Asist… entul Budescu

Joia trecută, la Ovidiu, „grasul” Budescu le-a mai închis încă o dată gura sicofanților puși să-i întineze, de suflete vitrege ce au, calitatea de fotbalist talentat. Întâlnind campioana Finlandei, HJK Helsinki (în ultima etapă a calificărilor pentru accederea în grupele Conference League), echipa lui Hagi a câștigat cu scorul de 2-1, prin golurile înscrise de Rivaldinho și M. Popescu, ambele rod a două „asisturi” geniale oferite de cel mult prea criticat ‒ de câțiva detractori, jurnaliști de mână stângă! ‒ pentru plăcerea de a face un grătar și de a bea o berică.

Adică, Budescu. Partida s-a dovedit anevoioasă pentru portuari, care în prima oră de joc au cam tras barca pe uscat, iar oaspeții, fără să fi arătat cine știe ce, au înscris. Autorul golului finlandez a fost Toivio, în minutul 50, el profitând de faptul că portarul Aioani se afla, taman atunci, într-o scurtă pauză de făcut nani! Dar, după minutul 60, o prană cerească s-a pogorât peste imberbii machedonului; aceștia, revigorați de parcă mâncaseră jar, au reușit să egaleze și să învingă, aducându-i antrenorului o frântură de bucurie. Măsurată însă, contrabalansată de prudență și realism: „Sunt și fericit, dar și supărat, pentru că fiecare trebuie să fie responsabil, să asculte mai mult”, a spus Hagi după încheierea meciului. Neafectat de un entuziasm prematur, totuși victoria Farului îi dă speranțe tehnicianului că în retur echipa sa va izbuti obținerea calificării. Dintre toți jucătorii aflați în teren, Budescu s-a remarcat ca fiind cel mai bun, extrem de util în fazele importante, arătând, încă o dată, că este unul dintre marii noștri fotbaliști, doar că uneori se lasă în voia neglijenței. Se pare însă că venirea lui sub influența și autoritatea lui Gică Hagi i-a retrezit ambițiile. „Cu berica mai ușor, acum sunt atras de… gol!”, ar putea fi răspunsul lui Budescu pentru defăimătorii săi.

*Tot în competiția europeană a jucat și Sepsi, la Sfântu Gheorghe, cu norvegienii de la Bodo/Glimt. Meci greu pentru ardeleni, întâlnind o echipă valoroasă, tehnică și… bună pasatoare. Băieții lui Ciobotariu au fost hărțuiți aproape în permanență de adversari, care au dovedit că dețin cu prisosință secretele jocului de fotbal. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce oaspeții au condus de fiecare dată, dar au fost egalați mulțumită a două lovituri de la punctul cu var, acordate pe drept de arbitrul întâlnirii. Rezultatul de egalitate le dă oarece avânt covăsnenilor, dar cum meciul retur se va disputa în deplasare, tocmai aproape de Cercul Polar (brr!), emoțiile calificării sunt mari cât roata carului. Oricum, Sepsi s-a dovedit o echipă serioasă, tenace și care poate produce o surpriză, reușind calificarea. Dacă este sau nu încrezător în șansele formației sale, antrenorul Ciobotariu nu lasă a se vedea: expresia chipului său este mereu aceeași, de parcă plânge! El nu știe să zâmbească! Să fie ăsta un semn de rău augur sau de suficiență? Naiba știe!

*După cele două meciuri de calificare în competiția continentală, de îndată s-a pornit Etapa a șaptea a mirobolantei Superligi! Vineri, Oțelul a încercat să obțină prima victorie din campionat, jucând contra ilfovenilor de la FC Voluntari. Cum la pauză gălățenii au intrat la cabine cu scorul de 2-0, era de crezut că… pofta lui Dorinel Munteanu se va împlini. Dar… ghinion, vorba știm noi a cui, fiindcă elevii lui Dună și Poenaru s-au trezi din pumni și au reușit să egaleze. Acest 2-2 este a șasea remiză din cele șapte meciuri ale oțelarilor!

*În aceeași zi, la  Craiova, FCU (Mititelu) a primit vizita Rapidului. Meci nebun, încheiat cu un scor de maidan, 5-3 pentru feroviari, un fel de mingicăreală fără de fundași, cu multe ratări de amatori și cu un arbitraj de doi lei. Bucurie mare pe macaronarul Bergodi, care ajunsese cu un membru inferior în groapă! Așa… trage și el speranțe. Puștiul Claudiu Petrila a scos peri albi fundașilor din Bănie. Mititelu, de mic ce s-a făcut, nici nu se mai vedea! *Sâmbătă, CFR Cluj a avut ca oaspete trupa din Botoșani, devenită ciuca bătăilor. După un joc în care și-au dovedit maturitatea și superioritatea, ardelenii au câștigat cu 3-1. Moldovenii pot primi, în ciuda înfrângerii, lauri pentru proba artistică, aspect care la clujeni a lipsit cu desăvârșire, ei urmărind doar rezultatul.

*La București, Dinamo nu a reușit să le cracheze… țițeiul ploieștenilor, doar punctele, „descompuse” într-un scor de pace: 1-1. Meciul a fost alert, pe alocuri spectaculos. „Găzarii” au dominat în ultima parte a întâlnirii, când le-a băgat frica în arșice „câinilor roșii”.

*Duminică, Farul a jucat împotriva oltenilor diriguiți de Reghecampf. Prestând un fotbal spectaculos și eficient, constănțenii i-au învins pe juveți cu scorul de 2-0. Meciul a fost viu disputat, cu faze rapide, împănate cu ratări și nervozitate oltenească. Să sperăm că joi Farul, în partida de la Helsinki, va avea aceeași prestație!

P.S. Pe această cale țin să-i mulțumesc din inimă primarului general Nicușor, zis și Cârlionț, pentru că a organizat în ziua de duminică un nemaipomenit concurs de biciclete, pe o rută generoasă care a cuprins mai toate ulițele Bucureștiului, închizând astfel traficul, în dauna automobiliștilor. Motivul mulțumirii mele stă în faptul că datorită acestei decizii aiurite am reușit să economisesc câțiva litri de benzină, fiind (e drept, de nevoie) obligat să renunț la a mai merge cu mașina, ca tot omul gospodar, duminica la piață. Așa că, „fluierând pe stradă”, am luat-o per pedes… cu coșnița umplută cu de-ale gurii în spinare! Până la urmă, puțină mișcare nu strică, mi-am zis, însă nu am înțeles de ce toți automobiliștii care au ieșit din motive varia cu mașinile prin frumoasa noastră capitală (cică, micul Paris!) îl înjurau de mama focului pe distinsul edil?! Ba unii mai rosteau și zicala românească: „Țara arde, și baba se piaptănă!”.

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
359 afisari

2 COMENTARII

  1. Anii 2000 am făcut pauză cu fotbalul. În afara campionatelor mondiale. După ce s-a terminat pauza, spre mijlocul anilor 2010, Budescu mi s-a părut singurul jucător ce știa fotbal, ce-avea sare și piper. Ce-o fi fost în mintea lui Becali și Ciurli Burli de l-au ținut pe banca la Steaua și la Națională e greu de ghicit. În locul lui nu aș fi intrat pe teren în minutul 80 cînd oricum nu mai era nimic de făcut. Dar cum nici unul nu-i de capul lui, vorbesc de Becali și Ciurli Burli, putem bănui că e din planul Stricăm Sportul din România.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger