Cauta

Boloniștii și antiboloniștii!

Boloniștii și antiboloniștii! - Ziarul National

Obișnuiți de ceva vreme ca populația carpatină (asemenea celei de pe întregul mapamond) să fie împărțită în două tabere din pricina așa-zisei imunizări anticovid ‒ vacciniști și antivacciniști ‒, era de așteptat ca și în alte privințe, cum ar fi numirea noului antrenor la echipa națională, să se iște niscai divergențe. Au apărut imediat susținători și contestatari ai unuia sau altuia dintre cei propuși, grupuri care se „contrează” pe această temă ‒ sigur, declarativ, prin presă, nu în stradă, cum s-a întâmplat din pricina vaccinului (lupte cu jandarmii, bannere sfâșiate, forțarea porților puse de Ceaușescu la Casa Poporului ș.a.m.d.).

Chestiunea nu este încă tranșată, astfel că, zilele trecute, șeful Federației de Fotbal, Răzvan Burleanu, și țuțărul acestuia, Mihai Stoichiță, au purces la o rundă suplimentară de discuții, privind postul de selecționer, cu fostul mare fotbalist Laszlo Boloni. După ce, atent, ciracul Stoichiță l-a hrănit pe interlocutor la un bistrou bucureștean, etalându-i printre îmbucături intențiile Federației, sexagenarul antrenor a cerut o păsuire, timp în care să mai cujete, deoarece termenul de angajare de doar doi ani i-ar fi neconvenabil, reclamând și altele, printre care și lipsa din meniu la prânzul cu pricina a gustosului gulaș! Ba mai mult, gurile rele spun că ilustrul tehnician ar fi cerut ca Federația să-i pună la dispoziție o bucătărie cu specific unguresc ‒ fapt ce nu ne-ar mira, căci dacă dăm oleacă timpul înapoi ne amintim că aducerea lui, pe când era jucător, la Steaua de la ASA Târgu Mureș a fost condiționată de înființarea unui cabinet stomatologic în incinta Stadionului Ghencea, solicitare satisfăcută cu promptitudine de regretatul Ion Alecsandrescu și de Valentin Ceaușescu!

Lăsând deoparte tratativele cu pricina, care par cam duse pe apa sâmbetei, așa cum observam, în legătură cu numirea lui Loți la „națională” au apărut opinii și argumentații polarizate în ambele direcții: pro și contra. Unii îl laudă fără umbră de reținere, „boloniștii”, și îl vor musai pe Boloni la cârma „tricolorilor”, în timp ce alții, „antiboloniștii”, nu-l doresc, motivând că „și-ar fi tocit aura de antrenor învingător, capabil, foarte bun” și că „în ultimul timp a avut experiențe nefaste la Gent și Panathinaikos”! Cum înțelegerea pare că a ajuns pe năsălie, ar urma o altă rundă de negocieri privind postul de antrenor al echipei naționale, de data asta cu fiul lui Tata Puiu, Edi Iordănescu. El are o brumă de experiență în ale antrenoratului ‒ să nu uităm că a trecut prin curtea CFR-ului din Cluj și pe la echipa lui Gigi din Pipera, spre diferență de contracandidatul rămas în discuție, Adi Mutu, care, fie vorba între noi, nu prea are state de serviciu în această ocupație.

Dar, dacă și Edi va spune „pas”, atunci nu mai rămâne, probabil, decât varianta Briliantului. Se mai vântură pe la colțuri și numele lui Pițurcă, dar nu prea e de crezut că acesta ar intra, în realitate, în vederile… mioape ale lui Burleanu. Oricum, oficialii din Strada Sergent Șerbănică au pus batista pe țambal până la reluarea campionatului (21 ianuarie), când vor anunța indubitabila decizie. *Mai toate echipele noastre de club aflate la pregătire pe meleaguri străine au dat ghele în meciurile amicale, deși cele mai multe dintre adversare evoluează prin ligile a treia și a patra din țările lor. Veți spune, poate, că sunt niște amicale și nu contează. Hm! Vom vedea în curând cu ce s-au ales jucătorii care au huzurit prin hoteluri cu o puzderie de stele pe firmament! *În același timp, FCSB s-a antrenat pe toloaca din Berceni, motivul fiind că simbriașii lui Becali nu s-au vaccinat, ca și finanțatorul, de altfel!

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version