AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuCând la bal, când la spital

Când la bal, când la spital

Joia trecută, la Cluj, pe un teren cam fleșcăit, garnisit cu câte-o roabă de noroi trântit în fața porților, echipa noastră națională a primit vizita amicală a reprezentativei Sloveniei. Un meci în care tânărul selecționer Edi Iordănescu își făcea începutul unei noi promisiuni privind rezultatele trupei mioritice, luată în custodie în urmă cu câteva luni de la Răzvan Burleanu. Jocul a avut două fețe: prima, în care slovenii le-au ascuns mai tot timpul mingea românașilor, dominând cu autoritate și înscriindu-le două goluri, și o a doua, când ai noștri, treziți de cafeaua din pauză, și-au reparat atitudinea în privința implicării, prezentându-se surprinzător de bine, dominându-și copios adversarul și izbutind să înscrie un gol, atenuând, cumva, din greutatea înfrângerii suferite. Din păcate, chiar cu acest joc avântat, nu au reușit măcar egalarea, care ar fi fost meritată, fiindcă portarul oaspeților s-a opus, dar nu doar el, ci și bara, la unul dintre șuturile lui Moruțan. Sunt convins că dacă alde Pușcaș ar fi jucat în prima repriză precum au făcut-o în cea secundă, rezultatul putea fi altul, însă trebuie spus fără menajamente că drăguții de ei, în primele 45 de minute, mai mult au tras, cum se spune, targa pe uscat, pasând greșit, pierzând mai toate duelurile, lipsiți de ambiție, neaplicând un marcaj potrivit, lăsând spații nepermise între linii și alergând în dorul lelii, de parcă participau la crosul popular de 1 Mai! Privindu-i cum târnosesc mingea pe gazon, eram îndemnat să închid televizorul, dar n-am făcut-o, mânat de niscai speranțe ascunse. Ce s-a întâmplat la cabine în pauză este greu de presupus, dar, cum scriam mai înainte, de cum au intrat în teren s-au comportat ca niște fotbaliști adevărați, așa cum ni i-am dorit, ambițioși, luptând pentru fiecare minge, dublându-se la nevoie și reușind să-i pună pe elevii lui Matjaz Kek în situația de a-și apăra victoria cu multiple trânte, cotonogeli și mingi trimise prin tribune. Erau aceiași jucători, cu aceleași fețe, dar cu altă mobilitate, ca și cum Edi îi clonase! După acea repriză bună, încep să cred că fotbaliștii noștri au valoare, dar le lipsesc uneori ambiția și dăruirea, ba mai mult, spre nemulțumirea antrenorului și a publicului, sunt dominați deseori de năzureala jocului opțional, adică își pun doar când vor ei mușchii la muncă, părăsind după toane lâncezeala și automenajarea. Așadar, când… catadicsesc, ei pot face față unor adversari destul de dificili. Mitanul al doilea al acestei întâlniri cu rapacea echipă slovenă a dovedit, fără tăgadă, acest lucru! Să sperăm că de-acum încolo „tricolorii” se vor manifesta ca niște fotbaliști adevărați, și nu cu inconstanța unor pleziriști de curtea școlii! În brambureala lor din prima repriză, singurul jucător român care a excelat și a ferit echipa de la un scor de 5-0 a fost portarul rapidist Horațiu Moldovan, el blocând trei mingi pe care era tatuat cuvântul „gol”. În concluzie, meciul a fost precum zicala „când la bal, când la spital”!

*M-au întristat atacurile presei „de specialitate” care, tributară ideii de a demola tot ce-i pică în cale, i-a făcut harcea-parcea pe antrenorul Edi Iordănescu și pe elevii lui, bravii scribălăi descoperind tendonul lui Ahile în deciziile tânărului tehnician, fără vreo vorbuliță de încurajare pentru ce ne-au oferit „tricolorii” în repriza a doua a meciului. Păcat!

*Sâmbătă seară, pe modernul stadion „Arcul de Triumf”, naționala noastră de rugby a primit vizita reprezentativei din îndepărtata Samoa, o țară insulară din Oceanul Pacific. După 80+5 minute de joc spectaculos, urmașii vânătorilor de balene, ocupați acum, mai cu seamă, cu producerea de copra (carne din cocos uscat!), de cacao și cauciuc natural, i-au învins cu scorul de 22-0 pe băieții de pe Dâmbovița. Văzându-i cum joacă, pe acești reprezentanți ai celor 200.000 de viețuitori ai insulelor pierdute în Pacific, mă întreb, ca tot omul, ce naiba or fi mâncând la cele trei mese lăsate de la Dumnezeu, de au alergat precum iepurii și i-au „pus la pământ” pe „Stejarii” noștri, incapabili de ripostă?!

*Al doilea meci amical al echipei noastre naționale s-a jucat la Chișinău, duminică seară, împotriva reprezentativei Republicii Moldova. Continuând aceeași abordare lăudabilă ca în repriza a doua din partida cu Slovenia, selecționații lui Edi Iordănescu au prestat un joc bun, avântat, cu un marcaj strâns și pase precise. Efortul și dăruirea fotbaliștilor noștri s-au concretizat într-o victorie cu scorul astronomic de 5-0! Această izbândă nu trebuie să-l îndemne însă pe Iordănescu jr. să dea cu căciula în câini de bucurie, fiindcă adversara s-a dovedit o echipă modestă, cam de nivelul trupei din Voluntari, la care, de fapt, evoluează trei dintre componenții formației moldovene (Rață, Armaș și Damașcan). Dar trebuie să recunoaștem că „tricolorii” au început să joace altceva, în folosul obținerii unor rezultate pozitive, ceea ce ne dă speranța ca la meciurile oficiale din primăvară (cu Andorra și Belarus) să reușească eventul!

*Tot duminică, la o alergătură de cămilă de capitala Qatarului, Doha (mai exact, pe arena Al Bayt, din orașul Al Khor), s-a disputat partida din deschiderea Turneului Final al Campionatului Mondial de Fotbal, dintre echipa gazdă și reprezentativa Ecuadorului. În ciuda „prevestirilor” unor Gică Contra, care afirmau că meciul respectiv ‒ precum și cele ce urmează ‒ se va desfășura la temperatura unei etuve, cu nori de nisip plutind, aduși dinspre dunele deșertului, cu leșinuri provocate de nemiloasa vipie și de sete, fotbaliștii au jucat la o temperatură de 16 grade, făr-de praf în ochi și alte neajunsuri. La sfârșitul partidei, întreaga suflare a Qatarului, de la ăi cu blugi la cei cu thawb (un fel de robe lungi) și kufiya (un acoperământ pentru cap), a trăit o mare dezamăgire, cauzată de înfrângerea echipei lor de către sud-americanii din Ecuador, cu scorul de 2-0. La această supărare a mai contribuit și hotărârea de a se interzice berica în incinta stadioanelor. Setoșii, sărmanii, s-au rezumat la apa plată obținută, se spune, prin desalinizarea potroacei din ocean! Revenind la fotbal, trebuie recunoscut faptul că trupa antrenorului Felix Sanchez Bas s-a dovedit cam fragilă și nu prea e de crezut că ea va face mare brânză în meciurile viitoare!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
292 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger