Cu sufletul la gura

Campionatul 2018-2019 al primei ligi a fotbalului carpatin si-a dat duhul, final deloc fericit pentru unele echipe, dramatic pentru doua dintre ele, care vor retrograda in divizia secunda, si ceva mai vesel pentru cele patru calificate in cupele europene.

Cei mai exuberanti au fost „feroviarii” fara cale ferata de la CFR Cluj, fruntasii cursei, care pentru adjudecarea cupei de aur l-au „coborat” din… tren, cu cateva „statii” inainte de final, pe portughezul Conceicao, si l-au adus de peste tari si mari, ca sef de garnitura, pe navalnicul Dan Petrescu. Nu acelasi sentiment l-au trait cei de la FCSB-ul lui Becali, care au tras caruta la peronul doi, echipa nereusind, desi are multi fotbalisti foarte buni, sa le ia fata clujenilor. Cei care s-au zobit mai abitir decat pietrisul sarit din concasor au fost juvetii. Acestia, chiar daca au avut o echipa rapida, n-au izbutit sa le scufunde vaporul constantenilor de la Ovidiu, trupa de copii zvapaiati a lui Gica Hagi luand de la Federatie medaliile de bronz. Mai in josul clasamentului, capriciosii de la Astra din Giurgiu s-au clasat pe locul al cincilea, inaintea echipei daco-maghiare din Sfantu Gheorghe, Sepsi. Cam asta-i poza din actualul campionat, in sectorul play-off-ului. Cat despre celelalte formatii, ajunse in play-out, cea mai galonata este trupa lui Edi Iordanescu, Gaz Metan. Ea termina strofocarea pe primul loc al acestei sectiuni secundare, si al saptelea daca e sa vorbim despre intregul clasament. Cei care si-au ros propriile arsice in aceasta cavalcada din fotbalul mioritic sunt, din pacate, „cainii rosii”, hingheriti de Mircea Rednic. Ei, sarmanii, printre schelalaituri, nu au putut trece de moldovenii din Botosani, care au ocupat locul secund al play-out-ului. Dupa Dinamo, s-au plasat simbriasii edilului Pandele, FC Voluntari, iar la trena acestora s-au inghesuit fotbalistii din orasul unde se afla teiul lui Eminescu. Emotia mare, cat roata unui faeton, au trait-o fotbalistii de la Hermannstadt si Calarasi, ei fiind condamnati sa joace duminica „ruleta ruseasca”, primind ori trimitand… glontul retrogradarii! Cu sufletul la gura, cele doua s-au pornit, asadar, la joc, rugandu-se, fiecare dintre ele, Cerului sa faca in asa fel incat sa moara capra adversarului! Intrand pe teren dupa un adevarat potop, ce a transformat gazonul intr-o balta namoloasa, cei douazeci si doi de fotbalisti, mai ales in prima parte a intalnirii, n-au facut altceva decat sa bubuie „peticita” si sa alunece ca pe ghetus, lasand, prin lipsa lor de combativitate, fotbalul in plata Domnului. In partea a doua insa, ambele echipe si-au mai dres tirul si au inceput sa dea, din cand in cand, cate-o raita prin proprietatile adverse. Asa stand lucrurile, calarasenii izbutesc sa inscrie in poarta sibienilor, reusita ce descatuseaza adevarate momente de delir pe banca lor de rezerve. Numai ca, dupa o vreme, cei de pe Cibin egaleaza, primind astfel un „bol” de energie, asemenea calului din povesti care a mancat jaratic: ei se invigoreaza si ataca, ataca mereu, iar in minutul 97 (!) dau lovitura de gratie portarului Straton si intregii echipe conduse de hirsutul Dan Alexa. Cu asta se incheie suspansul; Hermannstadt se califica pentru barajul cu cea de-a treia clasata din liga secunda, Universitatea Cluj! Iar dunarenii, cu lacrimi pe obraji, se intorc in divizia din care au venit! Adica, a doua!

P.S. Sambata, la Madrid, s-a jucat ultimul act din Cupa Campionilor Europeni. Spre rusinea „multimilionarilor” de la Barcelona si Ajax, echipe eliminate in meciurile semifinale, ambele finaliste au fost din Anglia: Tottenham si Liverpool. Meciul a debutat neasteptat, caci in minutul 2 al partidei Salah a fructificat o lovitura de la unsprezece metri, acordata cam usurel de arbitrul intalnirii, aducand in avantaj echipa din Liverpool. Cum era de asteptat, londonezii au suportat destul de greu golul primit inca din… fasa, punandu-se anevoie pe picioare! In repriza secunda insa au dominat si au avut cateva ocazii de a inscrie, dar portarul „cormoranilor” a fost un adevarat inger pazitor al buturilor. Reprezentantii constructorilor de vapoare au jucat pragmatic, aparandu-se cu mult calm, iar in minutul 87, la un contraatac, au reusit, prin Origi, sa oblige tabela sa arate scorul de 2-0! Cu aceasta, dupa ceva ani (vreo paisprezece), Liverpool izbuteste din nou sa castige mult-ravnitul trofeu al Ligii Campionilor, readucand, cu aceasta isprava, suprematia fotbalului european in tara-mama!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
118 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger