când se dispută meciuri?! Nici eu nu prea știu, dar bănuiesc, de bună seamă, că jocurile cu pricina se vor retransmite la ore când electricitatea își va relua accesul pe fire. Cât despre cum scăpăm de întuneric și enervare? Păi, vom sta la lumina lumânării cu ochii pe pereți! Eu însă am fost precaut și mi-am cumpărat un felinar cu gaz lampant, de care am avut în copilărie din pricina camuflajului rânduit în timpul bombardamentelor americanilor din ’44 peste București!