Meciul de marti seara dintre olandezi si tricolori a fost un dus cu apa de la gheata aplicat de batavi elevilor lui Piturca. Ne gandeam noi ca va fi greu la Amsterdam, ca probabil vom pierde ori poate, cu putin noroc, am putea obtine un rezultat de egalitate, dar sa inghitim patru goluri si, in plus, sa jucam de parca loveam mingea cu laba gastei, nu ne-am inchipuit. Cum a alcatuit el, Piturca, echipa, nu comentam ca sa nu fim banuiti ca facem pe tehnicienii, dar felul in care au jucat „preferatii” ne pune pe ganduri si ne ispiteste sa ne intrebam daca in tara noastra exista vreun jucator de valoare.
Ma uitam la cultivatorii de lalele cum o tuleau cu mingea la picior de credeai ca le pusese Louis van Gaal terebentina in sorturi, si nu puteam sa nu-i compar cu alde Bourceanu care alergau de parca atunci incheiasera o cursa de maraton. Caseta cu lectia de fotbal predata de gazde echipei lui Piturca ar trebui cumparata de la televiziune si pusa la toate sedintele tehnice tinute de antrenorul din Odorel. Nu de alta, dar poate asa mai capata un dram de cunostinte si unul ca stelistul Gardos, care, luandu-i locul lui Goian – cel care in jocul cu ungurii a fost penibil si a oferit adversarilor un penalty -, a avut o prestatie slaba, facand si el un fault in propriul careu, dandu-i posibilitatea lui Van Persie sa-i traga o scatoalca lui Pantilimon. Poate ar fi de spus ca inlocuitorul lui Tatarusanu a fost mai tot timpul neatent si nesigur, dar ce mai conteaza, cand iubitii sai colegi s-au prezentat la fel de… modest?! E de aratat ca Dodel, spaima fetelor cu nuri, a fost „de lemn Tanase”, nereusind mai nimic din incercarile timide, iar Grozav si Stancu au alergat de colo-colo fara niciun rezultat, ei amintindu-ne de zicala „ca si calul alearga, dar ce folos”! Bourceanu si colegul lui de linie, Pintilii, au cam dormit, ei visandu-se, probabil, in compartimentul vreunui tren care-i transporta prin Brazilia la meciurile Campionatului Mondial de la anul! Despre ceilalti, nu se poate spune ca au stralucit, dar macar n-au fost penibili. Pana la urma, singurul care a pus osul si a incercat sa-i mai depaseasca pe fundasii olandezi a fost micutul Adi Popa, jucatorul lipsit de experienta jocurilor internationale adus de Reghecampf, de putin timp, la Steaua, de la Chiajna. Asadar, acum la echipa nationala s-a asternut o ceata destul de groasa si, daca fotbalistii care o compun nu-si recunosc slaba lor participare, inseamna ca trebuie sa ne ascundem capul in nisip, precum strutul. Culmea intamplarii face ca sansele noastre de a obtine locul al doilea in grupa sa nu fie compromise, intrucat ungurii nu au decat un punct inaintea noastra, dar vin sa joace returul la Bucuresti! Si atunci, de ce sa nu speram ca am putea merge in tara sambei la turneul final, chit ca jucam precum bolnavii de la spitalul de ologi?