De frica… vortexului!

Înspăimântați la culme de plăzuiturile fetelor de la televiziunile mioritice, cum că pe tărâmul patriei noastre va da buzna o mare nenorocire meteorologică, vortexul polar, mai toate echipele din prima ligă, chiar și din cea secundă, au fugit, fără să mai țină cont de anticul calendar respectat de legendarul Topor, prin alte țări, acelea unde se retrag de obicei, la vreme de iarnă, cârdurile de păsări călătoare.

Sperietura s-a văzut a fi cam de măgan, întrucât vortexul ăla, care-i de fapt o răcire tranzitorie pricinuită de un vânt cu viteze mai mari, în realitate un jet stratosferic, n-a prea făcut ce propovăduiau duduițele de pe micile ecrane, ci a lansat un crâmpei de iarnă, cu viscol și nămeți durați pe alocuri, așa cum s-a tot întâmplat pe plaiurile noastre în acest anotimp încă dinainte de Burebista. Luând de-a bună ce se băsădește pe la televiziuni, mai toate cluburile de fotbal au… roit-o pe unde nu-s… vortexuri, ci doar soare, iarbă verde, și unde seara, pe pitite, merge o gură de bere din hamei nemodificat genetic! În acest sens, cel mai asaltat loc de pe Terra, ales de o droaie de echipe, se află în arealul minunatei Antalii! Acolo s-au deplasat ocupanții primului loc al clasamentului, slujbașii latifundiarului din Pipera, Becali, ca și nepoții lui Sucă, oltenii lui Rotaru. Tot în Antalya au dat o fugă purtătorii „lanternei roșii”, nefericiții botoșăneni, precum și „politehnicienii” din orașul istoricului tei al lui Eminescu. De-acolo nu lipsește, precum martie din post, nici trupa lui Dioszegi, din Sfântu Gheorghe.

Tot frica de zăpezi cât casa și viscole ca-n Siberia, vârâtă-n sufletele noastre de meteo-dependentele televiziuni, i-a îndemnat și pe simbriașii edilului din Voluntari să meargă tocmai pe coasta Adriaticii, în regiunea Bari. Mai curajoasă, Farul, cu Hagi în frunte, „s-a riscat”, mergând în Polonia! În timp ce falșii ceferiști din Cluj au preferat să călătorească la Valencia, orașul artelor și al științei, și unde se găsește catedrala în care s-ar afla Sfântul Graal. Să existe oare vreun fotbalist atras de un pocal… gol?! Minune dumnezeiască ar fi! Mai sunt ceva echipe și de partea cealaltă, adică a celor cu mai puține pretenții cosmopolite, care n-au tremurat de teama vortexului și s-au hotărât să nu treacă bariera Schengen-ului, rămânând să-și facă antrenamentele „acasă”, cel puțin la început. Astfel, Poli Timișoara a ales ca loc de caznă Poiana Brașov, Dinamo urmând să facă ture pe terenul proprietate din Săftica.

Oțelul lui Dorinel Munteanu a început pregătirea „acasă”, pe malul Dunării, și apoi a luat drumul spre Vatra Dornei. Cât despre „șepcile roșii”, deocamdată Sabău e preocupat de cât de repede va învăța limba turcă, fiindcă o echipă de investitori din țara lui Erdogan a acontat cu suma de 800.000 de euro o parte din acțiunile clubului clujean! Sibienii, struniți de Măldărășanu, se pregătesc, până una-alta, pe malul Cibinului, dar în curând își vor lua zborul și ei spre meleagurile turcești. După cum se vede, multe echipe pleacă să se pregătească prin străinătățuri, că… așa e moda! În timpul regimului trecut, îmi aduc aminte, cluburile își trimiteau echipele prin localități din țară, unde, la timpul iernilor, zăpada era de-un metru! Și bieții fotbaliști „înotau” cu osârdie prin nea, întărindu-și fibrele mușchilor.

Am vizitat într-o iarnă, la Forban, cantonamentul echipei Steaua, unde ca să ajungi la cabana ocupată de jucători nu puteai reuși decât agățat de un ARO. I-am văzut acolo cum transpirau de zor pe Puiu Iordănescu, pe Liță Dumitru, Teo Anghelini, pe Troi și Tudorel Stoica, și atunci am înțeles de unde aveau băieții ăia atâta forță pe terenul de joc. Pentru că, printre altele, se luptaseră cu nămeții, nu mângâiaseră delicat cu vârful pantofilor de firmă iarba mătăsoasă de prin țările cu climat blând. Acuși, fotbaliștii de azi nu prea mai au rezistență fizică, îi vezi pe unii de-a dreptul vlăguiți, cum se cer afară din joc! Deh, îi cred, că nu au cum să se zobească sub mângâierile soarelui din Antalya! Şi astfel cantonamentul a prins un aer de… vacanță!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
280 afisari

1 COMENTARIU

  1. @ ”Legitimări la Dinamo”,
    ,,Roman: Săltat și amendat de polițiștii locali pentru că a curățat zăpada de pe trotuar și nu s-a legitimat”
    adevarul.ro
    , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger